Alimentația de protecție la locul de muncă: când trebuie acordată și care este procedura

Ce prevede legea

Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă este principalul act normativ care reglementează aspectele legate de alimentația de protecție la locul de muncă în România. Această lege stabilește obligații clare pentru angajatori în asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase pentru angajați, inclusiv în ceea ce privește alimentația.

Articolul 14 din această lege precizează că alimentația de protecție trebuie să fie acordată în mod obligatoriu și gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru. Mai departe, modul în care este acordată alimentația de protecție și condițiile în care se stabilește sunt detaliate prin contractul colectiv de muncă și/sau contractul individual de muncă. Acest articol clarifică faptul că angajatorii au responsabilitatea de a oferi alimentație de protecție în anumite condiții specifice de muncă și că aceasta trebuie furnizată gratuit angajaților.

HG nr. 1.425/2006 - Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2006 - prevede că evaluarea riscurilor pentru fiecare loc de muncă trebuie să conducă la stabilirea măsurilor de prevenire și protecție adecvate, care pot include și aspecte legate de alimentația de protecție. De asemenea, analiza acestor măsuri trebuie să conducă la stabilirea resurselor umane și materiale necesare pentru implementarea lor, asigurându-se astfel că angajatorii dispun de mijloacele adecvate pentru a îndeplini obligațiile lor în ceea ce privește alimentația de protecție.

În ansamblu, aceste reglementări și norme metodologice vizează asigurarea unei abordări comprehensive în ceea ce privește alimentația de protecție la locul de muncă, cu accent pe prevenirea riscurilor și protecția sănătății lucrătorilor.

Procedura de acordare a alimentației de protecție

Pentru a oferi alimentație de protecție la locul de muncă în România, angajatorul trebuie să îndeplinească anumite condiții și să respecte anumite reglementări, conform Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă și altor acte normative relevante. Iată câteva condiții importante:

Evaluarea riscurilor la locul de muncă: Angajatorul trebuie să efectueze o evaluare a riscurilor la locul de muncă pentru a identifica situațiile în care este necesară alimentația de protecție. Acest lucru implică analizarea proceselor de muncă, a substanțelor utilizate și a altor factori care ar putea afecta sănătatea lucrătorilor.

Contractul colectiv de muncă sau contractul individual de muncă: Alimentația de protecție poate fi stabilită prin intermediul contractului colectiv de muncă sau al contractului individual de muncă. Aceste documente trebuie să stipuleze clar condițiile și modalitățile în care angajatorul va oferi alimentația de protecție angajaților.

Existența unor condiții de muncă ce impun acest lucru: Alimentația de protecție trebuie să fie acordată în mod obligatoriu și gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiții de muncă ce impun acest lucru. Acest aspect trebuie să fie prevăzut în contractul colectiv de muncă și/sau contractul individual de muncă.

Asigurarea condițiilor igienice și sigure: Angajatorul trebuie să ofere condiții igienice și sigure pentru prepararea și consumul alimentelor. Acest lucru poate include existența unei cantine sau bucătării în incinta companiei sau asigurarea de spații de depozitare corespunzătoare pentru alimente.

Respectarea reglementărilor legale și a standardelor de sănătate și siguranță în muncă: Angajatorul trebuie să respecte toate reglementările legale și standardele relevante referitoare la sănătatea și siguranța în muncă și în ceea ce privește alimentația de protecție.

Pentru a oferi alimentație de protecție la locul de muncă în România, așadar, angajatorul trebuie să efectueze o evaluare a riscurilor, să stipuleze condițiile în contractul de muncă, să asigure condiții igienice și sigure și să respecte reglementările legale relevante.

Cine stabilește alimentația de protecție

Pentru a stabili cine are dreptul la alimentația de protecție la locul de muncă în România, medicul de medicina muncii joacă un rol crucial în procesul de evaluare și recomandare. Iată câteva aspecte cheie:

Evaluarea medicală a angajaților: Medicul de medicina muncii efectuează evaluări medicale periodice sau la cerere pentru angajați, în conformitate cu reglementările legale. Aceste evaluări pot include teste de sănătate și analize specifice pentru a evalua starea de sănătate a angajaților în legătură cu mediul lor de muncă și expunerea la riscuri profesionale.

