Noua raportare, care a fost introdusă prin Legea 33/2024, se face prin intermediul declarației 396, care a fost reglementată recent prin Ordinul ANAF 825/2024. Legea vine cu o listă cu informații de bază ce trebuie transmise la autorități, însă acestea sunt detaliate cu precizie în instrucțiunile noului formular 396.
Astfel, informațiile pe care le colectează intermediarii despre plățile transfrontaliere către comercianții online (și nu numai) și care sunt transmise prin raportarea CESOP sunt următoarele:
1. Codul de identificare comercială care identifică fără echivoc prestatorul de servicii de plată care transmite datele: se completează cu codul de înregistrare fiscală sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc prestatorul de servicii de plată care transmite datele. Câmpul se completează în mod obligatoriu.
2. Numele beneficiarului plății: se completează toate numele beneficiarului plății, astfel cum figurează în evidențele prestatorilor de servicii de plată, inclusiv denumirea juridică și denumirea comercială. Câmpul se completează în mod obligatoriu.
3. Codul TVA/NIF al beneficiarului plății: se completează cu orice cod de înregistrare în scopuri de TVA și/sau orice alt cod național de identificare fiscală al beneficiarului plății. Câmpul se completează în mod obligatoriu, dacă este disponibil.
4. Numărul de identificare al contului beneficiarului plății: se completează codul IBAN sau, în absența codului IBAN, orice alt identificator care identifică fără echivoc și furnizează locația beneficiarului plății. Câmpul se completează în mod obligatoriu, dacă fondurile sunt transferate într-un cont de plăți al beneficiarului plății.
5. Codul BIC/identificatorul prestatorului de servicii de plată al beneficiarului plății: se completează cu codul BIC sau orice alt cod de identificare comercială care identifică fără echivoc și furnizează locația prestatorului de servicii de plată care acționează în numele beneficiarului plății. Câmpul se completează în cazul în care beneficiarul primește fonduri fără să aibă un cont de plăți.
6. Adresa beneficiarului plății: se completează cu adresa beneficiarului plății, astfel cum figurează în evidențele prestatorului de servicii de plată. Câmpul se completează dacă informația este disponibilă.
7. Restituire: se completează cu orice mențiune a faptului că tranzacția este o restituire și legătura cu tranzacția anterioară raportată. Câmpul se completează dacă este cazul.
8. Data/ora: se completează cu data și ora efectuării operațiunii de plată sau a restituirii plății. Câmpul se completează în mod obligatoriu.
9. Suma: se completează cu suma aferentă operațiunii de plată sau a restituirii plății. Câmpul se completează în mod obligatoriu.
10. Moneda: se completează cu moneda operațiunii de plată sau a restituirii plății. Câmpul se completează în mod obligatoriu.
11. Statul membru de origine pentru plată: se completează cu statul membru de origine pentru plata primită de beneficiarul plății. Câmpul se completează în mod obligatoriu, dacă tranzacția este o plată.
12. Statul membru de destinație pentru restituire: se completează cu statul membru de destinație pentru restituire. Câmpul se completează în mod obligatoriu, dacă tranzacția este o restituire menționată la punctul 7.
13. Informații privind locul unde se află plătitorul: se completează cu mențiuni referitoare la informațiile utilizate pentru a stabili originea plății sau destinația restituirii. Nu se transmit detaliile informațiilor, pentru a se evita identificarea plătitorului. Prestatorii de servicii de plată menționează că locul a fost dedus din numărul IBAN al plătitorului, tranșa în care este cuprins numărul de identificare bancară al titularului cardului sau alte informații. Câmpul se completează în mod obligatoriu.
14. Codul de identificare al tranzacției: se completează cu orice mențiune care identifică fără echivoc operațiunea de plată. Câmpul se completează în mod obligatoriu.
15. Prezența fizică: se completează cu orice mențiune care indică prezența plătitorului în spațiile fizice ale comerciantului în momentul inițierii plății. Câmpul se completează doar dacă este cazul.
Legea 33/2024 definește prestatorii de servicii de plată ca fiind instituțiile de credit, instituțiile emitente de monedă electronică, furnizorii de servicii poștale giro și instituțiile de plată. Evidențele despre plățile transfrontaliere încasate de comercianții online trebuie păstrate în format electronic de către firme, iar termenele pentru raportarea operațiunilor aferente unui an (începând cu 2024), prin declarația 396, sunt:
- 30 aprilie, pentru trimestrul 1;
- 31 iulie, pentru trimestrul 2;
- 31 octombrie, pentru trimestrul 3;
- 31 ianuarie, pentru trimestrul 4.
Comentarii articol (0)