Pentru a clarifica situatia firmelor inactive, precum si a activitatilor pe care pot si trebuie sa le desfasorare ele in aceasta perioada, trebuie avute in vedere doua situatii.
Astfel, Madalina Mitan, avocat colaborator la Schoenherr, si Mitel Spataru, Tax Manager in cadrul Finexpert, au precizat pentru AvocatNet.ro ca trebuie facuta diferenta intre suspendarea unei firme la Registrul Comertului si suspendarea facuta de catre Fisc.
"Deoarece in ambele cazuri de inactivitate, societatea isi pastreaza personalitatea juridica, ea va fi, in continuare, titular de drepturi si obligatii in conditiile restrictive impuse de starea de inactivitate. Astfel, din punct de vedere juridic, o societate inactiva beneficiaza, in continuare, de personalitate juridica si este obligata sa respecte toate obligatiile ce ii incumba, atat din punct de vedere legal, cat si contractual, dupa caz", a detaliat Madalina Mitan.
Firmele inactive la Registrul Comertului nu mai pot emite facturi
In cazul in care isi reduc din activitate, firmele se pot suspenda la Registrul Comertului, din propria initiativa, pentru maximum 3 ani, conform Legii nr. 31/1990.
Madalina Mitran a mentionat ca perioada in care sunt inactive este inscrisa ca mentiune in Registrul Comertului.
In perioada in care si-au suspendat activitatea, firmele nu mai pot desfasura activitatea pentru care s-au autorizat, deci nici nu mai pot emite facturi, conform Tax Manager-ului de la Finexpert.
De altfel, si avocatul de la Schoenherr a subliniat ca inactivitatea temporara declarata de catre reprezentantii societatii in temeiul Legii nr. 31/1990 obliga societatea la abtinerea de la exercitarea obiectului sau de activitate.
"Totusi, exista o serie de acte/ activitati pe care societatea inactiva temporar le poate desfasura. Cu titlu de exemplu amintim cateva: societatea isi poate mentine conturile bancare si gestiona sumele detinute; poate incasa sume ce ii revin in baza raporturilor juridice incheiate inainte de suspendarea societatii; isi poate apara pozitia procesuala in cazul unui eventual litigiu demarat impotriva sa, etc", a adaugat Madalina Mitan.
In plus, in Codul de procedura fiscala, se mentioneaza ca, in cazul firmelor care si-au suspendat activitatea la Registrul Comertului, modificarea se face automat si la Fisc, care anuleaza codul de TVA, a precizat Mitel Spataru.
Cu toate acestea, consultantul fiscal de la Finexpert a subliniat ca, in perioada inactivitatii inregistrate la Registrul Comerului, firmele isi pot mentine activitatea administrativa. De exemplu, o firma inactiva poate avea, in continuare, angajati, carora sa le plateasca salarii, si sediu, pentru care sa achite chirie. Intr-o asemenea situatie, firma poate primi facturi si sa faca platile necesare.
Important! In perioada in care sunt inactive la Registrul Comertului, firmele pot face orice fel de achizitii, numai ca nu si le pot amortiza si nici deduce, a explicat Mitel Spataru.
De asemenea, Tax Manager-ul de la Finexpert a subliniat ca, in perioada inactivitatii la Registrul Comertului, firmele trebuie sa depuna toate declaratiile fiscale, chiar daca sunt pe zero. Totusi, pentru a nu depune declaratii fiscale, firmele care se suspenda la Registrul Comertului trebuie sa solicite regimul derogatoriu, in momentul in care cer sa fie declarate inactive.
Fiscul poate declara inactivitatea, daca firma nu-si declara sediul unde functioneaza
Potrivit Codului de procedura fiscala, exista cateva situatii in care Fiscul poate declara o firma inactiva. Astfel, firmele pot fi declarate inactive de catre Fisc, daca , spre exemplu:
- nu isi indeplinesc, intr-un semestru calendaristic, nicio obligatie declarativa prevazuta de lege;
- se sustrag de la efectuarea inspectiei fiscale prin declararea unor date de identificare a domiciliului fiscal care nu permit organului fiscal identificarea acestuia;
- organele fiscale au constatat ca nu functioneaza la domiciliul fiscal declarat, potrivit procedurii stabilite prin ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
Declararea contribuabililor inactivi se face de catre organul fiscal, prin decizie, emisa conform competentelor si procedurii stabilite prin ordin al presedintelui ANAF care se comunica contribuabilului, potrivit Codului de procedura fiscala.