Analiza riscurilor la locul de muncă: Medicul de medicina muncii analizează riscurile specifice la locul de muncă și identifică situațiile în care alimentația de protecție ar putea fi necesară pentru angajați. Acest lucru poate implica evaluarea expunerii la substanțe periculoase, temperaturi extreme sau alte condiții de muncă dificile care ar putea afecta sănătatea lucrătorilor.

Recomandarea alimentației de protecție: Pe baza evaluării medicale și a analizei riscurilor la locul de muncă, medicul de medicina muncii poate recomanda alimentația de protecție pentru anumiți angajați. Această recomandare este întemeiată pe necesitatea de a proteja sănătatea și bunăstarea acestora în contextul expunerii la anumite riscuri profesionale.

Colaborare cu angajatorul: Medicul de medicina muncii colaborează cu angajatorul pentru a asigura implementarea recomandărilor sale în ceea ce privește alimentația de protecție. Acest lucru poate include furnizarea de recomandări specifice privind tipurile de alimente sau suplimente care ar trebui oferite angajaților, în funcție de expunerea lor la riscuri profesionale.

Medicul de medicina muncii, așadar, are un rol esențial în stabilirea alimentației de protecție la locul de muncă în România. Prin evaluarea medicală a angajaților și analiza riscurilor la locul de muncă, medicul poate recomanda alimentația de protecție pentru a proteja sănătatea lucrătorilor expuși la riscuri profesionale.

În concluzie, angajatorul trebuie să stabilească locurile de muncă și să ofere alimentația de protecție în urma evaluării riscurilor specifice fiecărui loc de muncă. Aceste decizii sunt luate cu consultarea medicului de medicină a muncii și a salariaților și sunt incluse în contractul individual de muncă și/sau în contractul colectiv de muncă la nivelul unității.

Nerespectarea regulilor referitoare la acordarea alimentației de protecție și a materialelor igienico-sanitare constituie o contravenție și poate atrage o amendă cuprinsă între 3.000 lei și 6.000 lei. Această contravenție intră sub incidența Legii prevenirii, ceea ce înseamnă că în cazul primei abateri, angajatorii vor primi mai întâi un avertisment, împreună cu un plan de remediere a neconformităților.

Scurt istoric - care erau criteriile de acordare a alimentației de protecție până în 2006

Legea protecției muncii nr. 90/1996, abrogată în 2006 și înlocuită de Legea nr. 319/2006, a avut un impact semnificativ în ceea ce privește acordarea alimentației de protecție la locul de muncă. Capitolul XI al acestei legi stabilea criterii clare pentru acordarea alimentației de protecție, care au rămas relevante și influențează deciziile angajatorilor și în prezent.

Principiile care stau la baza acordării alimentației de protecție, conform articolului 156 al Ordinului MMSS nr. 508/2002 privind aprobarea Normelor generale de protecţie a muncii, includ alegerea alimentelor care să completeze o rație calorică insuficientă sau incorectă, să protejeze organele și sistemele sensibile la agresivitatea factorilor de mediu nocivi și să faciliteze procesele de eliminare a substanțelor toxice din organism.

De asemenea, articolul 157 prezenta criteriile pentru selectarea alimentelor care să servească ca supliment alimentar, luând în considerare caracteristicile individuale ale lucrătorilor, natura agenților nocivi din mediul de muncă, organele țintă ale substanțelor toxice, starea de sănătate a lucrătorilor și disponibilitatea alimentelor pe tot parcursul anului.

Printre mediile de lucru care necesitau alimentație de protecție în funcție de expunerea lucrătorilor se numărau, în contextul vechilor reglementări:

De-a lungul timpului au fost recomandate diferite alimente cu rol de protecție, precum slănină, iaurt, cașcaval, lapte, carne slabă, fructe, legume, unt și apa minerală naturală. Produsele bogate în antioxidanți, aminoacizi și vitamine precum cupru, seleniu, zinc sau magneziu au fost în general recomandate în reducerea toxicității.

