Transferul proprietatii si al riscurilor in contractul de vanzare

Discutiile asupra existentei sau inexistentei unei obligatii de a da (de a transfera proprietatea) sunt inca departe de a se fi incheiat.

Plecand de la ideea ca transferul proprietatii in cazul vanzarii este un efect automat al contractului, este analizata mai intai regula transmiterii solo consensu a proprietatii si efectele ei intre partile contractante, iar apoi exceptiile legale de la aceasta regula (cazul bunurilor de gen; cazul bunurilor viitoare; cazul vanzarii alternative). Prin conventia lor partile pot si ele muta transferul proprietatii la un alt moment decat acela al acordului de vointe.

In raporturile cu tertii efectele translative de proprietate ale vanzarii sunt conditionate de indeplinirea formelor de publicitate (opozabilitate), care difera dupa cum este vorba de imobile sau de mobile.

In privinta riscurilor pieirii fortuite a lucrului vandut intre momentul acordului de vointe si cel al preluarii lui de catre cumparator, acestea, ca regula, sunt suportate de cel care este proprietar al lucrului la data survenirii evenimentului (res perit domino). Prin exceptie, riscurile sunt suportate de vanzator atunci cand pieirea fortuita survine dupa ce a fost pus in intarziere in privinta predarii lucrului vandut, afara de cazul in care dovedeste ca lucrul ar fi pierit si la cumparator.

In vanzarile internationale exista reguli speciale care sunt cuprinse in Conventia de la Viena cu privire la vanzarea internationala de marfuri si in Regulile INCOTERMS.

Autor: Dan Chirica
Profesor – Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj-Napoca
________________________________
Mai multe detalii puteti gasi in numarul 2 al Revistei romane de Drept Privat. Revista isi propune sa constituie un cadru adecvat, deschis oricaror analize, discutii si comentarii aprofundate si deopotriva critice ale problemelor actuale sau viitoare din sfera dreptului privat, care sa se situeze la nivelul exigentelor teoretice si practice ale secolului XXI si sa raspunda astfel nevoilor de perfectionare sau de reforma a institutiilor dreptului privat, de adaptare sau unificare a practicii judiciare, dar si de elaborare a unor noi constructii teoretice care sa fundamenteze politicile de reforma economica, sociala ori institutionala, dupa caz.