Prima Directiva a Consiliului de apropiere a legislatiilor statelor membre cu privire la marci

CONSILIUL COMUNITATILOR EUROPENE, 

avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, in special articolul 100a, 
avand in vedere propunerea Comisiei [1], 
in cooperare cu Parlamentul European [2], 
avand in vedere avizul Comitetului Economic si Social [3], 

intrucat legislatiile care se aplica in prezent marcilor in statele membre cuprind neconcordante care pot impiedica libera circulatie a marfurilor si libera prestare a serviciilor si pot denatura concurenta pe piata comuna; intrucat, de aceea se impune, in vederea stabilirii si functionarii pietei interne, apropierea legislatiilor statelor membre; 

intrucat este important sa nu fie ignorate solutiile si avantajele pe care sistemul marcii comunitare il poate oferi intreprinderilor care doresc sa dobandeasca marci noi; 

intrucat in prezent nu se impune o apropiere totala a legislatiilor statelor membre in domeniul marcilor si intrucat ajunge sa se limiteze apropierea la dispozitiile nationale care au incidenta directa asupra functionarii pietei interne; 

intrucat prezenta directiva nu priveaza statele membre de dreptul de a continua sa protejeze marcile dobandite prin folosire si reglementeaza numai raporturile lor cu marcile dobandite prin inregistrare; 

intrucat statele membre pastreaza de asemenea libertatea de a stabili dispozitiile de procedura privind inregistrarea, decaderea din drepturi sau nulitatea marcilor dobandite prin inregistrare; intrucat este de competenta lor, de exemplu, sa stabileasca forma procedurilor de inregistrare si de nulitate, sa decida daca drepturile anterioare trebuie invocate in procedura de inregistrare sau in aceea de nulitate sau in ambele ori, mai mult, in cazul in care drepturile anterioare pot fi invocate in procedura de inregistrare, sa prevada o procedura de opozitie sau o examinare ex officio sau ambele; intrucat ramane la facultatea statelor membre de a stabili efectele decaderii din drepturi sau ale nulitatii marcilor;
intrucat prezenta directiva nu exclude aplicarea, in privinta marcilor, a dispozitiilor legislative ale statelor membre, altele decat dreptul marcilor, cum ar fi dispozitiile cu privire la concurenta neloiala, la raspundere civila sau la protectia consumatorilor; 

intrucat atingerea obiectivelor urmarite prin aceasta apropiere presupune ca achizitia si pastrarea dreptului la marca inregistrata sa fie in principiu reglementate, in toate statele membre prin norme identice; intrucat in acest scop, este necesar sa se stabileasca o lista exemplificativa de semne care pot constitui o marca, daca sunt potrivite sa distinga produsele sau serviciile unei societati comerciale de cele ale altor societati comerciale; intrucatmotivele de refuz sau de nulitate privind marca in sine, de exemplu, absenta caracterului distinctiv sau privind conflictele dintre marca si drepturile anterioare, trebuie sa fie enumerate exhaustiv, chiar daca unele dintre aceste motive sunt enumerate cu titlu facultativ pentru statele membre care vor putea deci sa mentina sau sa introduca in legislatia lor motivele in cauza; intrucat statele membre pot sa mentina sau sa introduca in legislatia lor motive de refuz sau de nulitate referitoare la conditiile de dobandire sau de pastrare a dreptului la marca pentru care nu exista dispozitii de apropiere si care se refera, de exemplu, la calitatea de titular al marcii, la reinnoirea marcii, la regimul taxelor sau la nerespectarea normelor de procedura; 

intrucat, pentru a reduce numarul total al marcilor inregistrate si protejate in Comunitate si, prin urmare, numarul conflictelor care apar intre ele, este important sa se ceara ca marcile inregistrate sa fie efectiv utilizate, sub amenintarea decaderii din drepturi; intrucat se impune prevederea ca nulitatea unei marci nu poata sa fie pronuntata din cauza existentei unei marci anterioare neutilizate, lasand in acelasi timp statelor membre posibilitatea de a aplica acelasi principiu in ceea ce priveste inregistrarea unei marci sau de a prevedea ca o marca nu poate fi invocata cu titlu de valabilitate intr-o actiune in contrafacere daca s-a stabilit, ca urmare a unei exceptii, ca titularul marcii ar putea sa fie decazut din drepturile sale; intrucat, in toate aceste cazuri, este de datoria statelor membre sa stabileasca normele de procedura aplicabile; 

