Hotararea CEDO in cauza Negoita impotriva Romaniei

Curtea a constatat ca nu a avut loc incalcarea articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care garanteaza respectarea dreptului la un proces echitabil si nici a articolelor 8 din Conventie (care garanteaza dreptul la respectarea vietii private a persoanei), respectiv 2 al Protocolului numarul 4 la Conventie (care consacra dreptul la libera circulatie).
 
 In fapt, reclamantul s-a plans de incalcarea dreptului sau de proprietate asupra unui imobil, ca urmare a respingerii de catre instantele interne a actiunilor sale in constatarea nulitatii absolute a contractului de vanzare-cumparare incheiat de catre stat cu fostii chiriasi, desi, prin hotarare judecatoreasca definitiva si irevocabila, acesta redobandise dreptul de proprietate asupra imobilului in cauza.
 
 Curtea Europeana a considerat ca situatia de fapt din cauza este similara celei din cauzele Strain si altii impotriva Romaniei si Paduraru impotriva Romaniei, cauze in care Curtea a apreciat ca vanzarea de catre stat a bunului reclamantilor catre terti, vanzare anterioara confirmarii definitive in justitie a dreptului de proprietate al reclamantilor, reprezinta o incalcare a dreptului prevazut de articolul 1 din Primul Protocol Aditional. Curtea a retinut ca vanzarea bunului reclamantului, in baza Legii nr. 112/1995, l-a impiedicat sa-si exercite dreptul de proprietate si ca nicio despagubire nu i-a fost acordata pentru aceasta lipsire de bun.
 
 De asemenea, Curtea retine ca, desi in virtutea Legii nr. 247/2005, persoanele care se afla in situatia reclamantului au dreptul la o indemnizatie egala cu valoarea de piata a bunului care nu poate fi restituit, sub forma de titluri de valoare la fondul "Proprietatea", acest fond nu functioneaza, in prezent, de o maniera susceptibila sa conduca la acordarea efectiva a unei despagubiri reclamantului. In concluzie, Curtea a considerat ca privarea reclamantului de bunul sau, combinata cu absenta totala a unei despagubiri timp de aproape sase ani, a reprezentat o sarcina disproportionata si excesiva, incompatibila cu dreptul la respectarea bunurilor, garantat de articolul 1 al Primului Protocol Aditional la Conventie.
 
 In consecinta, instanta de la Strasbourg a obligat statul roman la restituirea catre reclamant a imobilului si a terenului aferent acestuia sau la plata sumei de 60.000 de EUR cu titlu de daune materiale. De asemenea, Curtea a acordat reclamantului suma de 3000 de EUR cu titlu de prejudiciu moral, precum si suma de 300 EUR reprezentand cheltuieli de judecata.