Un nou proiect imobiliar, Cismigiu Residence se va dezvolta cu incepere din aceasta luna, intr-o zona ultracentrala a Capitalei, in apropierea Parcului Cismigiu. Realizat printr-o investitie in valoare de 3,5 milioane de euro, proiectul, promovat de agentia imobiliara Perfect Casa, se va concretiza prin construirea unui imobil, cu 40 de apartamente, situat la mai putin de 1 kilometru de Sala Palatului.
Proprietarii imobilului sunt persoane fizice, iar proiectarea a fost realizata de Alpha Studio. Cu o suprafata construita de 5100 mp, imobilul are ca termen de finalizare decembrie 2007.
Constructia este formata din subsol, parter, 4 nivele (3 etaje cu suprafete de 578 mp fiecare), ultimul dintre etaje fiind unul retras (416 mp). Apartamentele, dispuse pe 1, 2 si 3 camere au suprafete cuprinse intre 50 si 130 mp, iar cele mai spatioase dintre ele se vor construi la parter. Proiectul include si 39 de locuri de parcare situate la subsolul cladirii, pe o suprafata construita de 1187 de mp.
Imobilul va beneficia de terase cu suprafete cuprinse intre 7 si 15 metri patrati, remarcându-se prin luminozitatea conferita de ferestrele foarte inalte. In ceea ce priveste finisajele, acestea vor fi incluse la cerere in amenajarea bailor si bucatariilor.
Prin suprafete rezonabile, finisaje moderne si materiale de calitate superioara, proiectul se adreseaza celor cu veniturii medii spre mari, care prefera zonele centrale datorita activitatilor zilnice pe care le desfasoara si care sunt concentrate in “centrul” Bucurestiului.
“Proiectul poate fi considerat de lux datorita zonei centrale in care se dezvolta, dar se iau in considerare si materialele folosite, care sunt de cea mai buna calitate. Pretul apartamentelor sunt diferite in functie de finisaje si se situeaza intre 2200 euro pe mp nefinisat si 2500 de euro pe mp finisat. De interes este faptul ca in zonele centrale ale Bucurestiului, inca se mai poate construi pe segmentul rezidential, iar preturile de achizitionare a acestor locuinte sunt mult mai mici decât in alte cartiere considerate exclusiviste unde metrul patrat depaseste 2500 de euro”, declara Eugen Paternic, consilier agentia imobiliara Perfect Casa.
Comentarii articol (0)