intrucat, pentru a facilita libera circulatie a marfurilor si libera prestare a serviciilor, este imperios sa se garanteze ca marcile inregistrate sa se bucure de aici inainte de aceeasi protectie in sistemele juridice ale tuturor statelor membre; intrucat, cu toate acestea, acest lucru nu priveaza statele membre de dreptul de a acorda o protectie mai mare marcilor cu renume;
intrucat protectia conferita de marca inregistrata, al carei scop este tocmai acela de a garanta marca ca indicatie de origine, este absoluta in cazul de identitate intre marca si semn si intre produse sau servicii; intrucat protectia functioneaza, de asemenea, in caz de similitudine intre marca si semn si produse sau servicii; intrucat este indispensabil sa se interpreteze notiunea de similitudine in raport cu riscul de confuzie; intrucat riscul de confuzie, a carui apreciere depinde de numerosi factori si, in primul rand, de cunoasterea marcii pe piata, de asocierea care poate fi facuta cu semnul utilizat sau inregistrat, de gradul de similitudine intre marca si semn, si intre produsele si serviciile desemnate, constituie conditia specifica a protectiei; intrucat mijloacele prin care riscul de confuzie poate fi constatat si, in special, sarcina probei, depind de normele interne de procedura carora prezenta directiva nu le aduce atingere; 

intrucat este necesar, din motive de certitudine juridica si fara a aduce atingere intr-un mod inechitabil intereselor titularului unei marci anterioare, sa se prevada ca acesta din urma sa nu mai poata cere anularea sau sa se opuna folosirii unei marci ulterioare celei care ii apartine si a carei folosinta a tolerat-o cu buna stiinta un timp indelungat, cu exceptia cazului in care cererea de marca ulterioara a fost efectuata cu rea-credinta; 

intrucat toate statele membre ale Comunitatii sunt parte la Conventia de la Paris privind protectia proprietatii industriale; intrucat se impune armonizarea completa a dispozitiilor prezentei directive cu cele ale Conventiei de la Paris; intrucat prezenta directiva nu aduce atingere obligatiilor statelor membre care decurg din aceasta conventie; intrucat, daca este cazul, se aplica articolul 234 al doilea paragraf din tratat, 

ADOPTA PREZENTA DECIZIE: 

Articolul 1
Domeniul de aplicare 

Prezenta directiva se aplica marcilor de produse si de servicii individuale, colective, de garantare sau de certificare, care au facut obiectul unei inregistrari sau al unei solicitari de inregistrare intr-un stat membru sau pe langa Oficiul Marcilor din Benelux sau care au facut obiectul unei inregistrari internationale care produce efecte intr-un stat membru. 

Articolul 2
Semne care pot sa constituie o marca 
Pot constitui marci toate semnele apte de o reprezentare grafica, in special cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, forma produsului sau a ambalajului sau, cu conditia ca astfel de semne sa fie capabile sa distinga produsele sau serviciile unei intreprinderi de cele ale altor intreprinderi. 

