CJUE: Banca trebuie sa dovedeasca ca si-a indeplinit obligatiile precontractuale fata de client

Directiva 2008/48/CE prevede ca banca este obligata sa furnizeze informatii precontractuale unui client care intentioneaza sa contracteze un credit, inainte ca acesta sa semneze contractul, astfel incat clientul sa poata lua o decizie in cunostinta de cauza. De asemenea, banca mai are obligatia de a pune la dispozitia clientului o fisa de informatii standard la nivel european privind creditul de consum si sa verifice bonitatea clientului.

Important! Dispozitiile directivei nu stabilesc norme referitoare la sarcina probei si la mijloacele de proba privind executarea obligatiilor care ii revin bancii.

Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit joi, printr-o hotarare in cauza C-449/13, ca bancii ii revine sarcina de a dovedi ca si-a executat obligatiile precontractuale de informare a clientului, precum si de verificare a bonitatii acestuia, se mentioneaza intr-un comunicat publicat pe site-ul institutiei.

Decizia CJUE vine in conditiile in care o instanta din Franta a sesizat Curtea cu cateva intrebari preliminare in doua litigii.

Concret, in cadrul a doua litigii din Franta, mai multe persoane nu au mai putut sa ramburseze ratele lunare la credite, iar banca a solicitat rambursarea imediata a sumelor imprumutate si a dobanzilor. Insa in instanta, banca nu a prezentat nici fisa de informatii precontractuale care trebuia predata imprumutatilor, nici vreun alt inscris care sa permita justificarea faptului ca si‑a indeplinit fata de acestia obligatia de informare si de verificare a bonitatii lor.

Desi banca nu a prezentat probe cu care sa demonstreze ca si-a informat clientii, totusi, intr-unul dintre litigii, contractul de credit cuprinde o clauza standard in care imprumutatul recunoaste ca a primit si a luat cunostinta de fisa de informatii standard la nivel european.

In celalalt litigiu, imprumutatul nu a furnizat bancii inscrisuri justificative privind situatia sa financiara.

In aceste conditii, tribunalul francez a adresat CJUE, printre altele, urmatoarele intrebari preliminare:

• Directiva 2008/48/CE trebuie interpretata in sensul ca banca are obligatia de a face dovada executarii corecte si depline a obligatiilor care ii revin in momentul incheierii si executarii unui contract de credit si care rezulta din dreptul national de transpunere a directivei?;
• Directiva 2008/48/CE se opune ca dovada executarii corecte si depline care ii revine creditorului sa poata fi facuta exclusiv prin intermediul unei clauze standard care figureaza in contractul de credit, avand ca obiect recunoasterea de catre consumator a executarii obligatiilor creditorului, nesustinuta de documentele emise de creditor si predate imprumutatului?;
• Art. 8 din Directiva 2008/48/CE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca verificarea bonitatii consumatorului sa fie efectuata doar in baza informatiilor furnizate de consumator, fara un control efectiv al acestor informatii prin alte elemente?.

Sarcina de a dovedi neindeplinirea obligatiilor precontractuale nu ii revine clientului

Avand in vedere intrebarile adresate, CJUE a analizat spetele si a stabilit ca dispozitiile Directivei 2008/48/CE se opun unei reglementari nationale potrivit careia sarcina probei privind neexecutarea obligatiilor precontractuale revine consumatorului, se arata in hotararea Curtii.

Mai mult decat atat, aceleasi prevederi se opun posibilitatii ca, din cauza unei clauze standard, instanta sa fie obligata sa considere ca imprumutatul a recunoscut ca banca si-a indeplinit obligatiile precontractuale.

De asemenea, art. 8 alin.(1) din Directiva 2008/48/CE trebuie interpretat in sensul ca nu se opune ca evaluarea bonitatii consumatorului sa fie efectuata doar pe baza informatiilor furnizate de acesta din urma, cu conditia ca informatiile respective sa fie suficiente si ca simplele declaratii ale consumatorului sa fie insotite de inscrisuri justificative. In plus, prevederile nu impun creditorului sa efectueze controale sistematice ale informatiilor furnizate de consumator.

CJUE: O banca trebuie sa fie constienta de necesitatea de a pastra probe care sa demonstreze ca si-a indeplinit obligatiile

Curtea de Justitie a Uniunii Europene a constatat ca directiva nu precizeaza cui ii revine sarcina de a dovedi ca banca si-a executat obligatiile de informare si de verificare a bonitatii.

In lipsa unei reglementari europene in materie, modalitatile care trebuie sa asigure protectia drepturilor conferite justitiabililor de legislatia UE sunt stabilite de legile interne ale fiecarui stat membru, dar cu conditia ca acestea sa nu fie mai putin favorabile decat cele aplicabile unor situatii similare din dreptul intern (principiul echivalentei). In plus, normele interne nu trebuie sa faca imposibila in practica sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite de directiva (principiul efectivitatii), se mentioneaza in comunicat.

Avand in vedere aceste aspecte, Curtea considera ca principiul efectivitatii ar fi compromis daca sarcina probei privind neexecutarea obligatiilor creditorului ar reveni consumatorului, pentru ca acesta nu dispune de mijloace care sa ii permita sa demonstreze ca banca nu i-a furnizat informatiile prevazute si nu a verificat bonitatea sa.

