CJUE: Participarea unor investitori pur financiari într-o societate de avocați poate fi interzisă

Soluția dată azi de CJUE în cauza C‑295/23 aduce în discuție echilibrul delicat dintre libertatea de stabilire, libera circulație a capitalurilor și necesitatea menținerii independenței și integrității profesiei de avocat, prin raportare la structura capitalului social al unei societăți profesionale de avocați. Decizia vizează interpretarea articolelor 49 și 63 TFUE, precum și a articolului 15 din Directiva 2006/123/CE (Directiva privind serviciile în piața internă).

Speța a plecat de la o situație din Germania, unde o societate de avocați a fost radiată din barou ca urmare a cesiunii de părți sociale către un investitor pur financiar care nu îndeplinea condițiile legale naționale pentru a fi asociat într-o astfel de societate. Potrivit reglementărilor germane în vigoare la momentul faptelor, doar avocații sau membri ai unor profesii strict conexe – consilieri în brevete, consultanți fiscali, contabili autorizați, experți în domeniul contabil și alte categorii profesionale expres prevăzute de lege – puteau deține părți sociale într-o societate de avocați. În plus, asociații aveau obligația de a exercita efectiv o activitate profesională în societate, iar majoritatea capitalului și a drepturilor de vot trebuiau să aparțină avocaților.

Baroul din München a constatat că, prin cesiunea către SIVE, un investitor pur financiar, cerințele naționale nu mai erau îndeplinite, și a decis radierea societății de avocatura în care SIVE devenise investitor. Societatea a contestat decizia, argumentând că normele interne contravin libertății de stabilire (art. 49 TFUE), libertății de circulație a capitalurilor (art. 63 TFUE) și art.15 din Directiva 2006/123/CE, care stabilește condițiile în care pot fi impuse restricții referitoare la deținerea capitalului unor societăți prestatoare de servicii.

Întrebarea preliminară ce a ajuns pe masa Curții era dacă interdicțiile naționale privind dobândirea sau păstrarea părților sociale de către un investitor pur financiar într-o societate de avocați constituie o restricție nejustificată și disproporționată a libertății de stabilire și/sau a liberei circulații a capitalurilor, și dacă acestea respectă criteriile de la art. 15 din Directiva 2006/123/CE (necesitate, nediscriminare, proporționalitate).

CJUE a reamintit că activitățile de consultanță juridică, inclusiv cele ale avocaților, intră în sfera Directivei 2006/123/CE. Mai mult, directiva transpune la nivel de reglementare rațiuni imperative de interes general recunoscute de jurisprudența Curții – precum protecția clienților și garantarea bunei administrări a justiției – care pot justifica anumite restricții. Curtea a subliniat că o reglementare națională care limitează accesul la capitalul unei societăți de avocați la profesioniști cu calificare juridică și la alte profesii strict enumerate poate aduce atingere atât libertății de stabilire, cât și liberei circulații a capitalurilor.

Libertatea de stabilire e relevantă dacă investitorul are intenția de a exercita o influență asupra deciziilor societății și a direcției sale comerciale. Cât privește libera circulație a capitalurilor, ea e relevantă dacă achiziția de părți sociale se limitează la un plasament financiar, fără intenția de a influența activitatea societății. 

În speță, Curtea a constatat că situația pe care o avea în analiză implica ambele libertăți, deoarece investitorul a obținut pachetul majoritar, însă statutele societății prevedeau limitări exprese pentru a împiedica acest investitor pur financiar să exercite o influență efectivă asupra activității de avocat, reducând astfel situația la o simplă deținere de capital.

• nediscriminatorii: regula germană nu făcea distincție după naționalitate, ci după statutul profesional al asociatului, deci nu era discriminatorie în mod direct;
• justificate de o rațiune imperioasă de interes general: protecția independenței avocatului, respectarea secretului profesional și garantarea unei bune administrații a justiției sunt astfel de motive, a subliniat CJUE;
• proporționale: restricția trebuie să fie aptă să atingă obiectivul și să nu depășească ceea ce este necesar. Curtea a apreciat că un investitor pur financiar, motivat exclusiv de profit, ar putea exercita presiuni (chiar și indirecte, prin amenințarea cu retragerea capitalului) asupra modului în care avocații își selectează clienții sau își prestează serviciile. Astfel de presiuni pot submina independența, integritatea și etica profesională a avocatului. Statele membre au o anumită marjă de apreciere în a preveni astfel de riscuri.

Curtea a subliniat că, deși o societate poate introduce în statut niște măsuri de protecție (de pildă, interzicerea influențelor asupra avocaților, limitarea drepturilor de vot, extinderea obligației de confidențialitate la asociați), legiuitorul național poate considera că simpla participare a unui investitor pur financiar este un risc suficient de mare pentru a justifica o interdicție strictă. Indiferent de garantarea teoretică a independenței prin prevederi statutare, realitatea presiunilor economice impune dreptul statului de a preveni astfel de situații. 

Curtea a decis că nici articolul 63 TFUE, nici articolul 49 TFUE și nici articolul 15 din Directiva 2006/123/CE nu se opun unei legislații naționale care interzice participarea unor investitori pur financiari la capitalul unei societăți de avocați. Rezultă că excluderea asociaților fără calitatea profesională adecvată și fără intenția de a participa activ la prestarea serviciilor de consultanță juridică este justificată și proporțională cu obiectivul menținerii independenței profesiei și a bunei administrări a justiției.

În concluzie, hotărârea dată azi de CJUE reafirmă dreptul statelor membre de a stabili condiții stricte privind structura capitalului și tipologia participanților în societățile profesionale reglementate, precum cele de avocați. Într-un context în care investițiile de capital străin și participanții non-profesioniști devin tot mai prezenți, Curtea oferă statelor membre o ancoră solidă pentru a menține integritatea profesiilor juridice și încrederea publică în acestea. Cu toate acestea, decizia nu exclude posibilitatea unor structuri societare mai flexibile, atât timp cât statele membre consideră că independența și etica profesională pot fi protejate prin alte mijloace.