Legea nr. 2/2013 privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedura civila a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 89, din 12 februarie 2013 si intra in vigoare in 15 februarie.
Amintim ca legea privind degrevarea instantelor judecatoresti este o conditie esentiala pentru aplicarea Noului Cod de Procedura Civila, act normativ ce intra tot astazi in vigoare. Practic, potrivit unor informatii prezentate de Guvern la sfarsitul lunii ianuarie, Legea nr. 2/2013 este foarte importanta, iar neadoptarea masurilor necesare ar duce la blocaje la nivelul instantelor si la sporirea numarului proceselor avand ca obiect judecarea recursurilor, in conditiile in care infrastructura necesara functionarii noului sistem procesual civil nu este suficienta.
Ce prevede legea?
Concret, prin aceasta lege se amana, pana la data de 1 ianuarie 2016, intrarea in vigoare a unor dispozitii cuprinse in Noul Cod de procedura civila. Astfel, dispozitiile privitoare la cercetarea procesului si, dupa caz, dezbaterea fondului in camera de consiliu sa intre in vigoare a 1 ianuarie 2016, adica la 3 ani dupa intrarea in vigoare a noului cod de procedura civila (15 februarie 2013, n.r.).
"In scopul aplicarii in conditii optime a noului sistem procesual civil, prin proiect se propune ca masura legislativa aplicabila tranzitoriu, amanarea, pana la data de 1 ianuarie 2016, in considerarea lipsei unei infrastructuri adecvate, a intrarii in vigoare a dispozitiilor noului Cod de procedura civila privitoare la cercetarea procesului si, dupa caz, dezbaterea fondului in camera de consiliu (potrivit reglementarilor exprese din cadrul noului Cod de procedura civila - in principal, dispozitiile art. 244)", se arata intr-un comunicat al Ministerului Justitiei din luna septembrie 2012, atunci cand s-au facut prima data publice aceste reglementari.
Potrivit Noului cod de procedura civila, republicat la 3 august 2012, articolul 244 al Sectiunii "Cercetarea procesului", prevede urmatoarele:
"Art. 244. - (1) Cand judecatorul se socoteste lamurit, prin incheiere, declara cercetarea procesului incheiata si fixeaza termen pentru dezbaterea fondului in sedinta publica.
(2) Pentru dezbaterea fondului, judecatorul pune in vedere partilor sa redacteze note privind sustinerile lor si sa le depuna la dosar cu cel putin 5 zile inainte de termenul stabilit potrivit alin. (1), fara a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale.
(3) Partile pot fi de acord ca dezbaterea fondului sa urmeze in camera de consiliu, in aceeasi zi sau la un alt termen.
(4) Cererea de judecata in lipsa presupune ca partea care a formulat-o a fost de acord si ca dezbaterea fondului sa aiba loc in camera de consiliu, in afara de cazul in care partea a solicitat expres ca aceasta sa aiba loc in sedinta publica".
Astfel, potrivit actului normativ publicat astazi in Monitorul Oficial, in procesele pornite incepand cu data de 15 februarie 2013 (data intrarii in vigoare a noului cod de procedura civila, n.r.) si pana la data de 31 decembrie 2015, cercetarea procesului, si, dupa caz, dezbaterea fondului urmeaza a se desfasura in sedinta publica.
In plus, in perioada 15 februarie 2013 – 31 decembrie 2015, hotararile pronuntate asupra cererilor evaluabile in bani in valoare de pana la 1.000.000 lei inclusiv sa nu fie susceptibile de a fi atacate cu recurs. "De asemenea, in aceste procese nu sunt supuse recursului hotararile date de instantele de apel in cazurile in care legea prevede ca hotararile de prima instanta sunt supuse numai apelului", se arata in Legea nr. 2/2013.
O alta reglementare stabilita de actul normativ este obligativitatea desfasurarii procedurii scrise in caile de atac de catre instanta de control judiciar. "Aceasta intrucat, datorita faptului ca, potrivit Noului Cod de procedura civila, instantele trebuie sa gestioneze si cauzele in care a fost declarat apel sau recurs impotriva hotararilor proprii, se estimeaza o crestere a incarcaturii asupra judecatorilor, respectiv a grefierilor", preciza Ministerul Justitiei in septembrie 2012.
Concret, arata sursa citata la momentul respectiv, in perioada imediat urmatoare intrarii in vigoare a noului Cod de procedura civila, instantele de fond vor judeca dosarele aflate deja pe rol, concomitent cu procedura scrisa si cercetarea judecatoreasca desfasurata in camera de consiliu si vor realiza, totodata, si procedura scrisa in caile de atac. In concluzie, efectuarea concomitenta a acestor activitati ar putea afecta principiul accelerarii solutionarii cauzelor, avut in vedere de Noul Cod de procedura civila.
"Pornind de la premisa ca procesele desfasurate in temeiul actualului Cod de procedura civila se vor finaliza intr-o perioada de maxim 3 ani de la data intrarii in vigoare a acestuia, pentru aceasta perioada se propune aplicarea unor norme tranzitorii privind pregatirea dosarului de apel sau, dupa caz, de recurs, de catre instanta de control judiciar", puncta MJ atunci.
Legea este disponibila in sectiunea noastra de Legislatie sau AICI.
Legea privind degrevarea instantelor, de doua ori in Parlament
Legea privind unele masuri pentru degrevarea instantelor judecatoresti, precum si pentru pregatirea punerii in aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedura civila a trecut de 2 ori prin Parlamentul Romaniei.
Astfel, intr-o prima faza, propunerea a fost respinsa la 15 octombrie 2012 de Senat, prima camera sesizata. Cu toate acestea, proiectul a fost adoptat de forul decizional, Camera Deputatilor, cu 185 de voturi "pentru" si 1 abtinere in 23 octombrie. In acest fel, propunerea si-a incheiat parcursul legislativ in Parlament, fiind transmisa spre promulgare presedintelui Romaniei la 31 octombrie.
Totusi, seful statului nu a promulgat legea, ci a semnat in 19 noiembrie o cerere de reexaminare pe care a transmis-o deja Parlamentului, motivand faptul ca procedura de adoptare a acestei legi de catre autoritatea legislativa contravine dispozitiilor constitutionale cuprinse in Titlul III, Capitolul I, Sectiunea a 3-a "Legiferarea" din Constitutia Romaniei.
"In acest caz, (...) legea transmisa spre promulgare, ce priveste organizarea si functionarea instantelor judecatoresti, este de competenta Camerei Deputatilor, ca prima Camera sesizata. Contrar dispozitiilor constitutionale in materie de partajare de competenta a Camerelor, prima Camera sesizata in procedura de dezbatere si adoptare a legii a fost Senatul", se arata in cererea de reexaminare.
A urmat al doilea parcurs legislativ s-a desfasurat destul de rapid, mai exact in 2 zile. Concret, legea a fost adoptata de Senat in 28 ianuarie, in calitate de prima camera sesizata, si in 29 ianuarie de Camera Deputatilor, forul decizional.
Rapiditatea cu care parlamentarii si-au dat votul era motivata de faptul ca Noul Cod de Procedura Civila urma a intra in vigoare in 1 februarie (intre timp, acest termen a fost prorogat pana la 15 februarie, n.r.)
Comentarii articol (5)