In plus, in momentul in care sunt declarate inactive de catre Fisc, firmelor le este anulat codul de TVA.
Cu toate acestea, Mitel Spataru a mentionat ca firmele trebuie sa fie atente, deoarece, in practica, a intalnit situatii in care ele au aflat de la unul dintre partenerii de business ca au fost inactivate de catre Fisc.
Contribuabilii declarati inactivi pot fi verificati in Registrul contribuabililor inactivi sau reactivati, care se gaseste, disponibil pe site-ul ANAF-ului (il puteti consulta aici).
Activitatea se desfasoara normal pentru firmele declarate inactive de Fisc
In cazul in care firma este declarata inactiva numai de catre Fisc, atunci ea isi poate desfasura activitatea normala, cea pentru care a fost inregistrata la Registrul Comertului, a mentionat Tax Managerului de la Finexpert.
Avocatul colaborator de la Schoenherr a adaugat ca, in perioada inactivitatii fiscale, firmele pot desfasura activitati economice pentru care exista obligatia platii catre bugetul de stat a tuturor impozitelor si taxelor.
Astfel, firma va putea emite facturi, dar nu va putea deduce din cheltuieli si nici TVA-ul incasat. In plus, pentru facturile emise de o firma declarata inactiva de catre Fisc, partenerii acestora nu vor putea deduce TVA-ul si cheltuielile.
Concret, conform Codului de procedura fiscala, contribuabilii care desfasoara activitati economice in perioada de inactivitate fiscala sunt supusi obligatiilor privind plata impozitelor si taxelor, dar, in perioada respectiva, nu beneficiaza de dreptul de deducere a cheltuielilor si a TVA aferenta achizitiilor efectuate.
De asemenea, Tax Manager-ul de la Finexpert a precizat ca, in perioada in care este inactiva fiscal, firma trebuie sa depuna, in continuare, toate declaratiile pentru care are obligatii, respectiv cele inscrise in vectorul fiscal.
Totodata, firmele declarate inactive de catre Fisc sunt obligate sa faca toate inregistrarile obisnuite in contabilitate, a subliniat consultantul fiscal de la Finexpert.
In plus, potrivit lui Mitel Spataru, in perioada in care sunt inactive, firmele vor fi amendate pentru nedepunerea la timp a declaratiilor si vor trebui sa achite dobanzile de intarziere, daca acesta este motivul suspendarii.
Firmele se pot reactiva si din punct de vedere fiscal, si la Registrul Comertului
Avocatul de la Schoenherr a mentionat ca, pentru a se reactiva, in cazul inactivitatii fiscale, firma trebuie sa dovedeasca indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:
- indeplinirea tuturor obligatiilor declarative prevazute de lege;
- lipsa oricaror obligatii fiscale restante;
- organele fiscale au constatat ca functioneaza la domiciliul fiscal declarat.
Reactivarea societatilor inactive fiscal se face de catre organul fiscal prin decizie si se inscrie de catre organul fiscal in Registrul contribuabililor inactivi/ reactivati tinut de ANAF.
Consultantul fiscal de la Finexpert si avocatul de la Schoenherr au mentionat ca reactivarea va fi pronuntata de organul fiscal, printr-o decizie, si va fi inregistrata in Registrul contribuabililor inactivi/ reactivati de pe ANAF.
"Fata de terti decizia de declarare a reactivarii va produce efecte din ziua urmatoare inscrierii in registru. Din momentul declararii unei societati ca fiind activa fiscal, toate restrictiile cu privire la derularea activitatii societatii vor inceta, iar societatea va putea desfasura activitati in mod obisnuit", a mai spus Madalina Mitan.
Avocatul de la Schoenherr a mentionat ca, in cazul inactivitatii temporare (n.red. - cea solicitata la Registrul Comertului), reprezentantii societatii trebuie sa solicite reluarea activitatii la Registrul Comertului prin depunerea documentelor necesare, inclusiv a hotararii organului statutar al societatii privind reluarea activitatii societatii.
"Ulterior verificarii dosarului, Registrul Comertului va emite documentele care atesta reluarea activitatii (certificatul de inregistrare mentiuni, incheierea de reluare a activitatii, etc.)", a completat Madalina Mitan.
De asemenea, avocatul de la Schoenherr a subliniat ca activitatea firmei poate fi reluata oricand, fara a respecta termenul pana la care reprezentantul legal al societatii a declarat ca doreste suspendarea activitatii, atunci cand a depus cererea la Registrul Comertului.