In schimb, principiul efectivitatii este garantat in cazul in care creditorul este obligat sa justifice in fata instantei executarea adecvata a obligatiilor sale precontractuale, explica CJUE.

In plus, instanta europeana subliniaza ca o banca diligenta trebuie sa fie constienta de necesitatea de a colecta si de a conserva probe privind executarea obligatiilor sale de a furniza informatii si explicatii.

In ceea ce priveste clauza standard cuprinsa in contractul de credit, care arata ca imprumutatul recunoaste ca a primit si a luat cunostinta de fisa de informatii standard la nivel european, aceasta nu poate permite creditorului eludarea obligatiilor sale, a decis CJUE.

Clauza standard constituie un indiciu in sustinerea caruia creditorul trebuie sa aduca unul sau mai multe elemente de proba relevante.

Totodata, CJUE constata ca directiva confera o marja de apreciere creditorului pentru a stabili daca informatiile de care dispune sunt sau nu sunt suficiente pentru a atesta bonitatea consumatorului si daca este necesara o verificare prin intermediul altor elemente.

"Astfel, creditorul poate, in functie de imprejurarile spetei, fie sa se multumeasca cu informatiile care ii sunt furnizate de consumator, fie sa considere ca este necesar sa obtina confirmarea acestor informatii (un control al informatiilor furnizate de consumator nefiind astfel sistematic), avand in vedere ca simple afirmatii nesustinute facute de un consumator nu pot fi, in sine, calificate ca fiind suficiente daca nu sunt insotite de inscrisuri justificative", se mentioneaza in comunicat.

Important! Curtea nu solutioneaza litigiul national, iar instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.|

Ce informatii precontractuale trebuie sa furnizeze banca?

Dispozitiile directivei europene care stabilesc ca banca este obligata sa-i furnizeze clientului informatii precontractuale si sa verifice capacitatea de plata a acestuia sunt transpuse si in legislatia noastra.

OUG nr. 50/2010 prevede ca banca, pe baza clauzelor si a conditiilor de creditare, precum si in functie de preferintele exprimate si de informatiile primite de la client, trebuie sa-i furnizeze acestuia informatiile necesare care sa ii permita sa compare mai multe oferte pentru a putea lua o decizie informata atunci cand va semna contractul de credit.

In acest sens, banca ii va oferi clientului un formular numit "Informatii standard la nivel european privind creditul pentru consumatori" cu cel putin 15 zile inainte de incheierea unui contract sau de acceptarea unei oferte, se precizeaza in OUG nr. 50/2010. Termenul poate fi redus cu acordul scris al clientului.

Formularul standard trebuie sa contina, printre altele, urmatoarele informatii:

• tipul de credit;
• identitatea si adresa sediului social si a punctului de lucru al bancii;
• valoarea totala a creditului si conditiile care guverneaza tragerea;
• durata contractului de credit;
• rata dobanzii aferente creditului;
• conditiile care guverneaza aplicarea ratei dobanzii aferente creditului, formula de calcul al ratei dobanzii, precum si termenele, conditiile si procedura pentru modificarea ratei dobanzii aferente creditului;
• dobanda anuala efectiva (DAE) si valoarea totala platibila de catre client, ilustrate prin intermediul unui exemplu reprezentativ care mentioneaza toate ipotezele folosite pentru calculul ratei respective;
• suma, numarul si frecventa platilor care vor fi efectuate de catre client si, dupa caz, ordineaza in care platile vor fi alocate pentru rambursarea diferitelor solduri restante cu rate diferite ale dobanzii aferente creditului;
• comisioanele de administrare;
• existenta taxelor, onorariilor si costurilor pe care clientul trebuie sa le plateasca in legatura cu incheierea, publicitatea si/sau inregistrarea contractului de credit si a documentelor accesorii acestuia, inclusiv taxele notariale;
• obligatia, dupa caz, de a incheia un contract privind un serviciu accesoriu aferent unui contract de credit, in special o asigurare;
• rata dobanzii aplicabile in cazul ratelor restante, masurile pentru ajustarea acesteia si orice alte costuri intervenite in caz de nerespectare a contractului;
• o avertizare privind consecintele neefectuarii paltilor;
• garantiile solicitate;
• existenta sau lipsa dreptului de retragere;
• dreptul de rambursare anticipata;

In plus, pe langa acesta formular, clientul poate sa solicite si sa primeasca gratuit un exemplar din proiectul de contract de credit.

OUG nr. 50/2013 stabileste ca aceasta dispozitie nu se aplica in cazul in care, in momentul cererii, creditorul nu poate sa incheie contractul de credit cu consumatorul conform normelor sale interne.

Dupa ce clientul decide asupra unui anumit tip de imprumut va depune dosarul de credit cu documentele solicitate de banca.

Institutia de credit trebuie sa ii ofere un raspuns clientului in termen de 30 de zile de la depunerea dosarului de credit, dar nu mai tarziu de 60 de zile.

Despre informatiile pe care trebuie sa le cuprinda contractul de credit puteti citi in acest articol.