Articolul 3
Motivele de refuz sau de nulitate 
(1) Sunt refuzate inregistrarii sau pot sa fie declarate nule, daca sunt inregistrate:
(a) semnele care nu pot constitui o marca;
(b) marcile fara caracter distinctiv;
(c) marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii putand servi, in comert, pentru a desemna felul, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, provenienta geografica sau data fabricatiei produsului sau a prestarii de servicii sau alte caracteristici ale acestora;
(d) marcile care sunt compuse exclusiv din semne sau indicii devenite uzuale in limbajul curent sau in practicile bona fidesi constante ale comertului;
(e) semnele constituite exclusiv:
- din forma impusa de chiar natura produsului;
- din forma produsului necesar obtinerii unui rezultat tehnic;
- din forma care da valoare substantiala produsului;
(f) marcile care sunt contrare ordinii publice sau bunelor moravuri;
(g) marcile de natura sa insele publicul, de exemplu cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a produsului sau serviciului;
(h) marcile care, in absenta autorizatiei autoritatilor competente, trebuie refuzate sau invalidate in temeiul articolului 6b din Conventia de la Paris privind protectia proprietatii industriale, denumita in continuare "Conventia de la Paris".
(2) Fiecare stat membru poate stipula ca unei marci sa ii fie refuzata inregistrarea sau, daca este inregistrata, sa poata fi declarata nula cand si in masura in care:
(a) utilizarea acestei marci poate fi interzisa in temeiul unei alte legislatii decat legislatia privind marcile din statul membru in cauza sau din Comunitate;
(b) marca contine un semn de o inalta valoare simbolica si, in special, un simbol religios;
(c) marca contine insigne, embleme si ecusoane, altele decat cele mentionate la articolul 6b din Conventia de la Paris si care prezinta un interes public, doar daca inregistrarea lor nu a fost autorizata in conformitate cu legislatia statului membru de catre autoritatea competenta;
(d) cererea de inregistrare a marcii a fost facuta cu rea-credinta de catre solicitant.
(3) Unei marci nu i se refuza inregistrarea sau, daca este inregistrata, nu poate fi declarata nula in conformitate cu alineatul (1) litera (b), (c) sau (d) daca, inainte de data cererii de inregistrare si dupa utilizarea ei, aceasta a dobandit un caracter distinctiv. In plus, statele membre pot prevedea ca prezenta dispozitie sa se aplice si atunci cand caracterul distinctiv a fost dobandit dupa cererea de inregistrare sau dupa inregistrare.
(4) Un stat membru poate prevedea ca, prin derogare de la alineatele (1), (2) si (3), motivele de refuz sau de nulitate care erau aplicabile in acest stat membru inainte de data la care dispozitiile necesare pentru a se conforma prezentei directive intra in vigoare, sa se aplice marcilor pentru care cererea a fost depusa inainte de aceasta data. 

