Potrivit actului normativ, în principal sunt vizate:
- obligațiile bugetare pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată până la data de 31 august 2024. Sunt considerate obligații bugetare principale restante și cele datorate de cei aflați în insolvență, pentru care s-a împlinit scadența până la data de 31 august 2024, independent de existența unui tabel de creanțe sau a unui program de plată a creanțelor;
- diferențele de obligații bugetare principale stabilite prin decizii de impunere comunicate până la data de 31 august 2024, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată, precum și diferențele de obligații bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024, stabilite de ANAF prin decizie de impunere emisă și comunicată până la data de 6 septembrie 2024, ca urmare a unui control fiscal;
- obligațiile bugetare principale aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024, stabilite prin decizie de impunere emisă din oficiu de ANAF sau prin declarație de impunere depusă cu întârziere de către contribuabil, în perioada dintre 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor;
- alte obligații de plată individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal în vederea recuperării la data de 31 august 2024, precum și obligațiile bugetare principale stabilite de alte organe decât ANAF, aferente perioadelor fiscale de până la data de 31 august 2024, transmise spre recuperare ANAF în perioada dintre 1 septembrie 2024 și data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv.
- diferențele de obligații bugetare principale declarate suplimentar de debitori prin declarație rectificativă prin care se corectează obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 (dispoziția se aplică și în cazul corectării erorilor din deconturile de TVA);
- obligațiile bugetare principale cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 și stinse până la această dată;
- obligațiile bugetare principale administrate de ANAF cu scadențe anterioare datei de 31 august 2024 și individualizate în decizii de impunere emise ca urmare a unui control fiscal în derulare la data de 6 septembrie 2024 (este vorba de verificările pentru care până pe 6 septembrie 2024 nu s-a comunicat decizia de impunere).
Ce datorii fiscale sunt excluse din amnistie
În privința obligațiilor restante neacoperite de noua amnistie fiscală, OUG 107/2024 se referă, mai întâi, la:
- obligațiile bugetare pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată la data de 31 august 2024;
- obligațiile de plată stabilite în acte administrative a căror executare este suspendată la data de 31 august 2024.
Apoi, mai sunt excluse în mod expres:
- obligațiile bugetare care fac obiectul unor procese penale în desfășurare la data de 6 septembrie 2024 sau care încep ulterior acestei date (proces penal înseamnă inclusiv faza de urmărire penală);
- obligațiile bugetare stabilite prin hotărâri penale definitive;
- obligațiile bugetare ce reprezintă prejudicii care fac obiectul articolului 10 din Legea prevenirii evaziunii fiscale (este vorba de prejudiciile din evaziune de până la un milion de euro, care pot fi achitate, în anumite condiții, pentru a scăpa de răspunderea penală sau pentru a diminua pedeapsa penală).
Notă: Amnistia fiscală urmează să fie pusă în aplicare prin ordin al Ministerului Finanțelor. Informații mai multe despre mecanism pot fi urmărite în secțiunea noastră de aici.
Comentarii articol (2)