TVA: O nouă speță privind sediile fixe în care s-a pronunțat CJUE. Clarificările, legate de un caz din România

Hotărârea în cauza C-533/22 a fost pronunțată recent de CJUE, aceasta vizând o relație dintre o firmă din Germania și o firmă din România. În anumite condiții, inspectorii fiscali pot considera că activitatea unei firme din România, în cadrul unei colaborări cu o firmă străină, generează un sediu fix aici. Într-o asemenea situație, Fiscul poate impune plăți suplimentare de TVA în România, astfel că recenta decizie CJUE oferă clarificări importante pentru contribuabili.

În esență, în cauza amintită vorbim despre Adient Germania și Adient România, care fac parte din același grup, acesta fiind un producător de echipamente specializat în fabricarea și comercializarea de scaune și alte componente pentru autovehicule. Adient Germania a încheiat cu Adient România un contract de prestări de servicii care cuprinde atât servicii de procesare a componentelor de tapițerie pentru scaune, cât și servicii auxiliare.

Potrivit deciziei, serviciile de procesare constau, pentru Adient România, în tăierea și coaserea materiilor prime furnizate de Adient Germania în scopul producerii de huse pentru scaune. Iar serviciile auxiliare prestate de Adient România constau, printre altele, în recepția, depozitarea, inspecția și gestionarea materiilor prime și în depozitarea produselor finite. De precizat că Adient Germania rămâne proprietarul materiilor prime, al produselor semifabricate și al produselor finite pe întregul proces de prelucrare.

În urma unui control ce a vizat perioada februarie 2016 - iulie 2018, Fiscul a considerat că Adient România este un sediu fix al Adient Germania, motiv pentru care a emis o decizie de impunere pentru plata TVA pentru compania din România. Decizia a fost contestată în instanță și astfel s-a ajuns la sesizarea CJUE, care a tras următoarele concluzii:

1. „nu se poate considera că o societate supusă taxei pe valoarea adăugată care are sediul activității sale economice într-un stat membru, care beneficiază de servicii furnizate de o societate stabilită într-un alt stat membru, dispune în acest din urmă stat membru de un sediu fix, în vederea determinării locului de prestare a acestor servicii, doar pentru că cele două societăți aparțin aceluiași grup sau pentru că aceste societăți sunt legate între ele printr-un contract de prestări de servicii.”

2. „nici împrejurarea că o societate supusă taxei pe valoarea adăugată care are sediul activității sale economice într‑un stat membru, care beneficiază de servicii de procesare furnizate de o societate stabilită într-un alt stat membru, dispune în acest din urmă stat membru de o structură care participă la livrarea produselor finite rezultate din aceste servicii de procesare, nici faptul că respectivele operațiuni de livrare sunt realizate majoritar în afara statului membru menționat și că cele care sunt realizate în statul respectiv sunt supuse TVA-ului nu sunt relevante pentru a stabili, în vederea determinării locului de prestare a serviciilor, că această societate deține chiar în acest din urmă stat membru un sediu fix.”

3. „o societate supusă taxei pe valoarea adăugată care are sediul activității sale economice într-un stat membru, care beneficiază de servicii furnizate de o societate stabilită într-un alt stat membru, nu deține un sediu fix în acest din urmă stat membru dacă resursele umane și tehnice de care dispune în statul membru menționat nu sunt distincte de cele prin care îi sunt furnizate serviciile sau dacă aceste resurse umane și tehnice nu asigură decât activități pregătitoare sau auxiliare.”

CJUE nu soluționează litigiile naționale, ci instanțele naționale trebuie să soluționeze cauzele în conformitate cu cele stabilite de CJUE. Totodată, hotărârile CJUE sunt obligatorii pentru toate instanțele naționale care se pot confrunta cu spețe similare.