Mergem mai în urmă, la Ordinul nr. 242/1961 privind acordarea alimentației de protecție unor angajați din Ministerul Transporturilor și Telecomunicațiilor, care ilustrează cu titlu exemplificativ meseriile și alimentația de protecție care se acorda la locurile de muncă cu condiții grele de lucru și vătămătoare.

Prin urmare, în general, alimentația de protecție era acordată în situații în care existau riscuri specifice pentru sănătatea lucrătorilor la locul de muncă și în care era necesară o intervenție suplimentară pentru a asigura o stare de sănătate și siguranță corespunzătoare. Aceasta era o practică obișnuită în anumite domenii și industrii unde condițiile de muncă erau mai dificile sau periculoase:

• Expunerea la substanțe periculoase: În industrii precum cea chimică, metalurgică, minieră sau a construcțiilor, unde angajații erau expuși la substanțe toxice sau periculoase, alimentația de protecție putea fi acordată pentru a contracara efectele negative ale acestor expuneri.
• Condiții de lucru extreme: În anumite domenii, cum ar fi construcțiile, agricultura sau industria extractivă, angajații erau expuși la condiții extreme de temperatură, umiditate sau altitudine, ceea ce putea necesita o alimentație suplimentară pentru a-și menține nivelul de energie și hidratare.
• Muncă fizică intensă: În meserii care implica muncă fizică intensă sau solicitantă, cum ar fi construcțiile, agricultura sau industria grea, alimentația de protecție putea fi oferită pentru a susține necesitățile nutriționale crescute ale angajaților.
• Expunerea la riscuri de accidentare sau stres: Angajații expuși la riscuri de accidentare sau stres la locul de muncă, precum cei din industria construcțiilor sau a transporturilor, puteau beneficia de alimentație de protecție pentru a-și menține sănătatea și performanța în muncă.

Ce prevede legislația europeană

La nivelul Uniunii Europene (UE), alimentația de protecție la locul de muncă este reglementată prin intermediul unor directive și regulamente care vizează sănătatea și securitatea lucrătorilor. Directiva 98/24/CE, de exemplu, este una dintre directivele fundamentale ale Uniunii Europene privind protecția sănătății și securității angajaților împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți chimici în timpul muncii. Aceasta stabilește cerințe esențiale pentru protejarea acestora împotriva efectelor dăunătoare ale substanțelor chimice periculoase utilizate sau generate în timpul activității lor profesionale. 

Directiva stabilește, printre altele, „obligația angajatorilor de a evalua riscurile la care sunt expuși angajații în ceea ce privește agenții chimici, inclusiv substanțele periculoase și preparatele chimice utilizate în procesele de producție sau în mediul de muncă”. Evaluarea riscurilor trebuie să ia în considerare natura substanțelor chimice, modalitățile de utilizare, expunerea potențială și posibilele efecte asupra sănătății angajaților. Pe baza evaluării riscurilor, angajatorii sunt obligați să ia măsuri adecvate pentru prevenirea sau reducerea expunerii lucrătorilor la agenții chimici periculoși. „Aceste măsuri pot include, printre altele, utilizarea echipamentelor de protecție individuală (EPI), implementarea unor proceduri de lucru sigure, oferirea de instruire și formare adecvată pentru angajați și adoptarea unor măsuri de igienă corespunzătoare”.

O altă directivă fundamentală care stabilește cerințe pentru protecția angajaților împotriva expunerii la agenți chimici, inclusiv substanțele cancerigene, este Directiva 2004/37/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă, aceasta stabilind și cerințe specifice pentru identificarea, evaluarea și controlul acestor riscuri. Astfel, angajatorii sunt obligați să identifice și să evalueze riscurile asociate cu expunerea lucrătorilor la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă.

