Legea nr. 118/2010 privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, Nr. 441, din 30 iunie 2010. Anumite prevederi ale acestui act normativ intra in vigoare la data de 1 ianuarie 2011.
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Art. 1. — (1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizatiilor lunare de incadrare, inclusiv sporuri, indemnizatii si alte drepturi salariale, precum si alte drepturi in lei sau in valuta, stabilite in conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice si ale Ordonantei de urgenta a Guvernuluinr. 1/2010 privind unele masuri de reincadrare in functii a unor categorii de personal din sectorul bugetar si stabilirea salariilor acestora, precum si alte masuri in domeniul bugetar, sediminueaza cu 25%.
(2) In situatia in care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezulta o valoare mai mica decat valoarea salariului de baza minim brut pe tara garantat in plata, suma care se acorda este de 600 lei.
Art. 2. — (1) Se reduc cu 25% urmatoarele drepturi de natura salariala de care beneficiaza personalul din cadrul autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de modul de finantare al acestora:
a) cuantumul drepturilor reprezentand salarizarea in valuta si alte drepturi in valuta si in lei ale personalului trimis in misiune permanenta in strainatate si, respectiv, ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, prevazute in anexa nr. V/3 la Legea-cadru nr. 330/2009 si in Hotararea Guvernului nr. 837/1995 cu privire la criteriile de salarizare in valuta si celelalte drepturi in valuta si in lei ale personalului trimis in misiune permanenta in strainatate, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, respectiv in Hotararea Guvernului nr. 518/1995 privind unele drepturi si obligatii ale personalului roman trimis in strainatate pentru indeplinirea unor misiuni cu caracter temporar, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) drepturile prevazute la art. 104 alin. (3) si art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificarile si completarile ulterioare;
c) cuantumul drepturilor specifice pentru activitatile desfasurate in institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala, prevazute la pct. 3 alin. (1) si (2), pct. 4 alin. (1), pct. 6, 8, 10, 11 si 12 din anexa nr. IV/2 la Legea-cadru nr. 330/2009;
d) cuantumul compensatiei banesti, respectiv al alocatiei valorice pentru drepturile de hrana si, respectiv, valoarea financiara anuala a normelor de echipare, precum si valoarea financiara a drepturilor de echipament;
e) compensatia lunara pentru chirie.
(2) Valoarea drepturilor/cheltuielilor cu asistenta medicala, medicamente si proteze aferente personalului propriu, pentru care legislatia in vigoare la data publicarii prezentei legi prevede decontarea integral de la bugetul de stat, bugetele de asigurari sociale, bugetele locale sau, dupa caz, bugetele fondurilor speciale, se reduce cu 25%.
(3) Prevederile alin. (1) nu se aplica in cazul alocatiilor de hrana acordate personalului incadrat in institutiile publice de aparare, ordine publica si siguranta nationala pe perioada participarii la misiunile prevazute la art. 2 lit. a)—d) din Legea nr. 42/2004 privind participarea fortelor armate la misiuni in afara teritoriului statului roman, cu modificarile ulterioare.
(4) Suma forfetara prevazuta la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si al senatorilor, republicata, destinata platii drepturilor banesti ale persoanelor angajate la birourile parlamentare ale deputatilor si senatorilor, se diminueaza cu 25%.
Art. 3. — (1) Prevederile art. 1 si 2 se aplica si personalului din cadrul Bancii Nationale a Romaniei, Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private si Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor.
(2) Sumele rezultate prin reducerea drepturilor salariale pentru personalul prevazut la alin. (1), precum si pentru personalul din autoritatile si institutiile publice finantate integral din venituri proprii se vireaza integral la bugetul de stat, potrivit mecanismului stabilit prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finantelor publice, in termen de 15 zile de la data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 4. — Prevederile art. 1—3 se aplica incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi.
Art. 5. — De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cuantumul indemnizatiei de somaj stabilit in conditiile prevazute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, cu modificarile si completarile ulterioare, si aflat in plata la data intrarii in vigoare a prezentei legi sau care se stabileste ori se repune in plata dupa suspendare, potrivit prevederilor legale, ulterior datei intrarii in vigoare a prezentei legi, precum si drepturile banesti care se acorda lunar din bugetul asigurarilor pentru somaj in functie de cuantumul indemnizatiei de somaj stabilite potrivit legii se diminueaza cu 15%.
