Pentru perioada aprilie – iulie 2024, Poliția Română a anunțat, printr-un comunicat de presă, organizarea unei noi sesiuni de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale sale, Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca, pentru formarea agenților de poliție.
Numărul total de locuri disponibile este de 1.340 la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina și 300 la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca.
Procesul de înscriere se va organiza conform Dispoziției II/11817/2024 și presupune completarea unui dosar care poate fi trimis în format electronic, iar perioada de înscriere este 24 aprilie – 14 mai 2024, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Pentru constituirea dosarului de recrutare, candidații trebuie să depună documentele solicitate până la data de 21 mai 2024. Înscrierile se pot face numai la una dintre cele două instituții de învățămând postliceal.
Sesiunea de admitere include mai multe etape: evaluare psihologică, probă de evaluare a performanței fizice, probă de evaluare a cunoștințelor și examinare medicală.
Proba de evaluare a performanței fizice va avea loc în perioada 25 – 31 mai 2024, în centrele zonale de selecție, în funcție de județul de proveniență al candidaților și unitatea de învățământ aleasă.
Proba de evaluare a cunoștințelor se va desfășura la unitatea de învățământ aleasă de candidați, la data de 15 iunie 2024, pentru cei care au promovat proba de evaluare a performanței fizice.
Examinarea medicală a candidaților va avea loc în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 19 iunie – 12 iulie 2024.
Rezultatele finale ale admiterii vor fi afișate la sediile unităților de învățământ și pe site-urile oficiale ale acestora, până la data de 19 iulie 2024.
Comentarii articol (0)