Aceasta implică efectuarea unei evaluări a riscurilor, determinarea nivelului de expunere și identificarea măsurilor adecvate de control și prevenire a acestor riscuri. Directiva stabilește cerințe și pentru controlul expunerii angajaților la acești agenți nocivi. Acestea includ, de asemenea, luarea de măsuri pentru eliminarea sau reducerea expunerii, utilizarea echipamentelor de protecție individuală și implementarea unor proceduri de lucru sigure. Implementarea acesteia contribuie la reducerea incidenței bolilor profesionale și la asigurarea unui mediu de muncă sigur și sănătos.

Directiva 2004/37/CE stabilește și o listă detaliată de substanțe și agenți cancerigeni sau mutageni. Această listă este actualizată periodic pentru a include noi substanțe identificate ca fiind cancerigene sau mutagene pentru a reflecta noile descoperiri științifice și cercetări în domeniu.

Printre substanțele și agenții cancerigeni sau mutageni incluși în Directiva 2004/37/CE și actualizările sale ulterioare se numără:

1. Azbest, cunoscut pentru proprietățile sale cancerigene era utilizat în industria construcțiilor, în special pentru izolații termice și acustice.
2. Benzină, folosit ca solvent în industria chimică și în procesul de producție a multor produse chimice.
3. Cadmiu, utilizat în industria metalurgică și a bateriilor, fiind prezent și în anumite procese de sudură și vopsire.
4. Arsenic, folosit în diverse industrii, inclusiv în producția de pesticide, tratamentul lemnului și în industria minieră.
5. Formaldehidă, utilizat în industria lemnului, textilelor și a materialelor de construcție, fiind prezent și în unele produse cosmetice și de îngrijire personală.
6. Plumb, utilizat în industria metalurgică, în baterii și în procesul de producție a anumitor materiale.
7. Hidrocarburi policiclice aromatice (HPA), prezenți în fumul de țigară, gazele de eșapament, precum și în diverse procese industriale, cum ar fi prelucrarea lemnului și producția de cărbune.

Acestea sunt doar câteva exemple de substanțe identificate ca fiind cancerigene sau mutagene conform Directivei 2004/37/CE. Industriile care sunt cel mai expuse la aceste substanțe includ industria chimică, industria metalurgică, construcțiile, industria textilă și producția de energie.

Este important de menționat că lista de substanțe și agenți cancerigeni sau mutageni poate varia în funcție de actualizările și amendamentele ulterioare aduse de UE și de statele membre, în urma noilor cercetări și descoperiri științifice în domeniu. De asemenea, directiva stabilește cerințe pentru monitorizarea și evaluarea expunerii angajaților la aceste substanțe, precum și pentru luarea de măsuri adecvate de prevenire și protecție împotriva efectelor nocive.

De exemplu, în privința azbestului, angajatorii sunt obligați să ia măsuri pentru a proteja lucrătorii împotriva expunerii la azbest, conform cerințelor Directivei 2004/37/CE și a altor legi din România care reglementează utilizarea, manipularea și eliminarea azbestului, în scopul protejării sănătății angajaților și a mediului înconjurător din care amintim Legea nr. 148/2011 privind gestionarea durabilă a deșeurilor și Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 148/2011, Legea nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă care stabilește obligații pentru angajatori în ceea ce privește protecția angajaților împotriva expunerii la substanțe periculoase, inclusiv azbest, Normele tehnice de protecție a muncii, precum și reglementări specifice în domeniul sănătății publice și al mediului.

Aceste măsuri pot include identificarea și evaluarea riscurilor asociate cu prezența azbestului la locul de muncă, implementarea unor proceduri sigure de lucru, utilizarea echipamentelor de protecție adecvate și furnizarea de instruire și formare pentru angajați. În unele cazuri, expunerea la azbest poate fi interzisă complet, iar în altele, trebuie luate măsuri stricte pentru a minimiza expunerea și pentru a proteja sănătatea lucrătorilor.

