Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
Articol unic. - Alineatul (4) al articolului 251 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificarile si completarile ulterioare, se modifica si va avea urmatorul cuprins: „(4) In cursul cercetarii disciplinare prealabile salariatul are dreptul sa formuleze si sa sustina toate apararile in favoarea sa si sa ofere persoanei imputernicite sa realizeze cercetarea toate probele si motivatiile pe care le considera necesare, precum si dreptul sa fie asistat, la cererea sa, de catre un avocat sau de catre un reprezentant al sindicatului al carui membru este.” Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.
Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu-Stefan Zgonea
Presedintele Senatului Calin-Constantin-Anton Popescu-Tariceanu
Bucuresti, 24 iunie 2014.
Nr. 77.
Comentarii articol (0)