CJUE: Aplicarea facilităților fiscale din domeniul construcțiilor exclusiv angajaților care lucrează pe teritoriul României nu contravine, de principiu, dreptului UE

În cauza C-387/22 a fost abordată problema avantajelor fiscale și sociale acordate lucrătorilor din sectorul construcțiilor, în contextul reglementărilor naționale și al legislației UE, situația de fapt fiind adusă în fața CJUE printr-o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Satu Mare.

O societate română activează în domeniul construcțiilor și desfășoară lucrări în Germania și Austria prin detașarea lucrătorilor. Autoritățile fiscale din România au refuzat să le acorde angajaților acestei societăți avantajele fiscale și sociale de care beneficiau angajații care lucrau pe teritoriul țării noastre - abordare care este expres prevăzută la nivelul Codului fiscal și cu care organele fiscale au fost cât se poate de consecvente în controale, așa cum am mai arătat, în trecut, în diverse articole publicate de redacția noastră.

Concret, în urma unui control fiscal, s-a stabilit că angajații detașați nu pot beneficia de scutirile de impozit pe venit sau de reducerea contribuțiilor sociale prevăzute de Codul fiscal pentru lucrătorii din construcții care lucrează în România. Societatea a contestat decizia autorităților, argumentând că reglementările naționale (Codul fiscal, mai precis) contravin principiilor UE privind libera prestare a serviciilor. 

Tribunalul a întrebat CJUE dacă articolele 26 și 56 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), alături de art. 20 din Directiva 2006/123/CE, se opun unei reglementări naționale care acordă avantajele fiscale și sociale doar angajaților care lucrează pe teritoriul României, excluzându-i pe cei care sunt detașați în alte state membre ale UE.

CJUE a decis că articolul 56 TFUE nu se opune unei reglementări naționale care rezervă avantajele fiscale și sociale doar angajaților care își desfășoară activitatea pe teritoriul național, atâta timp cât această reglementare este justificată de motive imperative de interes general și respectă principiul proporționalității. Curtea a subliniat că, deși reglementarea națională este aplicabilă tuturor întreprinderilor din sectorul construcțiilor, faptul că aceasta favorizează angajații care lucrează în România poate descuraja întreprinderile să presteze servicii în alte state membre. Totuși, CJUE a lăsat deschisă posibilitatea ca instanța națională să verifice dacă reglementarea română urmărește în mod eficient obiective precum protecția socială a angajaților și combaterea muncii fără forme legale. 

„Articolul 56 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care rezervă beneficiul avantajelor fiscale și sociale doar angajaților întreprinderilor din sectorul construcțiilor care își desfășoară activitățile pe teritoriul acestui stat membru și care se află într‑o situație comparabilă cu cea a întreprinderilor din sectorul construcțiilor ai căror angajați sunt detașați în alte state membre, cu condiția ca această reglementare națională să fie justificată de motive imperative de interes general și să respecte principiul proporționalității, ceea ce presupune ca aplicarea sa să fie aptă să garanteze, în mod coerent și sistematic, realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv”, a concluzionat CJUE.

O situație similară a fost prezentată de redacția noastră la începutul acestui an, pe baza raportului ANAF privind controalele de toamna trecută.