Art. 6. — (1) Drepturile banesti prevazute la art. 72, 73
1, 74 si 75 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, care se stabilesc ulterior datei intrarii in vigoare a prezentei legi, se diminueaza cu 15%.
(2) Conventiile incheiate in vederea acordarii subventiei prevazute la art. 78 din Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, si aflate in derulare la data intrarii in vigoare a prezentei legi isi produc efectele juridice pana la expirarea termenului pentru care au fost incheiate.
Art. 7. — (1) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, in cuprinsul actelor normative in vigoare, sintagma „pensie sociala minima garantata” se inlocuieste cu sintagma „indemnizatie sociala pentru pensionari”.
(2) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari, acordata potrivit Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobata prin Legea nr. 196/2009, nu va fi mai mica de 350 lei.
(3) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, nivelul indemnizatiei sociale pentru pensionari prevazute la alin. (2) se stabileste anual, prin legile bugetare, si poate fi modificat, in raport cu evolutia indicatorilor macroeconomici si cu resursele financiare.
Art. 8. — Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale nu mai contracteaza bilete de odihna in anul 2010.
Art. 9. — Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi nu se mai acorda ajutoare sau, dupa caz, indemnizatii la iesirea la pensie, retragere ori la trecerea in rezerva.
Art. 10. — (1) Incepand cu data intrarii in vigoare a prezentei legi, in sistemul public de pensii, precum si in sistemele de pensii neintegrate acestuia, dispozitiile legale privind inscrierea la pensie anticipata si pensie anticipata partiala nu se mai aplica.
(2) Cererile de inscriere la pensie anticipata si pensie anticipata partiala, depuse in conditiile legii, pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se vor solutiona cu respectarea dispozitiilor legale in vigoare la data depunerii.
Art. 11. — De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, cuantumul drepturilor banesti, acordate sau suportate din bugetul asigurarilor pentru somaj ori din bugetul de stat, dupa caz, pentru persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate in conditiile prevazute de actele normative enumerate la art. 15 alin. (1) lit. b)—f), cu exceptia indemnizatiei de somaj diminuate potrivit art. 5, aflate in plata la data intrarii in vigoare a prezentei legi sau care se repun in plata dupa suspendare, potrivit prevederilor legale, ulterior aceleiasi date, se diminueaza cu 15%.
Art. 12. — Cuantumul indemnizatiilor acordate in temeiul art. 1 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 148/2005 privind sustinerea familiei in vederea cresterii copilului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 7/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si cele care se afla in plata la data intrarii in vigoare a prezentei legi se diminueaza cu 15%.
Daca din calcul rezulta un cuantum mai mic de 600 lei, se acorda 600 lei.
Art. 13. — De la data intrarii in vigoare a prezentei legi se reduc cu 25% urmatoarele categorii de drepturi:
a) cuantumul sprijinului statului pentru salarizarea personalului clerical si neclerical;
b) indemnizatia lunara, prevazuta la art. 12 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 privind organizarea si functionarea Academiei de Știinte Agricole si Silvice „Gheorghe Ionescu-Șisesti” si a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii si industriei alimentare, cu modificarile ulterioare;
c) cuantumul indemnizatiilor acordate membrilor Academiei Romane, membrilor Academiei Oamenilor de Știinta din Romania, membrilor Academiei de Știinte Medicale din Romania si membrilor Academiei de Știinte Tehnice din Romania.
Art. 14. — De la data intrarii in vigoare a prezentei legi se reduc cu 15% urmatoarele drepturi:
a) cuantumul sprijinului material acordat urmasilor membrilor Academiei Romane si urmasilor membrilor Academiei Oamenilor de Știinta din Romania;
b) ajutorul lunar pentru sotul supravietuitor, acordat in temeiul Legii nr. 578/2004 privind acordarea unui ajutor lunar pentru sotul supravietuitor, cu modificarile ulterioare;
c) indemnizatia prevazuta de Legea nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizatiei de merit, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) indemnizatiile prevazute de Legea recunostintei fata de eroii-martiri si luptatorii care au contribuit la victoria Revolutiei romane din decembrie 1989, precum si fata de persoanele care si-au jertfit viata sau au avut de suferit in urma revoltei muncitoresti anticomuniste de la Brasov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.
