- Facilitate importantă pentru angajatori. Procesul de obținere a documentelor portabile A1 și a certificatelor de atestare a legislației este simplificat odată cu lansarea portalului RODPA1, începând cu 8 ianuarie.
Marți
- Termen fiscal: conform calendarului ANAF, este ultima zi pentru depunerea declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România.
Miercuri
- Termen fiscal: este un termen pentru persoanele impozabile cu cod de TVA care n-au depășit plafonul de scutire și care doresc să fie scoase din evidența persoanelor înregistrate în scopuri de TVA, dar și pentru persoanele impozabile fără cod de TVA care au depăşit plafonul de scutire şi care au obligaţia înregistrării în scopuri de TVA. De asemenea, este un termen pentru depunerea notificării privind aplicarea/încetarea aplicării regimului special de TVA pentru agricultori.
Notă: Chestiunile amintite în agenda săptămânală se pot schimba ulterior publicării acesteia sau pot apărea chestiuni neprevăzute inițial (acte normative cu măsuri noi, prelungiri/amânări de termene etc.).