- Termen fiscal: Raportarea lunară SAF-T pe iulie se depune până pe 2 septembrie, conform calendarului ANAF. Totodată, mai este termenul pentru formularul 395 (trimiterile poştale contra ramburs) și pentru cererea de restituire a accizelor.
- Parlamentarii revin la lucru, astfel că săptămâna asta vor fi primele ședințe plenare cu vot final din a doua sesiune ordinară a anului.
Miercuri
- Schimbări la adeverințele de venit de la Fisc. Adeverințele de venit eliberate la cererea persoanelor fizice nu vor mai cuprinde motivul pentru care au fost emise. În același timp, persoanele fizice fără venituri vor putea cere adeverințe separate care să ateste acest lucru.
Joi
- Conform legislației în vigoare, 5 septembrie este termenul până la care trebuie să fie disponibile primele deconturi de TVA precompletate, generate de noul sistem e-TVA. Acestea sunt bazate pe operațiunile din iulie 2024, pentru care decontul de TVA s-a depus în august 2024.
- În mod normal, are loc ședința săptămânală a Guvernului. Ar putea fi adoptate proiecte de legi, ordonanțe sau hotărâri importante pentru mediul de afaceri. Agenda ședinței, disponibilă aici (cel mult cu o zi înainte).
Vineri
- Termen fiscal: Este termenul pentru depunerea declaraţiei de menţiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară taxabilă în România.
Notă: Chestiunile amintite în agenda săptămânală se pot schimba ulterior publicării acesteia sau pot apărea chestiuni neprevăzute inițial (acte normative cu măsuri noi, prelungiri/amânări de termene etc.).