In temeiul prevederilor art. 4 alin. (26) si (27) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, ale art. 4 si ale art. 37 lit. a) din Legea nr. 260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor,
potrivit Hotararii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor din data de 16 decembrie 2008, prin care s-au adoptat Normele privind autorizarea asiguratorilor pentru incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor,
presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor emite urmatorul ordin:
Art. 1. - Incepand cu data publicarii prezentului ordin se pun in aplicare Normele privind autorizarea asiguratorilor pentru incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor, prevazute in anexa care face parte integranta din prezentul ordin.
Art. 2. - Directiile de specialitate din cadrul Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor asigura ducerea la indeplinire a prevederilor prezentului ordin.
Presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor,
Angela Toncescu
Bucuresti, 18 decembrie 2008.
Nr. 23.
ANEXA
NORME
privind autorizarea asiguratorilor pentru incheierea asigurarii
obligatorii a locuintelor impotriva cutremurelor,
alunecarilor de teren sau inundatiilor
Art. 1. - (1) Asiguratorii pot incheia asigurarea obligatorie a locuintelor impotriva cutremurelor, alunecarilor de teren sau inundatiilor, daca sunt autorizati pentru desfasurarea activitatii de asigurare, in conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare, si daca indeplinesc cumulativ urmatoarele criterii:
a) sunt autorizati pentru subscrierea riscurilor de incendiu si alte calamitati naturale prevazute in anexa nr. 1, lit. B clasa 8, la Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) sunt autorizati pentru subscrierea riscurilor de catastrofe naturale, potrivit Ordinului presedintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor nr. 4/2002 pentru punerea in aplicare a Normelor prudentiale privind acoperirea riscurilor de catastrofe naturale;
c) vor deveni actionari ai Pool-ului de Asigurare impotriva Dezastrelor Naturale, denumit in continuare PAID;
d) nu se afla intr-o situatie de redresare financiara sau faliment prevazuta de legislatia speciala din domeniul asigurarilor;
e) nu li s-au limitat sau interzis operatiunile si nici nu li s-a retras autorizatia conform art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare in ultimii 2 ani;
f) dispun de o retea teritoriala formata dintr-o unitate, sucursala ori agentie inregistrata la Oficiul National al Registrului Comertului in fiecare judet si in municipiul Bucuresti, cu exceptia judetului Ilfov, sau cel putin un contract de mandat cu un intermediar in asigurari persoana juridica care sa ii reprezinte in teritoriu pentru activitatea de incheiere a asigurarilor obligatorii pentru locuinte. Asiguratorii trebuie sa faca dovada ca intermediarii mentionati mai sus isi desfasoara activitatea in conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si ca dispun in orice moment de aceleasi mijloace de desfasurare a activitatii de contractare si gestiune a asigurarilor obligatorii pentru locuinte ca si unitatile/subunitatile unui asigurator, dotare tehnica corespunzatoare, in conformitate cu prevederile lit. h);
g) pentru fiecare unitate teritoriala pe care o detin dispun de personal specializat pentru activitatea de constatare si evaluare a daunelor, precum si pentru activitatea de plata a despagubirilor, in baza unui contract individual de munca sau a unui contract de mandat;
h) dispun, atat pentru sediul central, cat si pentru subunitati, de o dotare cu tehnica de calcul si software adecvate si de personal care sa permita contractarea asigurarii obligatorii a locuintelor, tinerea unor evidente detaliate privind incheierea, derularea si incetarea asigurarii, daunele platite si rezervele constituite si transmiterea in format electronic a acestor informatii catre baza de date administrata de PAID;
i) asiguratorii care au fost autorizati de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor sa incheie asigurarea obligatorie a locuintelor pot desfasura aceasta activitate prin intermediari numai la:
1. sediile principale sau secundare ale asiguratorilor ori, dupa caz, ale agentilor de asigurare persoane juridice ori ale agentilor de asigurare subordonati;
2. sediile principale sau secundare ale brokerilor de asigurare si/sau de reasigurare ori, dupa caz, ale asistentilor in brokeraj persoane juridice;
3. sediile principale sau secundare ale asiguratilor ori ale potentialilor asigurati persoane juridice;
4. domiciliul sau, dupa caz, resedinta asiguratilor ori a potentialilor asigurati persoane fizice;
5. domiciliul sau, dupa caz, resedinta agentilor de asigurare ori asistentilor in brokeraj persoane fizice.
(2) Conditiile pentru incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor, prevazute la alin. (1), trebuie indeplinite pe toata perioada de valabilitate a autorizarii de catre asiguratorii autorizati pentru incheierea acestei asigurari.
