O impunere ANAF, anulată după ce la refacerea inspecției au fost ignorate instrucțiunile organului MF de soluționare a contestațiilor

„Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor (DGSC) a validat poziția companiei și a anulat decizia de impunere emisă ca urmare a refacerii inspecției, aplicând sancțiunea prevăzută de aceste dispoziții legale, conchizând, într-o manieră corectă și legală, că echipa de control nu a avut în vedere constatările din actul de soluționare și nici nu a arătat, în concret, de ce acestea nu ar fi relevante pentru derularea procedurii de refacere. Astfel, organul de soluționare a concluzionat că o asemenea abordare încalcă voința Legiuitorului, așa cum aceasta a fost expres stipulată la art. 129 și art. 279 din Codul de procedură fiscală, și justifică anularea integrală a unei asemenea impuneri.

Apreciem că soluția DGSC este una riguroasă și justă, fiind în linie cu spiritul și litera legislației procedurale fiscale care a instituit sancțiunea nulității tocmai pentru a preîntâmpina situația în care un contribuabil ajunge să fie impus de două ori în baza unor constatări cenzurate deja ca fiind nelegale. Avem credința că pe această cale s-ar putea produce o revigorare a instituției refacerii inspecției și o transformare a acesteia, dintr-o procedură mai degrabă rudimentară și sumară ce se limitează la o copiere a unor constatări anterioare, la o veritabilă formă de verificare a elementelor-cheie aflate în dispută între organele fiscale și contribuabili, în privința faptelor în discuție și a legislației fiscale aplicabile”, este explicat în comunicatul remis miercuri redacției noastre de către PwC.

Concret, contribuabilul din speță a contestat cu succes, la DGSC din cadrul MF, impunerea suplimentară a ANAF și a obținut refacerea inspecției fiscale de către o altă echipă. Doar că a doua echipă a ignorat cu totul instrucțiunile DGSC și, practic, a repetat exact ce făcuse prima echipă. Contribuabilul a contestat din nou impunerea la DGSC și a obținut anularea acesteia, deoarece era vorba de o situație în care Codul de procedură fiscală stabilește că intervine nulitatea.

„În speță, contribuabilul a făcut obiectul unei inspecții fiscale în privința impozitului pe profit. Cu această ocazie, organele de inspecție fiscală au refuzat dreptul de deducere a unor cheltuieli cu o serie de servicii achiziționate intragrup, precum și a unor cheltuieli cu amortizarea unor mijloace fixe, stabilind în sarcina companiei diferențe de obligații fiscale suplimentare de peste 12 milioane lei.

Constatările echipei de inspecție fiscală erau întemeiate, pe de o parte, pe pretinsa lipsă a unui material documentar suficient pentru dovedirea prestării serviciilor în discuție și, pe de altă parte, pe negarea deductibilității unor cheltuieli cu amortizarea, deși compania a prezentat hotărâri judecătorești definitive pronunțate în spețe similare dezlegate în privința altor entități din grup cu activitate economică identică, care validau tratamentul fiscal aplicat de contribuabil. Contribuabilul a formulat contestație fiscală împotriva impunerii suplimentare, pe care DGSC a admis-o și a dispus refacerea inspecției fiscale trasând în considerentele deciziei de soluționare o serie de direcții foarte clare pentru noua echipă de inspecție fiscală atât în privința necesității unei analize mai aplecate a documentației suport, cât și a verificării relevanței și incidenței dezlegărilor instanțelor de judecată în tranzacțiile analizate.

Refacerea inspecției fiscale a fost realizată, însă, fără ca noua echipă de inspecție fiscală să urmeze decizia de soluționare. Practic, noua impunere realizată de echipa de inspecție fiscală era fundamentată pe baza acelorași constatări incluse în primul act de control și care au fost, astfel, invalidate de DGSC cu ocazia soluționării primei contestații fiscale.

Astfel, critica principală susținută în calea administrativă de atac, în al doilea ciclu administrativ, a fost întemeiată pe abordarea nelegală a noii echipe de inspecție fiscală, care a ignorat constatările și dezlegările obligatorii ale organului de soluționare trasate prin actul de soluționare în privința necesității efectuării unei analize calitative a tuturor documentelor-suport puse la dispoziție de contribuabil, respectiv a incidenței în cauză a unor hotărâri judecătorești invocate de contribuabil. Noua contestație fiscală promovată de companie a avut în vedere emiterea actului de impunere cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 129 și art. 279 din Codul de procedură fiscală, fapt pentru care, în temeiul prevederilor art. 49 alin. (1) lit. e) din același act normativ, se impunea anularea impunerii efectuate cu nesocotirea actului de soluționare”, a detaliat sursa citată.

Potrivit articolului 129 din Codul de procedură fiscală, refacerea inspecției fiscale „trebuie să respecte strict perioadele fiscale, precum și considerentele deciziei de soluționare a contestației care au condus la desființare, astfel cum acestea sunt menționate în decizie”. Iar conform articolului 279 din Cod, organul ANAF „urmează să încheie un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluționare a contestației.”

Așa cum prevede actul normativ la articolul 49, actul administrativ-fiscal este nul atunci când organul din ANAF nu respectă considerentele deciziei de soluționare a contestației în cazul emiterii noului act administrativ-fiscal. În cazuri de acest gen, nulitatea poate fi constatată fie de către organul ANAF competent, fie de către organul de soluționare a contestației din cadrul MF - la cerere sau din oficiu.