Ordonanta de urgenta nr. 99/2000 din 29/06/2000 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 304 din 04/07/2000 privind masurile ce pot fi aplicate in perioadele cu temperaturi extreme pentru protectia persoanelor incadrate in munca
In temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din Constitutia Romaniei.
Guvernul Romaniei adopta prezenta ordonanta de urgenta.
Art. 1. - (1) Masurile prevazute de prezenta ordonanta de urgenta se aplica pentru asigurarea protectiei persoanelor incadrate in munca in perioadele in care, datorita conditiilor meteorologice nefavorabile, se inregistreaza temperaturi extreme.
(2) In sensul prevederilor prezentei ordonante de urgenta, prin temperaturi extreme se intelege temperaturile exterioare ale aerului, care:
a) depasesc +37ÈDC sau, corelate cu conditii de umiditate mare, pot fi echivalate cu acest nivel;
b) scad sub -20ÈDC sau, corelate cu conditii de vant intens, pot fi echivalate cu acest nivel.
(3) Temperaturile prevazute la alin. (2) sunt temperaturi monitorizate si certificate de Institutul National de Meteorologie si Hidrologie si transmise de centrele regionale ale acestuia.
Art. 2. - (1) Institutul National de Meteorologie si Hidrologie are obligatia sa comunice prin mijloacele de comunicare in masa locale zonele in care temperatura atinge limitele prevazute la art. 1 alin. (2), nivelul acestor temperaturi, precum si prognoza pentru urmatoarea perioada.
(2) In cazul in care temperaturile depasesc limitele prevazute la art. 1 alin. (2), comunicarea se va repeta din 6 in 6 ore pe toata durata mentinerii acestor temperaturi.
Art. 3. - (1) In perioadele cu temperaturi extreme angajatorii trebuie sa ia toate masurile prevazute de Legea protectiei muncii nr. 90/1996 pentru asigurarea conditiilor de microclimat la locul de munca in limitele prevazute de normele generale de protectie a muncii.
(2) Masurile pentru asigurarea conditiilor de microclimat la locul de munca vor fi stabilite de angajator, impreuna cu reprezentantii sindicatelor sau, dupa caz, cu reprezentantii alesi ai salariatilor. In unitatile in care functioneaza comitetele de securitate si sanatate in munca masurile vor fi stabilite de acestea.
(3) Pentru asigurarea conditiilor de microclimat la locul de munca in institutii si in unitati finantate din fonduri bugetare si extrabugetare masurile vor fi stabilite de ordonatorii de credite, respectiv de conducatorii institutiilor.
Art. 4. - In perioadele cu temperaturi ridicate extreme, in sensul art. 1, angajatorii trebuie sa asigure urmatoarele masuri minimale:
A. Pentru ameliorarea conditiilor de munca:
a) reducerea intensitatii si ritmului activitatilor fizice;
b) asigurarea ventilatiei la locurile de munca;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus in locuri umbrite, cu curenti de aer.
B. Pentru mentinerea starii de sanatate a angajatilor:
a) asigurarea apei minerale adecvate, cate 2-4 litri/persoana/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protectie;
c) asigurarea de dusuri.
Art. 5. - In perioadele cu temperaturi scazute extreme angajatorii trebuie sa asigure urmatoarele masuri minimale pentru mentinerea starii de sanatate a salariatilor care lucreaza in aer liber:
a) distribuirea de ceai fierbinte in cantitate de 0,5-1 litru/persoana/schimb;
b) acordarea de pauze pentru refacerea capacitatii de termoreglare, scop in care se vor asigura spatii fixe sau mobile cu microclimat corespunzator;
c) asigurarea echipamentului individual de protectie.
Art. 6. - (1) Angajatorii care nu pot asigura conditiile prevazute la art. 4 si 5 vor lua, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor, dupa caz, urmatoarele masuri:
a) reducerea duratei zilei de lucru;
b) esalonarea pe doua perioade a zilei de lucru: pana la ora 11,00 si dupa ora 17,00, in cazurile prevazute la art. 4;
c) intreruperea colectiva a lucrului cu asigurarea continuitatii activitatii in locurile in care aceasta nu poate fi intrerupta, potrivit prevederilor legale.
(2) Masurile prevazute la alin. (1) se vor stabili daca temperaturile extreme se mentin pe o perioada de cel putin doua zile consecutiv.
(3) Perioadele de reducere a duratei zilei de lucru, de esalonare a zilei de lucru sau de intrerupere colectiva a lucrului se vor stabili o data cu masurile prevazute la alin. (1).
(4) In unitatile finantate din fonduri bugetare sau extrabugetare masurile prevazute la alin. (1) vor fi stabilite, dupa caz, de ordonatorul de credite sau de conducatorul unitatii.
Art. 7. - La aplicarea masurilor prevazute la art. 6 alin. (1) angajatorii, de comun acord cu reprezentantii sindicatelor sau cu reprezentantii alesi ai salariatilor, precum si ordonatorii de credite sau conducatorii institutiilor finantate din fonduri extrabugetare, dupa caz, vor stabili modalitatile de recuperare a timpului nelucrat si modalitatile de plata, dupa cum urmeaza:
a) prin recuperarea in urmatoarele 6 luni a timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de intrerupere colectiva a activitatii, cu mentinerea drepturilor salariale avute anterior;
b) fara recuperarea timpului de reducere a duratei zilei de lucru sau de intrerupere a activitatii, dar cu acordarea drepturilor salariale proportional cu timpul efectiv lucrat.
Art. 8. - Pentru prevenirea unor imbolnaviri determinate de munca in conditii de temperaturi extreme se vor lua urmatoarele masuri:
a) asigurarea de catre angajator a examenului medical la angajare si a controlului medical periodic, urmarind depistarea precoce a contraindicatiilor pentru munca la temperaturi crescute sau scazute;
b) asigurarea primului ajutor si a transportului la cea mai apropiata unitate sanitara a persoanelor afectate;
c) trecerea, dupa posibilitati, in alte locuri de munca sau reducerea programului de munca pentru persoanele cu afectiuni, care au contraindicatii privind munca la temperaturi extreme.
Art. 9. - Pe durata intreruperii colective a lucrului in conditiile art. 6 alin. (1) lit. c) contractele individuale de munca ale salariatilor se mentin, iar perioada de intrerupere constituie vechime in munca.
Art. 10. - (1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda de la 15.000.000 lei la 25.000.000 lei incalcarea prevederilor art. 8, daca faptele nu au fost savarsite in astfel de conditii incat sa fie considerate, potrivit legii penale, infractiuni.
(2) Constatarea si sanctionarea contraventiilor prevazute la alin. (1) se fac de catre organele de control ale Inspectiei Muncii.
(3) Prevederile referitoare la contraventii se completeaza cu dispozitiile Legii nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 11. - Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Ministerul Sanatatii, Inspectia Muncii si Institutul National de Meteorologie si Hidrologie vor elabora in comun norme metodologice, pe care le vor supune aprobarii Guvernului in termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentei ordonante de urgenta.
Comentarii articol (2)