Articolul 4
Motive suplimentare de refuz sau de nulitate privind conflictele cu drepturi anterioare 
(1) Unei marci ii este refuzata inregistrarea sau poate fi declarata nula daca este inregistrata:
(a) atunci cand este identica cu o marca anterioara si cand produsele sau serviciile pentru care marca a fost ceruta sau a fost inregistrata sunt identice cu cele pentru care marca anterioara este protejata;
(b) atunci cand, din cauza identitatii sau similitudinii sale cu marca anterioara si din cauza identitatii sau a similitudinii produselor sau serviciilor pe care cele doua marci le desemneaza, exista, in mintea publicului, un risc de confuzie care contine riscul de asociere cu marca anterioara.
(2) In sensul alineatului (1) "marci anterioare" reprezinta:
(a) marcile a caror data de depunere este anterioara celei a cererii de marca, tinand seama, daca este cazul, de dreptul de prioritate invocat pentru sustinerea acestor marci si care apartin categoriilor urmatoare:
(i) marcile comunitare;
(ii) marcile inregistrate in statul membru sau, in ceea ce priveste Belgia, Luxemburgul si Țarile de Jos, la Oficiul Marcilor din Benelux;
(iii) marcile care au facut obiectul unei inregistrari internationale care produce efecte in statul membru;
(b) marcile comunitare care isi revendica in mod valabil senioritatea, in conformitate cu regulamentul privind marca comunitara, in raport cu o marca mentionata la litera (a) punctele (ii) si (iii), chiar daca aceasta ultima marca a facut obiectul unei renuntari sau a expirat;
(c) cererile de marci mentionate la literele (a) si (b), sub rezerva inregistrarii lor;
(d) marcile care, la data depunerii cererii de marca sau, daca este cazul, la data prioritatii invocate in sprijinul cererii de marca, sunt "de notorietate" in statul membru, in intelesul pe care expresia "de notorietate" o are in articolul 6a din Conventia de la Paris.
(3) Unei marci ii este de asemenea refuzata inregistrarea sau, daca este inregistrata, poate fi declarata nula, daca este identica sau asemanatoare unei marci comunitare anterioare in sensul alineatului (2) si daca este destinata sa fie inregistrata sau a fost inregistrata pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca anterioara este inregistrata, atunci cand marca anterioara se bucura de renume in Comunitate si cand utilizarea marcii ulterioare ar obtine fara motiv justificat un profit necuvenit, din caracterul distinctiv sau din renumele marcii comunitare anterioare sau cand ea le-ar aduce atingere.
(4) Un stat membru poate, in plus, sa refuze inregistrarea unei marci sau, daca este inregistrata, aceasta poate fi declarata nula daca si in masura in care:
(a) marca este identica sau similara unei marci nationale anterioare in sensul alineatului (2) si daca este destinata sa fie inregistrata sau a fost inregistrata pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca anterioara este inregistrata, atunci cand marca anterioara se bucura de renume in statul membru in cauza si cand utilizarea marcii ulterioare ar obtine profit necuvenit, fara motive intemeiate, din caracterul distinctiv sau din renumele marcii anterioare sau cand acesta le-ar aduce atingere;
(b) drepturile la o marca neinregistrata sau la un alt semn utilizat in lumea afacerilor au fost dobandite inainte de data de depunere a cererii marcii ulterioare sau, daca este cazul, inainte de data prioritatii invocate in sprijinul cererii marcii ulterioare si daca aceasta marca neinregistrata sau acest alt semn confera titularului sau dreptul de a interzice utilizarea unei marci ulterioare;
(c) utilizarea marcii poate fi interzisa in temeiul unui drept anterior, altul decat drepturile mentionate la alineatul (2) litera (b) din prezentul alineat, respectiv:
(i) unui drept la nume;
(ii) unui drept la imagine;
(iii) unui drept de autor;
(iv) unui drept de proprietate industriala;
(d) marca este identica sau similara unei marci colective anterioare care a conferit un drept care a expirat intr-un termen de maxim trei ani inainte de depunere;
(e) marca este identica sau similara unei marci de garantare sau de certificare anterioara care a conferit un drept care a expirat intr-un termen precedand depunerea si a carei durata se stabileste de statul membru;
(f) marca este identica sau similara unei marci anterioare inregistrate pentru produse sau servicii identice sau similare si care a conferit un drept care a expirat din cauza nereinnoirii intr-o perioada de maxim doi ani inainte de depunere, cu conditia ca titularul marcii anterioare sa-si fi dat acordul la inregistrarea marcii ulterioare sau sa nu-si fi utilizat marca;
(g) marca poate fi confundata cu o marca utilizata in strainatate in momentul depunerii cererii si care continua sa fie utilizata, daca cererea a fost facuta cu rea-credinta de catre solicitant.
(5) Statele membre pot permite ca, in circumstante corespunzatoare, sa nu fie necesar sa se refuze inregistrarea marcii sau ca aceasta sa fie declarata nula atunci cand titularul marcii anterioare sau al dreptului anterior este de acord cu inregistrarea marcii ulterioare.
(6) Un stat membru poate sa prevada ca, prin derogare de la alineatele (1)-(5), motivele de refuz sau de nulitate care erau aplicabile in acest stat membru inainte de data la care intra in vigoare dispozitiile necesare pentru a se conforma prezentei directive, sa se aplice marcilor pentru care cererea a fost depusa inainte de aceasta data. 
#PAGEBREAK#
Articolul 5
Drepturi conferite de marca 
(1) Marca inregistrata confera titularului sau urmatoarele drepturi exclusive. Titularul este indreptatit sa interzica oricarui tert sa utilizeze, fara consimtamantul sau, in cadrul comertului:
(a) un semn identic marcii pentru produse sau servicii identice cu cele pentru care aceasta este inregistrata;
(b) un semn pentru care, din cauza identitatii sau a similitudinii sale cu marca si din cauza identitatii sau a similitudinii produselor sau serviciilor aflate sub incidenta marcii si a semnului, exista in mintea publicului un risc de confuzie care contine riscul de asociere intre semn si marca;
(2) Orice stat membru poate, de asemenea, sa prevada ca titularul este indreptatit sa interzica oricarui tert sa utilizeze, fara consimtamantul sau, in comert, orice semn identic sau similar marcii pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care marca este inregistrata, atunci cand marca aceasta se bucura de renume in statul membru in cauza si cand prin utilizarea semnului obtine foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau renumele marcii ori aduce atingere acestora.
(3) In temeiul alineatelor (1) si (2), poate fi interzis, inter alia:
(a) sa se aplice semnul pe produse sau pe ambalajul acestora;
(b) sa se ofere produsele, sa fie comercializate sau sa fie detinute in acest scop, sau sa se ofere sau sa se furnizeze servicii sub acest semn;
(c) sa se importe sau sa se exporte produsele sub acest semn;
(d) sa se utilizeze semnul in documentele de afaceri sau in publicitate.
(4) Atunci cand, anterior datei la care intra in vigoare dispozitiile necesare pentru a se conforma prezentei directive, in temeiul legislatiei unui stat membru nu poate fi interzisa utilizarea unui semn in conditiile prevazute la alineatul (1) litera (b) sau la alineatul (2), dreptul conferit de marca nu poate fi invocat pentru a impiedica continuarea folosirii semnului.
(5) Alineatele (1)-(4) nu aduc atingere dispozitiilor in orice stat membru referitoare la protectia impotriva utilizarii unui semn in alte scopuri decat acelea de a distinge produsele sau serviciile, atunci cand utilizarea acestui produs fara motive intemeiate atrage foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele marcii ori aduce atingere acestora. 

