Legea publicitatii - pe masa de operatie

Ministerul Finantelor a propus un proiect de lege cu scopul de a asigura protectia „comerciantilor“ impotriva publicitatii inselatoare si a publicitatii comparative care incalca legea. E drept ca UE a decis, intr-o directiva a CE, ca trebuie facute niste modificari in ceea ce priveste aceste practici publicitare, dar ai nostri au inteles ca cel care trebuie protejat de inselaciunile din reclame e comerciantul, si nu consumatorul.
Proiectul de lege privind publicitatea inselatoare si comparativa ar putea parea un delir de amator si tratat ca atare daca nu ar fi fost publicat spre dezbatere publica de catre Ministerul Finantelor. Noua reglementare a reclamelor este o problema cat se poate de serioasa, intrucat modificarile substantiale la legea publicitatii au la baza Directiva Comisiei Europene nr. 114 din 12 decembrie 2006, care urmeaza sa fie adaptata de statele membre pana la sfarsitul anului. Prin urmare, modificarile sunt iminente. Dar modul in care a fost inteleasa aceasta directiva de catre cei de la Ministerul Finantelor da de gandit in ceea ce priveste existenta unei pregatiri elementare in domeniul dreptului, ca sa nu mai vorbim de cel al publicitatii.

Publicitate inselatoare pentru comercianti
Potrivit proiectului, publicitate inselatoare este „orice publicitate care, in orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce in eroare un comerciant ori un grup de comercianti carora li se adreseaza sau care iau contact cu aceasta si care, datorita caracterului inselator, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din aceste motive, aduce atingere sau poate aduce atingere unui concurent“.
Cu alte cuvinte publicitatea inselatoare urmareste sa-i induca in eroare pe comercianti, singuri sau in grup; se adreseaza acestora (sau nu li se adreseaza, dar ei intra cumva in contact cu aceasta!); le poate afecta comportamentul economic si din acest motiv acestia (sau publicitatea?) pot aduce atingere unui concurent. Adica tot cei inselati de publicitate au probleme de comportament economic si „se dau“ la concurenta. Sau publicitatea afecteaza comportamentul economic al comerciantului inselat si din acest motiv aduce atingere concurentului acestuia?
Aceasta definitie este un nonsens, in intregime. Si nu e vorba doar de un anumit fel de utilizare a limbii romane, inadmisibil pentru cei care scriu legi, ci de o lipsa de intelegere a scopului urmarit de un astfel de act normativ, si chiar de lipsa de cunoastere a unor notiuni elementare de drept, dupa cum se poate observa pe parcursul actului normativ, care incurca notiunile penale cu cele civile.

Consumatorul - scos de sub protectie
Intrebarea fireasca, dupa parcurgerea unei asemenea legi, este „Dar consumatorul unde este?“, pentru ca noua lege aflata in stadiu de proiect isi propune sa abroge toate dispozitiile referitoare la publicitatea inselatoare din legea publicitatii nr. 148/ 2000, care au in vedere, inainte de toate, protectia consumatorului. Lui i se adreseaza publicitatea, nu comerciantilor. Consumatorii sunt cei vizati de publicitatea inselatoare, acestora le poate influenta comportamentul economic, determinandu-i sa cumpere ceva ce nu ar fi cumparat in cunostinta de cauza.
De altfel, Directiva Comisiei Europene nr. 114/2006, care sta la baza acestui proiect, vorbeste de publicitatea inselatoare adresata „persoanelor“, nu comerciantilor sau grupurilor de comercianti: „misleading advertising means any advertising, including its presentation, deceives or is likely to deceive the persons to whom it is addressed…“ Asa pare mai logic.

Ce vrea UE de la noi cu legea asta?
Dupa cum se arata in preambulul Directivei, la ora actuala exista diferente semnificative in legislatia statelor in ceea ce priveste publicitatea comparativa si cea inselatoare. In unele state, comparatia publicitara este admisa, in altele nu, ceea ce creeaza distorsiuni de concurenta si afecteaza circulatia bunurilor si serviciilor, intrucat in zilele noastre publicitatea depaseste granitele unei tari. Pe de alta parte, Comisia Europeana a manifestat o deschidere fata de publicitatea comparativa, considerand ca „stimuleaza competitia intre furnizorii de bunuri si servicii, aceasta fiind in beneficiul consumatorului“. La noi, comparatia este admisa prin legea publicitatii nr. 148/2000. Dar, spre deosebire de aceasta, care prevede numai situatiile in care publicitatea comparativa este interzisa (iar tot ce nu e interzis e permis), proiectul de lege preia din directiva conditiile cumulative pe care trebuie sa le indeplineasca pentru a fi permisa. Aceasta clarifica mult domeniul publicitatii comparative admisibile.

