Ministerul de Finanțe poate amenda firmele cu zeci de mii de lei pentru că folosesc formulări publicitare înșelătoare

Publicitatea care, în orice mod, inclusiv prin modul de prezentare, induce sau poate induce în eroare persoanele cărora i se adresează ori care iau contact cu aceasta şi care, din cauza caracterului înşelător, poate afecta comportamentul economic al acestora sau care, din acest motiv, prejudiciază ori poate prejudicia un concurent reprezintă publicitate înșelătoare. Iar dacă publicitatea pe care o folosește comerciantul identifică în mod explicit sau implicit un concurent ori bunuri sau servicii oferite de acesta, atunci vorbim de publicitate comparativă.

Ne-am obișnuit destul de mult să vedem operatori economici care spun că practică cel mai mic sau cel mai bun preț, că sunt numărul 1 în sector sau că oferă „cel mai” bun produs sau serviciu, încât e posibil să fi normalizat acest tip de publicitate, nelegal de altfel, în mintea noastră. Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înșelătoare și publicitatea comparativă nu a mai fost modificată în ultimii zece ani, iar conținutul său s-ar putea să fie complet necunoscut pentru comercianții mai noi pe piață sau complet uitat pentru cei cu vechime. Pentru încălcarea regulilor privind publicitatea, se pot aplica amenzi de mii sau zeci de mii de lei, pe care le detaliem însă mai jos. Merită subliniat că organ de control și care aplică sancțiunile este nu doar ANPC, așa cum ne-am aștepta, ci și Ministerul Finanțelor Publice. 

Ce e rău în spune clienților sau potențialilor clienți că ai produsul sau serviciul de top pe piață? De principiu, nimic rău (adică nelegal) în asta, doar că, așa cum e firesc, trebuie să și dovedim afirmațiile pe care le facem. Dacă le spunem clienților că avem cel mai bun preț, trebuie să dovedim, printr-un comparator sau altcumva, că oferim cel mai mic preț. În realitate, probabil, chiar dacă azi am face această afirmație, evoluția prețurilor concurenților noștri s-ar putea să ne arate că mâine nu mai avem cel mai mic preț pe piață. Practicile de acest fel în publicitate sunt nelegale pentru că induc în eroare consumatorul. Operatorul promite că furnizează cel mai bun serviciu sau cel serviciul la cel mai bun preț, dar realitatea e alta. Cine are de pierdut? Clientul.

Așa cum explicau acum ceva vreme specialiștii Nexia pentru avocatnet.ro, sunt sancționate în general de organele de control formulările folosite de operatorii economici care sună așa:

• „cele mai mici prețuri”, „cel mai bun raport calitate-preț”;
• „cel mai mic/bun preț din România”, „cele mai mici prețuri din oraș”, „cele mai bune servicii”;
• „prețuri mai mici decât la…”, „numărul 1 în România”, „alegerea nr. 1”;
• „cea mai pură apă”, „apă cu cel mai scăzut nivel de… din România”, fără a prezența dovezi care să susțină exactitatea afirmațiilor.

Publicitatea înșelătoare, interzisă. Cea comparativă e permisă doar în anumite condiții

Legea aceasta stabilește că publicitatea înșelătoare este interzisă. „Pentru a determina dacă publicitatea este înşelătoare trebuie să se ia în considerare toate aspectele acesteia, în special orice informaţie conţinută de aceasta cu privire la:

a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de execuţie, compoziţia, metoda şi data fabricaţiei bunurilor ori a prestării serviciilor, dacă acestea corespund scopului lor, destinaţia, cantitatea, parametrii tehnico-funcţionali, originea geografică sau comercială, rezultatele aşteptate ca urmare a utilizării lor ori rezultatele şi caracteristicile esenţiale ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor;

b) preţul sau modul de calcul al preţului şi condiţiile în care se distribuie bunurile ori se prestează serviciile;

c) natura, atribuţiile şi drepturile comerciantului care îşi face publicitate, cum ar fi: identitatea şi bunurile sale, calificările şi deţinerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau intelectuală ori premiile şi distincţiile acestuia”.

În schimb, publicitatea comparativă e permisă dacă și numai dacă sunt îndeplinite anumite condiții:

a) nu este înşelătoare, potrivit dispoziţiilor Legii 158/2008, precum şi ale Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii (Legea 363 a fost modificată major chiar anul trecut, prin „Ordonanța Omnibus”, care a adus noi obligații de transparență, privind recenziile, dar și amenzi mai mari pentru comercianți);

b) compară bunuri sau servicii care răspund aceloraşi nevoi ori sunt destinate aceloraşi scopuri;

c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale, relevante, verificabile şi reprezentative ale respectivelor bunuri ori servicii, care pot include şi preţul;

d) nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive, bunuri, servicii, activităţi ori situaţia unui concurent;

e) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă, în fiecare caz, la produse cu aceeaşi denumire;

f) nu profită în mod neloial de reputaţia unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;

g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitaţii ori reproduceri ale bunurilor sau serviciilor purtând o marcă ori o denumire comercială protejată;

h) nu creează confuzie între comercianţi, între cel care îşi face publicitate şi un concurent sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale celui care îşi face publicitate şi cele ale unui concurent.

Comerciantul trebuie să demonstreze organului de control că afirmațiile corespund realității

Cei de la direcția specială a Finanțelor sau cei de la ANPC pot să fie sesizați de clienți, reprezentanți ai consumatorilor sau se pot sesiza din oficiu cu privire la publicitatea nelegală. În primă fază, organul de control va solicita comerciantului care îşi face publicitate să furnizeze toate dovezile necesare privind exactitatea afirmaţiilor, a indicaţiilor ori a prezentărilor din anunţul publicitar.

„Comerciantul care îşi face publicitate este obligat să pună la dispoziţia reprezentanţilor Ministerului Finanţelor Publice sau, după caz, ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, la termenele şi în forma stabilite de acestea, toate documentele, datele şi informaţiile care să probeze exactitatea afirmaţiilor conţinute în anunţul publicitar”. Iar în cazul publicităţii comparative, comerciantul care îşi face publicitate este obligat să prezinte rapid documentele, datele şi informaţiile prevăzute de lege. 

Dacă dovezile nu sunt prezentate, ori sunt considerate incomplete sau insuficiente, afirmaţiile din anunţul publicitar în cauză vor fi considerate inexacte. Abia apoi apare sancțiunea.

Aspectele ce țin de publicitatea înșelătoare și de cea comparativă care nu se încadrează în condițiile prescrise de lege pot fi amendate cu sume de la 3.000 lei la 30.000 lei.

Se pot dispune și unele măsuri complementare pe lângă amenda aceasta: încetarea publicităţii înşelătoare sau a publicităţii comparative ilegale și interzicerea publicităţii înşelătoare sau a publicităţii comparative care contravine prevederilor prezentei legi, în cazul în care nu a fost încă adusă la cunoştinţă publicului, însă acest lucru este iminent.

Cinci zile are la dispoziție comerciantul ca să scape de aceste forme de publicitate, potrivit legii. 

O amendă mai mare, între 6.000 și 60.000 de lei este pentru nerespectarea obligației de a furniza organului de control documentele care să sprijine exactitatea afirmațiilor din anunțul publicitar.