Cum își plasează economiile gospodăriile europene:
Cele mai multe plasamente in acțiuni și fonduri mutuale le au estonienii – circa 70% din economii.
Din regiunea noatră, cei mai „avansați” investitori par să fie gospodăriile maghiare, care dețin aproape 50% din activele lor financiare în acțiuni și fonduri mutuale.
Ce cealaltă altă parte, Polonia, Slovacia și Croația par a fi cele mai conservatoare, deoarece gospodăriile de acolo dețin cca. 50% din averea lor financiară în depozite. Accentul puternic pus pe depozitele bancare mari reduce randamentele potențiale ale acestor active. Croația se mai evidențiază și prin plasamente semificative în fondurile de pensii.
Ca structură a economiilor, românii sunt și ei conservatori, preferând depozitele bancare, titlurile de stat și pensiile private.
Rata brută de economisire este dispersată independent de structura activelor. Cu toate acestea, inflația ridicată și deteriorarea venitului real au un impact puternic asupra datelor, provocând o volatilitate ridicată a statisticii, se spune în studiul Erste.
Românii economisesc în depozite, titluri de stat și fonduri de pensii
Populația a continuat să economisească într-un ritm susținut în anul 2023, menționează BNR în Raportul său anual. Deținerile de active financiare s-au majorat cu 1% în 2023 (variație anuală, în termeni reali), în timp ce ponderea acestora în total active a urcat la 63% (+1 punct procentual comparativ cu anul 2022).
Aceste evoluții au fost susținute de fondurile de pensii private și de programele de emisiune de titluri de stat „Tezaur” și „Fidelis”. Depozitele au continuat tendința ascendentă, dar într-un ritm mai lent comparativ cu celelalte active financiare (+4,7%, în termeni reali, în anul 2023).
Citește integral articolul pe www.cursdeguvernare.ro.
Comentarii articol (0)