Conditiile de admisibilitate a publicitatii comparative
Potrivit art. 7 din proiect, publicitatea comparativa este permisa, in ceea ce priveste comparatia, in cazul in care sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:
a) Nu este inselatoare. Aceasta inseamna inclusiv faptul ca nu trebuie sa contina ambiguitati, omisiuni sau exagerari de natura sa induca in eroare consumatorii.
b) Compara bunuri sau servicii care raspund acelorasi nevoi sau sunt destinate acelorasi scopuri. Practica internationala a retinut ca astfel de produse sau servicii sunt cele echivalente, care se pot substitui intre ele.
c) Compara, in mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esentiale, relevante, verificabile si reprezentative ale respectivelor bunuri sau servicii, care pot include si pretul. Nu este licita o comparatie care se refera la elemente subiective, cum ar fi gustul, mirosul, valoarea artistica etc.
De asemenea, mesajul publicitar trebuie sa fie neutru. Comparatia nu trebuie sa puna intr-o lumina falsa un concurent sau produsele acestuia. De exemplu, s-a considerat ca este ilicit urmatorul mesaj publicitar comparativ: „Renault vinde de doua ori mai multe masini in Germania decât Volkswagen in Franta“. Chiar daca cifrele aratau ca afirmatia ar fi adevarata, reclama a fost considerata ilicita. Tribunalul de Mare Instanta din Paris a considerat ca acest mesaj publicitar nu este obiectiv deoarece lasa de inteles ca aceasta s-ar datora calitatii inferioare a automobilelor realizate de concurentul german.
d) Nu discrediteaza sau denigreaza marcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activitati sau situatia unui concurent.
e) In cazul produselor cu denumire de origine, se refera in fiecare caz la produse cu aceeasi denumire.
f) Nu profita in mod neloial de reputatia unei marci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente. Aceasta practica se mai numeste si retasare parazitara si consta in exploatarea popularitatii competitorului, prin referire abuziva la activitatea, popularitatea sau produsele acestuia.
g) Nu prezinta bunuri sau servicii ca imitatii sau reproduceri ale bunurilor sau serviciilor purtând o marca sau o denumire comerciala protejata; este vorba de expresii ca „tot atât de bun“, „de tip“, „gen x“ etc.
h) Nu creeaza confuzie intre comercianti, intre persoana care isi face publicitate si un concurent, sau intre marci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri sau servicii ale persoanei care isi face publicitate si cele ale unui concurent.
Aprecierea riscului de confuzie se face prin raportare la consumatorul obisnuit, cu nivel de educatie mediu, comun. Instantele au mai considerat ca exista risc de confuzie ori de câte ori o parte considerabila a publicului poate fi expusa confuziei.

Scopul Directivei Europene - protectia concurentei loiale
Directiva Comisiei Europene urmareste in primul rand asigurarea unui climat de concurenta loiala prin lamurirea unor aspecte referitoare la publicitatea comparativa, cand este admisibila si cand nu. Evident ca directiva abordeaza si publicitatea inselatoare pentru ca si aceasta ar putea constitui o practica neloiala si ar putea avea efecte asupra concurentei, in conditiile in care atenteaza in mod necinstit la clientii altora. Insa este indiscutabil faptul ca principalul subiect vizat de publicitatea inselatoare este consumatorul, nu comerciantul. Prin proiectul supus dezbaterii publice, consumatorul este pur si simplu scos din aria protectiei oferite de lege impotriva publicitatii inselatoare, si in locul acestuia este pus comerciantul. O serie de atributii sunt preluate de la Agentia Nationala de protectie a Consumatorului si sunt arogate de Ministerul Finantelor. O noutate este si faptul ca Ministerul Finantelor va putea interzice difuzarea publicitatii inainte de prima publicare. Or, in conditiile unei asemenea legi, aceasta ar echivala cu o cenzura periculoasa care afecteaza libertatea discursului comercial.