Articolul 6
Limitarea efectelor marcii 
(1) Dreptul conferit de marca nu permite titularului sau sa interzica unui tert utilizarea, in cadrul comertului,
(a) a numelui si a adresei sale;
(b) a indicatiilor privind felul, calitatea, cantitatea, destinatia, valoarea, originea geografica sau data fabricatiei produsului sau a prestarii serviciului sau a altor caracteristici ale acestora;
(c) a marcii, atunci cand aceasta se impune pentru indicarea destinatiei unui produs sau unui serviciu, in special ca accesorii sau piese detasate,
atat timp cat sunt folosite conform practicilor loiale in domeniul industrial sau comercial.
(2) Dreptul conferit de marca nu permite titularului sau sa interzica unui tert utilizarea, in cadrul comertului, a unui drept anterior cu aplicabilitate locala daca acest drept este recunoscut prin legislatia statului membru in cauza si in limita teritoriului in care el este recunoscut. 

Articolul 7
Epuizarea drepturilor conferite de o marca 
(1) Marca nu da dreptul titularului sau sa interzica utilizarea acesteia pentru produsele care au fost introduse pe piata comunitara sub aceasta marca de catre titular sau cu consimtamantul acestuia.
(2) Alineatul (1) nu se aplica atunci cand exista motive justificate pentru ca titularul sa se opuna comercializarii ulterioare a produselor, in special atunci cand starea produselor se modifica sau se deterioreaza dupa introducerea lor pe piata. 

Articolul 8
Licente 
(1) O marca poate face obiectul licentelor pentru toate sau pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care ea este inregistrata si pentru tot teritoriul sau pentru o parte a teritoriului unui stat membru. Licentele pot fi exclusive sau neexclusive.
(2) Titularul marcii poate invoca drepturile conferite de aceasta marca fata de un licentiat care incalca una dintre clauzele contractului de licenta, in ceea ce priveste durata sa, forma acoperita prin inregistrarea sub care marca poate fi utilizata, natura produselor sau a serviciilor pentru care se acorda licenta, teritoriul pe care marca poate fi aplicata sau calitatea produselor fabricate sau a serviciilor asigurate de licentiat. 

Articolul 9
Limitarea drepturilor ca urmare a tolerantei 
(1) Titularul unei marci anterioare mentionate la articolul 4 alineatul (2), care a tolerat, intr-un stat membru, folosirea unei marci ulterioare inregistrate in acest stat membru timp de cinci ani consecutivi, avand cunostinta despre aceasta utilizare, nu mai poate solicita declararea nulitatii si nici sa se opuna utilizarii marcii ulterioare pe baza respectivei marci anterioare pentru produsele sau serviciile pentru care marca ulterioara a fost utilizata, cu exceptia cazului in care depunerea marcii ulterioare a fost efectuata cu rea-credinta.
(2) Orice stat membru poate sa prevada ca alineatul (1) se aplica mutatis mutandis titularului unei marci anterioare mentionate la articolul 4 alineatul (4) litera (a) sau al unui alt drept anterior mentionat la articolul 4 alineatul (4) litera (b) sau (c).
(3) In cazurile mentionate la alineatul (1) sau (2), titularul unei marci inregistrate ulterior nu se poate opune utilizarii dreptului anterior, chiar daca acest drept nu mai poate fi invocat impotriva marcii ulterioare. 

