Noua amnistie fiscală vizează atât persoanele juridice, cât și persoanele fizice. Aceasta constă, mai precis, în anularea accesoriilor (în esență, dobânzi și penalități) cu condiția plății principalului (obligațiile bugetare restante la 31 august 2024) până la 25 noiembrie 2024. În continuare, prezentăm principalele prevederi ale procedurii.
Ce obligații principale și accesorii sunt în discuție
În privința obligațiilor bugetare principale, este detaliat că vorbim despre impozite, taxe, contribuții sociale și nu numai. „Prezenta procedură se aplică obligațiilor bugetare administrate de organul fiscal central, inclusiv de către organele vamale. Prin obligații bugetare administrate de organul fiscal central se înțelege obligații fiscale principale reprezentând impozite, taxe, contribuții sociale, drepturi vamale și alte sume datorate bugetului general consolidat, precum și obligații accesorii aferente acestora”, scrie în procedură, cu precizarea că este vorba de sume stabilite prin:
- declaraţii fiscale;
- decizii de impunere;
- decizii referitoare la obligaţiile fiscale accesorii;
- orice alte acte prin care se stabilesc impozite, taxe, contribuţii sociale, drepturi vamale şi alte sume datorate bugetului general consolidat.
Iar în ceea ce privește accesoriile aferente principalului restant la 31 august 2024, este detaliat că vorbim de dobânzi/majorări de întârziere, penalităţi de întârziere / penalităţi de nedeclarare / penalităţi și orice alte obligaţii de plată accesorii.
Atenție! Foarte important de reținut este că „Nu se acordă anularea obligațiilor de plată accesorii aferente obligațiilor bugetare principale cu scadențe ulterioare datei de 31 august 2024 inclusiv, chiar dacă declarația de impunere a fost depusă anterior acestei date.”
Ce implică, în linii mari, procedura
Pentru a accesa amnistia fiscală, datornicii trebuie să depună la Fisc o notificare (disponibilă aici în versiune electronică) prin care își anunță intenția de a beneficia de anularea unei părți din debitele restante (aceasta putea fi depusă și înainte de oficializarea procedurii). Transmiterea se poate face:
- prin depunere la registratura organului fiscal central competent, în cazul persoanelor fizice care nu sunt înrolate în Spațiul Privat Virtual (SPV);
- prin poștă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în cazul persoanelor fizice care nu sunt înrolate în SPV;
- prin intermediul SPV.
Ulterior, organul fiscal emite decizia de amânare la plată a unor obligații bugetare și adresa de sistare temporară (totală sau parțială) a executării silite (adresată instituțiilor de credit la care datornicul are deschise conturile bancare și/sau terților popriți care dețin/datorează sume de bani datornicului). Practic, depunerea notificării nu este obligatorie, dar aceasta oprește executările silite (cel târziu) până la data de 25 noiembrie 2024.
Atenție! În cazul notificărilor depuse anterior oficializării Ordinului MF 5.521/2024, soluționarea se face în cinci zile lucrătoare de la data publicării actului normativ (19 septembrie 2024).
După ce sunt îndeplinite condițiile accesării amnistiei fiscale (adică inclusiv plata principalului), urmează depunerea cererii de anulare a accesoriilor (disponibilă aici în versiune electronică), care se face până la 25 noiembrie 2024 (prin aceleași canale prin care se depune notificarea). Procedura se termină fie cu emiterea unei decizii favorabile (de anulare a accesoriilor), fie cu emiterea unei decizii de respingere (a cererii de anulare a accesoriilor).
Mai precis, ordinul MF prevede că, în cinci zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de anulare, autoritățile:
- analizează îndeplinirea condițiilor amnistiei;
- emit și comunică, dacă este cazul, decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii, în vederea actualizării obligațiilor de plată accesorii ce pot face obiectul anulării;
- refac evidența fiscală în situația în care au fost stinse obligațiile bugetare ce pot face obiectul anulării;
- emit decizia de anulare a unor obligații bugetare sau decizia de respingere a cererii de anulare, după caz, care se comunică solicitantului.