Cât de relevantă rămâne alimentația de protecție în prezent

Deși reglementările naționale și europene privind sănătatea și securitatea în muncă au redus semnificativ riscurile asociate cu anumite condiții de muncă grele sau vătămătoare în multe domenii, există încă situații în care alimentația de protecție poate rămâne necesară. Iată câteva motive pentru care aceasta poate fi încă necesară:

Expunerea la substanțe periculoase: În ciuda reglementărilor stricte, există încă anumite industrii sau activități în care lucrătorii pot fi expuși la substanțe chimice periculoase, inclusiv agenți cancerigeni sau mutageni. De exemplu, în industria chimică, prelucrarea metalelor sau în anumite procese de producție, expunerea la anumiți agenți chimici poate fi inevitabilă sau dificil de evitat complet. Alimentația de protecție poate fi necesară pentru a compensa efectele negative ale acestor expuneri.

Necesitatea de a proteja lucrătorii expuși la substanțe nocive: Chiar și cu măsuri de protecție adecvate, există riscul ca lucrătorii să fie expuși la anumiți agenți chimici în timpul muncii lor. Alimentația de protecție poate fi considerată ca o măsură suplimentară pentru reducerea riscurilor și protejarea sănătății lucrătorilor expuși la aceste substanțe.

Condiții de lucru extreme: Există încă domenii în care lucrătorii sunt expuși la condiții de lucru extreme, cum ar fi temperaturi ridicate sau scăzute, umiditate ridicată sau altitudini mari. În astfel de cazuri, alimentația de protecție poate fi importantă pentru a menține nivelul adecvat de energie și hidratare.

Necesități specifice ale muncitorilor: Anumiți lucrători, cum ar fi cei care desfășoară activități fizice intense, pot avea nevoie de o alimentație specială pentru a-și menține sănătatea și performanța în muncă.

Măsuri de prevenire holistică: Alimentația de protecție poate face parte dintr-o abordare holistică a protecției sănătății lucrătorilor la locul de muncă. În combinație cu alte măsuri de protecție, cum ar fi echipamentul de protecție individuală, instruirea și formarea adecvată și măsurile de igienă și siguranță, alimentația de protecție poate contribui la menținerea sănătății și bunăstării lucrătorilor.

Prevenirea altor riscuri de sănătate: Chiar dacă riscurile directe asociate cu anumite condiții de muncă au fost reduse, există încă alte riscuri de sănătate, cum ar fi stresul sau bolile asociate cu sedentarismul, care pot fi prevenite printr-o alimentație adecvată și echilibrată.

Diversitatea condițiilor de muncă și expunerea la riscuri diferite: Nu toate locurile de muncă sunt la fel, iar riscurile pentru sănătate și securitate pot varia în funcție de industrie, procesul de producție și alte factori. În unele cazuri, alimentația de protecție poate fi necesară pentru a aborda riscurile specifice întâlnite în anumite medii de lucru sau domenii de activitate.

Exemple de industrii în care alimentația de protecție la locul de muncă poate fi relevantă

Industria chimică: Angajații din industria chimică pot fi expuși la o gamă largă de substanțe chimice periculoase, inclusiv solvenți, acizi, baze și alți compuși chimici toxici.

Industria metalurgică: În procesele de producție a metalelor și aliajelor, precum și în activitățile de sudură și tăiere, lucrătorii pot fi expuși la vapori și pulberi de metale și compuși metalici, care pot fi nocive pentru sănătatea lor.

Industria extractivă și minieră: Lucrătorii din mine și cariere pot fi expuși la praf de siliciu, fum de diesel, gaz metan și alte substanțe nocive.

Industria construcțiilor: În construcții, lucrătorii pot fi expuși la compuși organici volatili (COV), vapori de solvenți și alte substanțe periculoase.

Industria textilă și de prelucrare a materialelor: Angajații din aceste industrii pot fi expuși la substanțe chimice utilizate în procesele de vopsire, tratare și finisare a materialelor textile și a altor materiale.

Acestea sunt doar câteva exemple de industrii în care alimentația de protecție la locul de muncă poate fi relevantă, dar există și altele în care lucrătorii sunt expuși la riscuri similare și pot beneficia de măsuri de protecție suplimentare, inclusiv prin intermediul alimentației adecvate.