Articolul 10
Utilizarea marcii 
(1) Daca, in termen de cinci ani de la data la care procedura de inregistrare s-a incheiat, marca nu a fost utilizata efectiv de catre titular in statul membru in cauza pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este inregistrata sau daca o astfel de utilizare a fost suspendata pe o perioada neintrerupta de cinci ani, marca este supusa sanctiunilor prevazute in prezenta directiva, cu exceptia cazului in care exista un motiv intemeiat pentru a nu fi fost utilizata.
(2) In sensul alineatului (1) este considerata, de asemenea, utilizare:
(a) folosirea marcii sub o forma care difera prin elemente care nu altereaza caracterul distinctiv in forma sub care aceasta a fost inregistrata;
(b) aplicarea marcii pe produse sau pe ambalajul acestora in statul membru in cauza numai cu scopul exportului.
(3) Utilizarea marcii cu consimtamantul titularului sau de catre orice persoana indreptatita sa utilizeze o marca colectiva sau o marca de garantare sau de certificare se considera utilizare de catre titular.
(4) In ceea ce priveste marcile inregistrate inainte de data la care intra in vigoare dispozitiile necesare pentru a se conforma prezentei directive in statul membru in cauza:
(a) atunci cand o dispozitie in vigoare inainte de aceasta data prevede sanctiuni pentru neutilizarea unei marci pe o perioada neintrerupta, se considera ca perioada de cinci ani prevazuta la alineatul (1) incepe sa curga in acelasi timp cu orice perioada de neutilizare deja in curs la aceasta data;
(b) atunci cand nici o dispozitie privind utilizarea nu este in vigoare inainte de aceasta data, perioadele de cinci ani mentionate la alineatul (1) se considera ca incep sa curga cel mai devreme de la aceasta data. 

Articolul 11
Sanctiuni privind neutilizarea unei marci in cadrul procedurilor judiciare sau administrative 
(1) Nu poate fi declarata nulitatea unei marci in temeiul existentei unei marci anterioare cu care se afla in conflict daca aceasta din urma nu indeplineste conditiile de utilizare stabilite la articolul 10 alineatele (1), (2) si (3) sau, dupa caz, la articolul 10 alineatul (4).
(2) Un stat membru poate sa prevada ca nu poate fi refuzata inregistrarea unei marci in temeiul existentei unei marci anterioare cu care se afla in conflict daca aceasta din urma nu indeplineste conditiile de utilizare stabilite la articolul 10 alineatele (1), (2) si (3) sau, dupa caz, la articolul 10 alineatul (4).
(3) Fara sa aduca atingere aplicarii articolului 12 atunci cand este formulata o cerere reconventionala de decadere, un stat membru poate sa prevada ca o marca nu poate fi invocata in mod valabil intr-o actiune in contrafacere daca se stabileste, ca urmare a unei exceptii, ca titularul marcii poate fi decazut din drepturile sale in temeiul articolului 12 alineatul (1).
(4) Daca marca anterioara a fost utilizata numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor pentru care este inregistrata, aceasta se considera, in sensul aplicarii alineatelor (1), (2) si (3), ca fiind inregistrata numai pentru aceasta parte a produselor sau serviciilor. 