(3) Asiguratorii care au fost autorizati sa incheie asigurarea obligatorie a locuintelor isi asuma raspunderea pentru toate politele de asigurare impotriva dezastrelor naturale, denumite in continuare PAD, distribuite intermediarilor in asigurari, inclusiv pentru erorile sau omisiunile de redactare a politelor.
Art. 2. - In vederea autorizarii pentru incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor, asiguratorii solicitanti trebuie sa depuna o cerere la Comisia de Supraveghere a Asigurarilor, impreuna cu o documentatie care cuprinde urmatoarele:
a) documentatia din care sa rezulte indeplinirea conditiilor prevazute la art. 1 alin. (1) lit. a), b) si c);
b) lista unitatilor teritoriale ale asiguratorului si/sau a sediilor apartinand persoanelor juridice, cu care asiguratorul are incheiate contracte de mandat pentru desfasurarea activitatilor prevazute la art. 1 alin. (1) lit. f) si g), insotita de actele doveditoare, eliberate de Oficiul National al Registrului Comertului, care atesta existenta acestor unitati teritoriale si de contractele de intermediere, acolo unde este cazul, pentru asiguratorii care solicita autorizarea pentru incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor;
c) pentru fiecare unitate teritoriala pe care o detin se prezinta, sub semnatura conducatorului societatii, lista personalului specializat in activitatea de constatare si evaluare a daunelor, structura de lucru necesara efectuarii platilor de despagubiri, precum si alte informatii utile, centralizate, conform modelului prezentat in anexa;
d) declaratia conducatorului societatii, precum si a conducatorului compartimentului de specialitate, cu privire la indeplinirea conditiilor prevazute la art. 1 alin. (1) lit. h); in cazurile in care activitatea de incheiere a asigurarii obligatorii a locuintelor se desfasoara si prin intermediari autorizati, documentatia va cuprinde in completare si copiile declaratiilor intermediarilor privind indeplinirea conditiilor prevazute la art. 1 alin. (1) lit. h) pentru zonele in care asiguratorul nu detine unitati proprii;
Art. 3. - (1) Cererile de autorizare pentru incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor, insotite de documentatia aferenta, se solutioneaza in termen de 30 de zile de la inregistrarea acestora la registratura Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
(2) Daca in urma analizarii documentatiei depuse rezulta ca aceasta nu respecta cerintele prevazute prin dispozitiile art. 1, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor poate dispune respingerea sau amanarea deciziei de acordare a autorizatiei, pana la clarificarea tuturor aspectelor relevante.
Art. 4. - Asiguratorii autorizati sa incheie asigurarea obligatorie a locuintelor au obligatia sa transmita Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, in termen de 30 de zile de la data autorizarii, copiile documentelor care atesta asocierea la PAID, inclusiv extrasul din hotararea adunarii generale a actionarilor sau, dupa caz, a consiliului de administratie, precum si dovada privind varsarea integrala a capitalului social.
Art. 5. - (1) Pentru activitatea de constatare si evaluare a daunelor, asiguratorii au obligatia sa dispuna de personal specializat (propriu sau imputernicit) in acest scop, care sa actioneze in numele acestora, si cu care asiguratorii au incheiat contract de munca ori de mandat.
(2) Persoana juridica imputernicita pentru desfasurarea activitatii de constatare si evaluare a prejudiciilor pentru locuinte poate actiona in numele mai multor asiguratori autorizati sa incheie asigurarea obligatorie a locuintelor, in baza unor contracte incheiate cu acestia.
(3) Asiguratorii autorizati sa incheie asigurarea obligatorie a locuintelor raman direct si nemijlocit raspunzatori fata de beneficiarii PAD, chiar daca activitatea de constatare si evaluare a prejudiciilor pentru locuinte se face prin intermediul unor persoane imputernicite.
Art. 6. - (1) Asiguratorii care elibereaza PAD au obligatia de a transmite catre baza de date administrata de PAID informatii complete privind politele de asigurare, incheiate direct sau prin intermediari.
(2) Asiguratorii care elibereaza PAD sunt obligati sa transmita catre baza de date administrata de PAID, prin sistem informatic, utilizand un mediu de comunicare electronica, toate informatiile privind incheierea asigurarii obligatorii a locuintelor si data de incetare a valabilitatii sau de reziliere a documentelor de asigurare, precum si informatii cu privire la prejudiciile inregistrate in baza PAD, ca urmare a unor dezastre naturale produse pe parcursul derularii contractului de asigurare.
Art. 7. - Anexa face parte integranta din prezentele norme.
___________
Nota Avocatnet.ro:
- Anexa normei v-o prezentam ca fisier atasat.
Comentarii articol (0)