ACCES GRATUIT
Plangeri colective in UE in domeniul protectiei consumatorilor
Consumatorii europeni vor putea, in viitor, sa depuna plangeri colective in fata tribunalelor contra agentilor economici care nu le respecta drepturile, pentru a-si apara drepturile.
Articolul continuă mai jos
La sesiunea plenara a Parlamentului European, de la Strasbourg, europarlamentarii au adoptat in unanimitate un raport al deputatei franceze Béatrice Patrie, prin care solicita Comisiei Europene sa reflecteze la "actiunile de grup" ale consumatorilor.
Patrie a explicat ca nu este voba de a copia modelul american de actiune in justitie a agentilor economici cand acestia incalca drepturile consumatorilor, ci de o actiune colectiva, a asociatiilor de protectie a consumatorilor, in numele acestora.
Mai exact, deputatii europeni au pledat pentru punerea in aplicare a unui veritabil cod european al consumatorilor. "Este vorba de a actiona in favoarea consumatorilor, de a simplifica legislatia europeana, pentru ca ea sa fie mai clara, mai usor de inteles si mai bine adaptata la noile modele de consumatori, mai ales in cazul cumparaturilor on-line", a explicat Evelyne Gebhardt, purtatoarea de cuvant a grupului socialist pentru piata interna.
Potrivit lui Béatrice Patrie, in prezent, 71% dintre europeni considera ca, va fi dificil de a le apara drepturile in cazul in care exista un conflict in acest domeniu in alt stat membru al UE. Pe de alta parte, interesul operatorilor economici este de a beneficia de un cadru reglementar securizat de care sa beneficieze toti cei peste 500 de milioane de consumatori, a mai spus Patrie.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)