Actul normativ menționat anterior stabilește procedura privind prezentarea mărfurilor în vamă în locuri aprobate de autoritatea vamală, altele decât biroul vamal, în cazul exportului, reexportului si ieșirii mărfurilor de pe teritoriul vamal al Uniunii Europene, care presupune respectarea următoarelor reguli generale:
- cererea pentru obținerea locului aprobat la export se depune la biroul vamal de export competent sau poate fi depusă prin intermediul poștei electronice;
- în cazul vămuirii centralizate la export, cererea pentru obținerea locului aprobat este de competența biroului vamal de prezentare;
- cererea poate avea ca obiect o singură operațiune vamală sau se poate referi la mai multe operațiuni de export, desfășurate într-o perioadă determinată de timp. Aceasta va conține, printre altele următoarele elemente:
- locul solicitat, care trebuie să fie clar determinat în cerere, cu adresa exactă și descrierea acestuia;
- interesul justificat în obținerea aprobării, precum și programul de lucru în locul respectiv;
- motivele pentru care se solicită aprobarea unui loc în care să fie prezentate mărfurile în vamă, altul decât biroul vamal, urmând ca biroul vamal să aprecieze dacă cererea este justificată, ținând cont de circumstanțele operațiunilor vamale efectuate, cantitatea și felul mărfurilor, tipul de transport și frecvența operațiunilor vamale;
- biroul vamal poate solicita informaţii suplimentare pentru soluţionarea cererii, dacă este cazul;
- aprobarea se emite de biroul vamal competent după verificarea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de legislaţia vamală cu privire la operaţiunea sau operaţiunile vamale de export sau vizate şi se comunică solicitantului în termen de 30 de zile de la depunerea cererii;
- reprezentanții biroului vamal emit aprobarea numai dacă supravegherea mărfurilor la locul cerut de operatorul economic poate fi asigurată fără a fi nevoie de măsuri administrative disproporționate față de nevoile economice în cauză. În acest sens, aceștia inspectează locul solicitat înainte de emiterea aprobării, cu excepţia situaţiei în care autoritatea vamală a inspectat anterior locul solicitat, în cadrul altor proceduri de auditare a operatorului economic solicitant;
- în cazul în care solicitarea are ca obiect o singură operaţiune vamală de export, în aprobare se menţionează operaţiunea vamală la care se referă;
- în situaţia în care cererea se referă la mai multe operaţiuni vamale de export, desfăşurate într-o perioadă determinată de timp, aprobarea cuprinde, pe lângă menţiunile privind operaţiunile vamale, data de început a valabilităţii aprobării şi termenul pentru care se acordă, care nu poate fi mai mare de un an de la data de început.
Comentarii articol (0)