Ajutorul de deces este o sumă de bani plătită prin Casa Națională de Pensii Publice pentru a acoperi cheltuielile de înmormântare ale unui asigurat sau pensionar sau ale unui membru de familie al acestuia. Acești bani sunt acordați la cerere, pe baza certificatului de deces și a altor documente, unei singure persoane care demonstrează că a suportat cheltuielile ocazionate de deces.
În 2025, cel puțin până la intrarea în vigoare a legii bugetului de stat pe 2025, cuantumul ajutorului de deces este același ca în 2024 (potrivit Legii 422/2023): 7.567 lei pentru decesul unui asigurat sau pensionar, respectiv 3.784 lei pentru decesul unui membru de familie al acestuia. Deocamdată, noua lege a bugetului nu este nici măcar în dezbatere publică, așa că n-avem de unde să știm ce cuantum pregătesc autoritățile.
Aceasta, pentru că valoarea acestei subvenții este stabilită anual prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat care, deocamdată, pentru anul 2025, nu a fost încă elaborată. Legea 360/2023 privind sistemul public de pensii stabilește foarte clar acest lucru: ”Cuantumul ajutorului de deces se stabilește anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și nu poate fi mai mic decât valoarea câștigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat”.
Are dreptul la acest ajutor o singură persoană care demonstrează că a suportat cheltuielile de deces, fie că este soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau o altă rudă. De asemenea, poate fi orice altă persoană care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile, dacă nu există o solicitare din partea persoanelor menționate anterior. Este important de reținut că, deși mai multe rude pot participa la cheltuieli, doar o singură persoană poate încasa acest ajutor.
Membru de familie este considerat, din punct de vedere legal, soțul, soția, copiii (până la 18 ani sau 26 ani dacă urmează studiile, sau incapabili de muncă), și părinții (bunicii) unuia dintre soți.
Ajutorul de deces poate fi solicitat și pentru decesul unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului, chiar dacă acesta nu era asigurat sau pensionar la data decesului. În acest caz, valoarea ajutorului este de jumătate din suma acordată pentru decesul unui asigurat sau pensionar, respectiv 3.784 lei.
Pentru a obține ajutorul de deces, solicitantul trebuie să prezinte următoarele documente: cerere pentru acordarea ajutorului (tip), certificatul de deces, actul de identitate al solicitantului, acte de stare civilă ale solicitantului, dovada plății cheltuielilor (chitanțe, bonuri fiscale), adeverință de la angajator (dacă persoana decedată era asigurată), adeverință care să dovedească faptul că un membru de familie între 18-26 de ani urma o formă de învățământ organizată (dacă este cazul), act medical pentru copilul inapt (dacă este cazul), și acte care atestă calitatea de tutore/curator (dacă este cazul).
Ajutorul de deces se achită în termen de trei zile lucrătoare de la depunerea cererii. Plata se face de către casa teritorială de pensii în cazul decesului unui pensionar, asigurat sau membru de familie al acestora, sau de către instituția care gestionează bugetul asigurărilor pentru șomaj, în cazul decesului unui șomer sau al unui membru de familie al acestuia. Plata se poate face și prin virament bancar.
Începând din septembrie 2024, sprijinul financiar se acordă și în cazul decesului persoanei aflate în concediu pentru creșterea copilului. Tot din toamna anului trecut, ajutorul poate fi solicitat și primit direct de firmele care fac dovada că au suportat cheltuielile aferente înmormântării.
Comentarii articol (0)