Articolul 12
Cauze de decadere 
(1) Titularul unei marci poate fi decazut din drepturile sale daca, pe o perioada neintrerupta de cinci ani, marca nu a fost utilizata in mod serios, in statul membru in cauza, pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este inregistrata si daca nu exista motive intemeiate pentru a nu fi fost utilizata; cu toate acestea, nici o persoana nu poate reclama decaderea din drepturi a titularului unei marci daca, intre expirarea acestei perioade de cinci ani si prezentarea cererii de decadere, marca a inceput sau a reinceput sa fie utilizata in mod serios; cu toate acestea, inceperea sau reluarea utilizarii, daca are loc intr-un interval de trei luni anterior prezentarii cererii de decadere, atunci cand acest termen, incepand sa se deruleze cel mai devreme la expirarea perioadei neintrerupte de cinci ani de neutilizare, nu este luat in considerare atunci cand pregatirile pentru inceperea sau reluarea utilizarii intervin doar dupa ce titularul a luat la cunostinta ca cererea de decadere ar putea fi prezentata.
(2) Titularul unei marci poate fi decazut din drepturile sale, de asemenea, atunci cand, dupa data inregistrarii sale, marca:
(a) a devenit, prin activitatea sau inactivitatea titularului sau, desemnarea uzuala in comert a unui produs sau a unui serviciu pentru care ea este inregistrata;
(b) este capabila, ca urmare a folosirii pentru produsele sau serviciile pentru care aceasta este inregistrata, de catre titular sau cu consimtamantul lui, sa induca publicul in eroare in primul rand cu privire la natura, calitatea sau provenienta geografica a acestor produse sau servicii. 

Articolul 13
Cauze de refuz, de decadere sau de nulitate numai pentru o parte a produselor sau a serviciilor 
Atunci cand exista cauze pentru refuzul inregistrarii, pentru decaderea din drepturi sau nulitatea unei marci numai pentru o parte din produsele sau serviciile pentru care aceasta marca a fost solicitata sau inregistrata, refuzul inregistrarii, decaderea sau nulitatea acopera numai produsele sau serviciile in cauza. 

Articolul 14
Constatarea a posteriori a nulitatii unei marci sau a decaderii din drepturi a titularului acesteia 

Atunci cand senioritatea unei marci anterioare, care a facut obiectul unei renuntari sau a expirat, este invocata pentru o marca comunitara, nulitatea marcii anterioare sau decaderea din drepturi a titularului acesteia poate fi constatata a posteriori. 

Articolul 15
Dispozitii speciale privind marcile colective, marcile de garantare si marcile de certificare 
(1) Fara a aduce atingere articolului 4, statele membre a caror legislatie autorizeaza inregistrarea marcilor colective sau a marcilor de garantare sau de certificare pot sa prevada ca aceste marci nu vor fi inregistrate, titularul va fi decazut din drepturile sale ori va fi declarata nulitatea marcilor, pentru alte cauze decat cele prevazute la articolele 3 si 12, in masura in care acest fapt este impus de functia acestor marci.
(2) Prin derogare de la articolul 3 alineatul (1) litera (c), statele membre pot sa prevada ca semnele sau indicatiile care pot servi pentru desemnarea, in comert, a provenientei geografice a produselor sau a serviciilor pot sa constituie marci colective sau marci de garantare sau de certificare. O astfel de marca nu indreptateste titularul sa interzica unui tert utilizarea in comert a acestor semne sau indicatii, atat timp cat sunt folosite conform practicilor loiale in domeniul industrial sau comercial; in special, o astfel de marca nu poate fi opusa unui tert abilitat sa utilizeze o denumire geografica. 

Nota AvocatNet:
Numai legislatia europeana din editia printata a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene poate fi considerata autentica.

#PAGEBREAK#
Articolul 16
Dispozitii interne care urmeaza sa fie adoptate in temeiul prezentei directive 
(1) Statele membre pun in aplicare actele cu putere de lege si actele administrative necesare pentru a se conforma prezentei directive pana la 28 decembrie 1991. Statele membre informeaza de indata Comisia cu privire la aceasta.
(2) La propunerea Comisiei, Consiliul hotarand cu majoritate calificata poate sa amane data mentionata la alineatul (1) pana la 31 decembrie 1992.
(3) Comisiei ii sunt comunicate de statele membre textele principalelor dispozitii de drept intern pe care le adopta in domeniul reglementat de prezenta directiva. 

Articolul 17
Destinatari 
Prezenta directiva se adreseaza statelor membre.
Adoptata la Bruxelles, 21 decembrie 1988.
Pentru Consiliu
Presedintele
V. Papandreou
[1] JO C 351, 31.12.1980, p. 1 si JO C 351, 31.12.1985, p. 4.
[2] JO C 307, 14.11.1983, p. 66 si JO C 309, 5.12.1988.
[3] JO C 310, 30.11.1981, p. 22.
--------------------------------------------------