ACCES GRATUIT
Cum este definit un obiectiv militar, ce servicii conține serviciul interior și cine asigură executarea lui, potrivit unui nou regulament al MApN
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a publicat recent un nou regulament, ce stabilește regulile generale, responsabilitățile și modul de organizare și executare a serviciului interior în obiectivele ori în unitățile militare. Printre altele, noul act normativ stabilește ce este un obiectiv militar, care sunt serviciile conținute de serviciul interior și cine asigură executarea acestuia.
Articolul continuă mai jos
Regulamentul serviciului interior se regăsește în
Ordinul MApN M.26/2025, ce se aplică deja și care înlocuiește vechile prevederi din domeniu, apărute acum trei ani.
Potrivit noului regulament al serviciului interior,
obiectivul militar reprezintă cazarma, tabăra de instrucție sau raionul de dispunere a uneia ori a mai multor unități militare, depozitul, portul, aeroportul, aerodromul, poligonul, aflat în proprietatea sau în administrarea ori încredințat pentru pază și apărare MApN.
În situația în care într-un obiectiv militar își desfășoară activitatea o singură unitate militară, șeful ori comandantul acesteia este și comandant al obiectivului militar. În schimb, dacă într-un obiectiv militar își desfășoară activitatea mai multe unități ori structuri militare, comandantul acestuia este desemnat prin ordin al comandantului sau șefului eșalonului superior care are în subordine toate unitățile ori structurile militare respective.
Executarea serviciului interior este o atribuție de serviciu a personalului militar și civil încadrat în MApN. Atribuția executării serviciului interior se consemnează în fișele posturilor funcțiilor în care este încadrat personalul selecționat. Din punct de vedere al structurii,
serviciul interior cuprinde următoarele tipuri de servicii:
- serviciul de permanență;
- serviciul operativ;
- serviciul de continuitate a conducerii;
- serviciul tehnic de monitorizare și avertizare;
- serviciul de pază și intervenție.
După cum stabilește regulamentul recent, serviciul interior este organizat la nivel de obiectiv militar. În cazul taberelor de instrucție sau raioanelor de dispunere, serviciul interior se înființează și se execută pe baza datelor obținute pe timpul recunoașterilor, la ordinul comandantului ori șefului unității militare organizatoare.
În plus, regulamentul MApN privind serviciul interior detaliază modul în care se stabilesc zonele militare restricționate și
ce măsuri de siguranță se pot aplica celor care interacționează cu ele.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)