avocatnet.ro 
„În anul 2025, pentru personalul din instituțiile și autoritățile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, nu beneficiază la încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu de compensarea în bani a concediilor neefectuate aferente anului 2025”, prevede OUG nr. 156/2024.
Nu mai devreme de ianuarie 2024, avocatnet.ro prezenta o decizie a CJUE în care un funcționar public fusese neîndreptățit în privința compensării unor zile de concediu neefectuate, la momentul pensionării sale: deși funcționarul italian ceruse compensarea a peste 70 de zile de concediu neluate, la terminarea raportului său de serviciu, autoritățile îi negaseră acest drept pe același motiv care îi împinge pe cei din Executiv să adopte prevederea citată mai sus - reducerea chetuielilor bugetare. Cazul C-218/22 Comune di Copertino este prezentat pe larg în acest material.
Conform Directivei europene privind timpul de lucru, orice lucrător are dreptul la o compensație în locul zilelor de concediu anual neefectuat la sfârșitul relației de muncă, iar autoritățile italiene îi respinseseră solicitarea pentru că așa prevede legea italiană - fără compensații în astfel de situații. Cu alte cuvinte, autoritățile au fost obligate să aplice o lege care contravine legislației europene.
CJUE a subliniat că dreptul la concediu anual plătit nu poate fi subordonat unor considerente pur economice, cum ar fi controlul atent al cheltuielilor publice. Deși nu neagă existența unor atare considerente economice, CJUE spune că angajatorul e cel care trebuie să facă tot posibilul pentru ca angajații să-și exercite dreptul la concediu de odihnă „în natură” (adică să-și ia în mod concret zilele de concediu), iar numai dacă aceștia din urmă nu au vrut să-și ia concediu să se poată vorbi de eventualitatea pierderii dreptului la compensație pentru concediul neluat.
Jurisprudența CJUE pe acest subiect nu se termină însă la cauza C-218/22. Și Hotărârea CJUE în cauza C-233/20 oferă argumente clare pentru a susține că o limitare a dreptului la compensație pentru zilele de concediu neefectuate bazată pe motive economice nu ar fi conformă dreptului UE: dreptul la concediu are scopul de a permite lucrătorilor să se odihnească și să își refacă capacitatea de muncă, iar acest drept nu poate fi subordonat considerentelor economice. Considerentul (4) al Directivei 2003/88 subliniază explicit că protecția lucrătorilor nu trebuie subordonată considerentelor economice. Articolul 23 din Directiva 2003/88 interzice adoptarea unor măsuri care ar reduce nivelul general de protecție oferit lucrătorilor, ceea ce înseamnă că limitarea dreptului la compensație pentru zilele de concediu pe motive economice ar fi neconformă. La fel de utilă în discuția de față e și decizia dată în cauzele conexate C‑762/18 și C‑37/19.
Comentarii articol (0)