Art. 15. — (1) De la data intrarii in vigoare a prezentei legi, se abroga:
a) art. 78 si 79 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
b) art. 12 si 13 din Ordonanta Guvernului nr. 7/1998 privind unele masuri de protectie sociala a personalului militar si civil, care se vor aplica in perioada restructurarii marilor unitati, unitatilor si formatiunilor din compunerea Ministerului Apararii Nationale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 34 din 29 ianuarie 1998, aprobata cu modificari prin Legea nr. 37/2001, cu modificarile ulterioare;
c) art. 12 lit. a), b) si d), art. 12
1si 12
2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 95/2002 privind industria de aparare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 463 din 28 iunie 2002, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 44/2003, cu modificarile si completarile ulterioare;
d) art. 2 alin. (1) si (2) din Legea nr. 174/2006 privind unele masuri de protectie sociala a personalului disponibilizat din cadrul Regiei Nationale a Padurilor — Romsilva, prin concedieri colective, ca urmare a restituirii padurilor catre fostii proprietari, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 438 din 2 mai 2006, cu modificarile ulterioare;
e) art. 7 lit. a) si c) si art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 116/2006 privind protectia sociala acordata persoanelor disponibilizate prin concedieri colective efectuate ca urmare a restructurarii si reorganizarii unor societati nationale, regii autonome, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat, precum si a societatilor comerciale si regiilor autonome subordonate autoritatilor administratiei publice locale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.042 din 28 decembrie 2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 171/2007, cu modificarile si completarile ulterioare;
f) art. 7 lit. a) si c) si art. 8 din Ordonanta Guvernului nr. 9/2010 privind masuri pentru diminuarea consecintelor restructurarii si reorganizarii unor societati nationale, companii nationale si societati comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul feroviar, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010;
g) Legea nr. 482/2006 privind acordarea de trusouri pentru nou-nascuti, cu modificarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.028 din 27 decembrie 2006;
h) Ordonanta Guvernului nr. 5/2010 pentru modificarea art. III alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 3/2007 privind unele masuri financiar-fiscale din domeniul protectiei sociale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 69 din 29 ianuarie 2010;
i) Legea nr. 396/2006 privind acordarea unui sprijin financiar la constituirea familiei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 892 din 2 noiembrie 2006;
j) art. 25 si 26 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificarile si completarile ulterioare;
k) Legea nr. 315/2006 privind stimularea achizitionarii de carti sau de programe educationale pe suport electronic, necesare imbunatatirii calitatii activitatii didactice, in invatamantul preuniversitar.
(2) Persoanele disponibilizate prin concedieri colective, efectuate in conditiile prevazute de actele normative enumerate la alin. (1) lit. b)—f), ale caror drepturi de protectie sociala acordate sau, dupa caz, suportate din bugetul asigurarilor pentru somaj au fost stabilite pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi si se afla in plata sau se repun in plata dupa suspendare ulterior acestei date, beneficiaza de aceste drepturi in conditiile prevazute de respectivele acte normative, astfel cum se aflau in vigoare pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, diminuate cu 15%.
(3) Pentru nasterile survenite pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, precum si pentru casatoriile incheiate pana la aceasta data, drepturile se stabilesc in conditiile actelor normative prevazute la alin. (1) lit. g)—j) si se solicita la plata pana cel tarziu la data de 31 august 2010.
Art. 16. — (1) Prevederile art. 1—3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum si cele ale art. 9—14 se aplica pana la 31 decembrie 2010.
(2) Incepand cu data de
1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale si de personal care sa asigure incadrarea in nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicarii masurilor de reducere a acestora adoptate in cursul anului 2010, in conditiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum si cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat si ale legii bugetului asigurarilor sociale de stat pentru anul 2011.
Aceasta lege a fost adoptata in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului si in conditiile art. 147 alin. (2), cu respectarea prevederilor art. 76
alin. (1), din Constitutia Romaniei, republicata, in sedinta comuna din data de 29 iunie 2010.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
ROBERTA ALMA ANASTASE
PREȘEDINTELE SENATULUI
MIRCEA-DAN GEOANA
Bucuresti, 30 iunie 2010.
Nr. 118.
Comentarii articol (72)