OUG 40/2024 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice a trecut marți de Guvern, iar joi a apărut în Monitorul Oficial. „Actul normativ creează cadrul legal pentru a putea fi plătit personalul medical care aparține ministerelor și instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională și care efectuează gărzi. Astfel, medicii din aceste spitale, care își desfășoară activitatea în baza unui raport de serviciu și nu a unui contract individual de muncă pe perioadă determinată, vor beneficia de indemnizația lunară pentru activitățile prestate în linia de gardă”, potrivit informării Executivului în urma ședinței de marți.
Totuși, față de forma aprobată marți de Guvern, din ordonanța oficializată joi a fost eliminată o condiție pentru acordarea indemnizațiilor, respectiv "fără a fi necesară încheierea unui contract individual de muncă cu timp parțial".
„(1^2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), începând cu drepturile salariale aferente lunii aprilie a anului 2024, medicii cu statut de cadre militare din spitalele aparținând ministerelor și instituțiilor din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională, care își desfășoară activitatea în baza unui raport de serviciu, beneficiază de sumele menționate la lit. a)-d), în aceleași condiții”, apare, mai exact, în OUG 40/2024.
Măsura contribuie, conform guvernanților, și la retenția personalului medical de specialitate existent la nivelul unității sanitare, astfel încât să se asigure realizarea unor activități medicale în parametri optimi.
Comentarii articol (0)