Proiectul de lege pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice stabileste ca prelungirea valabilitatii administrative a permisului de conducere este conditionata de efectuarea verificarii medicale corespunzatoare categoriilor de permis detinute.
In prezent, la reinnoirea unui permis auto expirat, nu se mai impunea efectuarea examinarii medicale. AvocatNet.ro a scris mai multe despre procedura prin care va puteti reinnoi permisul de conducere aici.
Actul normativ mai prevede ca, in cazul schimbarii numelui, pierderii, furtului ori al deteriorarii permiselor de conducere, autoritatile vor elibera un duplicat avand aceeasi valabilitate administrativa cu documentul inlocuit, si nu valabilitatea unui document nou eliberat.
De asemenea, proiectul de lege introduce un nou articol prin care sunt modificate si perioadele de valabilitate ale permiselor de conducere.
Astfel, pentru motociclete si autoturisme, permisul obtinut va fi valabil, ca si pana acum, pentru o perioada de 10 ani, in timp ce, pentru celelalte categoriile de permis perioada de valabilitate s-a micsorat la 5 ani.
Mopedele nu mai pot fi conduse fara permis
Potrivit noilor reglementari, mopedele sunt considerate autovehicule, ceea ce inseamna ca pentru a le conduce este nevoie de permis de conducere.
Mopedul defineste, conform actului normativ, un “vehicul, cu doua, trei sau patru roti, a carui viteza maxima prin constructie nu depaseste 45 km/h si care este echipat cu un motor cu ardere interna, cu aprindere prin scanteie, cu o capacitate cilindrica ce nu depaseste 50 cm3 sau cu un alt motor cu ardere interna ori, dupa caz, electric, a carui putere nominala continua maxima nu depaseste 4 kW, iar masa proprie a vehiculului nu depaseste 350 kg, neincluzand masa bateriilor in cazul vehiculului electric”.
Prin modificarile aduse art. 6 din OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice “Mopedele (...) sunt considerate autovehicule”.
Astfel, pentru a le conduce s-a introdus categoria de permis AM, care poate fi obtinut numai de persoane cu varsta minima de 16 ani impliniti.
Permisul pentru categoria AM va fi valabil 10 ani.
Echivalari intre categorii si subcategorii ale permiselor auto
Noile reglementari permit si o serie de echivalari intre anumite categorii sau subcategorii ale permiselor de conducere.
“Avand in vedere ca dispozitiile comunitare in materia permiselor de conducere consacra o noua abordare privind impartirea vehiculelor pe categorii, renuntandu-se in acest fel la subcategorii, proiectul instituie si norme referitoare la echivalari intre categorii si subcategorii de permise de conducere”, se argumenteaza in nota de fundamentare a proiectului.
Conform unui articol nou introdus in Codul Rutier:
a) permisele de conducere eliberate pentru categoriile C1E, CE, D1E sau DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria BE;
b) permisele de conducere eliberate pentru categoria CE sunt valabile pentru categoria DE daca titularii detin permis de conducere pentru categoria D;
c) permisele de conducere eliberate pentru categoria CE, respectiv categoria DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria C1E, respectiv categoria D1E;
d) permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile pentru vehiculele din categoria AM;
e) permisele de conducere eliberate pentru categoria A2 sunt valabile si pentru categoria A1;
f) permisele de conducere eliberate pentru categoriile A, B, C sau D sunt valabile pentru categoriile A1, A2, B1, C1, respectiv D1;
g) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile pentru triciclurile cu motor avand o putere de peste 15 kW, cu conditia ca detinatorii permiselor sa aiba varsta de 21 de ani impliniti.
__
Nota AvocatNet.ro: Puteti consulta proiectul de modificare a Codului Rutier in fisierul atasat.
Potrivit MAI, propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate cu privire la acest proiect de act normativ sunt asteptate pe adresa de e-mail legislatie@mai.gov.ro, pana la 30.05.2011.
Avocatnet.ro si Porsche Inter Auto au lansat sectiunea Ghid Auto, care poate fi vizitata aici.
Comentarii articol (50)