Ordonanța 44/2024 introduce ajustări ale sistemului de sănătate publică din România, abordând diverse paliere ale acestuia. Astfel, una dintre cele mai importante modificări ar fi aceea care vizează posibilitatea medicilor de a-și continua activitatea în sistemul public până la vârsta de 70 de ani, cu acordul angajatorului, eliminând totodată restricția vârstei de pensionare pentru sistemul privat.
Conform textului, “medicii care împlinesc vârsta de 70 de ani în timpul exercitării funcției de conducere și care fac parte din comitetul director al spitalului public sau exercită funcția de șef de secție, șef de laborator ori șef de serviciu medical vor fi pensionați conform legii.
După împlinirea vârstei de 70 de ani, medicii nu mai pot participa la concurs și nu mai pot fi numiți în niciuna dintre funcțiile de conducere care fac parte din comitetul director al spitalului public sau de șef de secție, șef de laborator ori șef de serviciu medical.
În spitalele publice, persoanele care au împlinit vârsta standard de pensionare pot ocupa funcții de conducere care fac parte din comitetul director sau funcții de șef de secție până la împlinirea vârstei de 70 de ani, cu avizul consiliului de administrație al spitalului și cu aprobarea managerului sau a ordonatorului principal de credite, după caz.”.
Măsura aduce și completări în ceea ce privește rezidențiatul, oferind medicilor rezidenți posibilitatea de a urma și alte forme de învățământ postuniversitar medical. Norma aduce modificări și OG 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, în baza cărora MS poate organiza concursul național de rezidențiat și la nivelul centrelor universitare, pe bază de acord cu instituțiile de învățământ superior de medicină și farmacie acreditate.
Apoi, din trimestrul IV al anului 2026, concursul pentru domeniul medicină se va organiza pe patru subdomenii: specialități medicale, chirurgicale, paraclinice și de laborator, respectiv anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență. Repartizarea specialităților pe subdomenii se va face prin ordin al ministrului sănătății, cu consultarea Colegiului Medicilor din România.
În plus, pe lângă specialitățile anestezie și terapie intensivă și medicină de urgență, examenul de specialist se va putea organiza potrivit unor metodologii specifice, aprobate prin ordin al ministrului sănătății, și pentru alte specialități pentru care există un examen european organizat de societățile medicale de profil.
Conform măsurii din semestrul I al anului 2026, proba scrisă a examenului de specialist se va desfășura cu subiecte unice pe țară.
În plus, este clarificată și definiția caravanelor medicale, extinzându-se și gama serviciilor medicale oferite, care includ acum servicii de investigații, diagnostic, telemedicină, reabilitare medicală, screening și educație pentru sănătate, venind în sprijinul zonelor cu acces deficitar la asistență medicală. Documentul definește caravanele medicale ca fiind ”ansamblul personalului medical care se deplasează cu echipamente medicale în zone cu acoperire deficitară a serviciilor de sănătate”.
Propunerea redefinește rolul direcțiilor de sănătate publică (DSP), care sunt recunoscute ca unități de specialitate în cadrul Ministerului Sănătății, având personalitate juridică. Pe lângă atribuțiile deja existente, li se adaugă și responsabilitatea controlului și evaluării asistenței medicale preventive.
Poate cea mai importantă schimbare adusă în ceea ce privește aceste instituții, o constituie transferul competenței de emitere a autorizațiilor de liberă practică pentru furnizorii de servicii conexe actului medical de la Ministerul Sănătății către DSP, ceea ce conduce la o descentralizare a acestui proces.
Ordonanța abordează și aspecte legate de statutul personalului medical, aducând clarificări privind condițiile de ocupare a funcțiilor de conducere și aliniindu-le la prevederile Legii 199/2023 a învățământului universitar.
Ordonanța aduce modificări și în privința serviciilor conexe actului medical, actualizând lista acestora și incluzând specialități precum: tehnică dentară, fizică medicală, fizioterapie, sociologie, optică - optometrie, protezare - ortezare, protezare auditivă, audiologie, terapie vocală, nutriție și dietetică, biologie medicală, biochimie medicală și chimie medicală, precum și specialități din domeniul psihologiei (psihologie clinică, consiliere psihologică, psihoterapie, psihologie educațională, psihopedagogie specială, logopedie).
Mai mult, sunt stabilite reguli clare pentru înființarea, organizarea și funcționarea cabinetelor de liberă practică pentru aceste servicii, inclusiv posibilitatea asocierii sau grupării acestora.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) beneficiază și ea de o atenție sporită prin intermediul ordonanței.
Aceasta prevede consolidarea capacității instituționale a ANMDMR prin posibilitatea de a contracta experți externi, majorează salariile de bază ale conducerii și clarifică atribuțiile Consiliului științific, acordându indemnizații de ședință membrilor acestuia. Totuși, este propusă eliminarea subvenției de la bugetul de stat pentru ANMDMR, finanțarea instituției urmând să fie asigurată exclusiv din venituri proprii.
Comentarii articol (3)