Graba acestora din urmă crește riscul incidentelor cu restul participanților la trafic, astfel încât se naște întrebarea: ce trebuie să facă un șofer în cazul în care lovește sau este lovit de un livrator?
Conform OUG 195/2002 (Codul rutier), ”accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:
- s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;
- a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale”.
Astfel, chiar dacă cel accidentat a plecat de la locul accidentului, pentru a nu risca un dosar penal, șoferul trebuie să nu miște mașina și să anunțe poliția, polițiștii fiind cei care vor constata împrejurările în care a avut loc accidentul.
În situația în care în urma accidentului a rezultat numai avarierea vehiculelor sau alte pagube materiale, șoferul este obligat să degajeze carosabilul și ”să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare”.
Prin urmare, indiferent de împrejurările desfășurării unui accident, fie că acesta s-a soldat sau nu cu victime, ori în situația în care biciclistul a părăsit sau nu locul accidentului, șoferul este obligat să anunțe poliția.
Nerespectarea acestei obligații intră sub incidența Codului penal, care precizează la articolul 338 că ”părăsirea locului accidentului, fără încuviințarea poliției sau a procurorului care efectuează cercetarea (...) se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani”.
Totuși, Codul penal stabilește faptul că părăsirea locului accidentului nu constituie infracțiune dacă:
- în urma accidentului s-au produs doar pagube materiale;
- conducătorul vehiculului, în lipsa altor mijloace de transport, transportă el însuși persoanele rănite la cea mai apropiată unitate sanitară în măsură să acorde asistență medicală necesară și la care a declarat datele personale de identitate și numărul de înmatriculare sau înregistrare a vehiculului condus, consemnate într-un registru special, dacă se înapoiază imediat la locul accidentului;
- conducătorul autovehiculului cu regim de circulație prioritară anunță de îndată poliția, iar după terminarea misiunii se prezintă la sediul unității de poliție pe a cărei rază de competență s-a produs accidentul, în vederea întocmirii documentelor de constatare;
- victima părăsește locul faptei, iar conducătorul de vehicul anunță imediat evenimentul la cea mai apropiată unitate de poliție.
Comentarii articol (0)