In luna septembrie a acestui an, medicii de familie vor putea sa semneze contractele pentru concesionarea cabinetelor in care isi desfasoara activitatea.
Reprezentantii Ministerului Sanatatii au definitivat modelul contractului -cadru de concesionare a cabinetelor medicale catre medicii de familie.
Contractul –cadru de concesiune este un Ordin comun al Ministerului Sanatatii si Ministerului Administratiei si Internelor si cuprinde drepturile, dar si obligatiile pe care trebuie sa le indeplineasca atat concesionarul, cat si concendentul.
“Cel mai important punct in in contract va fi acela prin care medicul de familie va fi obligat sa nu schimbe obiectul de activitate in spatiul pe care l-a concesionat. Vrem sa evitam astfel surprizele constatand mai tarziu ca in cabinetul medical se desfasoara o alta activitate in afara actului medical.
Reteaua de medicina primara trebuie sa devina cea mai importanta veriga a sistemului sanitar. De aceea trebuie sprijinita atat financiar, cat si la nivelul resurselor umane si al pregatirii acestora. In schimb vom creste responsabilitatile medicilor de familie”, a declarat dr. Ovidiu BRINZAN, ministrul Sanatatii in sedinta de Colegiu a MS.
La propunerea Ministerului Sanatatii, Guvernul Romaniei a aprobat in luna iulie a acestui an hotararea de guvern privind concesionarea unor spatii cu destinatia de cabinete medicale.
Medicii pot concesiona spatiile in care functioneaza cabinetele medicale in schimbul unei redevente lunare. Timp de 5 ani de zile valoarea acestei redevente nu va putea depasi 1 Euro/mp/an. Durata concesiunii se va stabili intre parti de comun acord, dar ea nu poate fi mai mica de 15 ani.
Consiliile judetene si cele locale au, incepand de astazi, un termen de 90 de zile, pentru a emite hotarari de trecere a tuturor spatiilor din proprietatea publica a autoritatii locale in proprietatea privata a autoritatii locale astfel incat medicii sa poata incheia contractele de concesionare. Pe masura ce autoritatile emit aceste hotarari, medicii de familie vor putea trece la semnarea contractelor.
La ora actuala, in toata tara exista 11 627 medici de familie care au contract cu casele de asigurari de sanatate. Dintre acestia 5044 isi desfasoara activitatea in mediul rural.
Comentarii articol (0)