Invata sa dansezi! Prin viata.

Viata e capricioasa ca o femeie frumoasa. Te cheama ca apoi sa te lase si sa iti rada in fata. Te uita, te pierde, te chinuie. Te regaseste, iti zambeste si fuge iar. Rade cand plangi. Plange cand nu te astepti. Te lupti, o cauti zanatic pe te-miri-unde si, cand dai de ea, iti scapa printre degete. Te lasa sa crezi ca o intelegi si apoi iti demonstreaza ca n-ai priceput nimic. 

Nu-ti pune sufletul cu ea, n-o sa castigi niciodata. Tot ce poti face este sa o traiesti. Asa cum curge. Uneori vesel si limpede. Alteori, bezmetic si involburat. Intotdeauna repede.

Fura-i momente de fericire si traieste-le pana la epuizare.

Accepta-i loviturile cu seninatate caci ele-s ca nisipurile miscatoare – cu cat te zbati mai incrancenat, cu atat te afunzi mai tare. Nu-ti pierde capul, chiar si cand tristetea doare de simti ca nu mai ai aer in plamani. Orice ar fi, nu te compatimi. Din timpul tau pierzi, si cand joci rolul de victima.

Nu astepta sa fii salvat. Salveaza-te singur. Adu-ti aminte ca nu esti invins niciodata, nici chiar cand esti la pamant. Sa te ridici e tot ce conteaza. Daca esti jos, zdruncinat si lovit, ai castigat o infrangere, mi-a zis, deunazi, cineva. Atat de simplu e. Castigi din orice. Bun sau rau. Numai sa fii dispus sa primesti.

Pretuieste-ti ranile si poarte-le cu mandrie. Cicatricile de pe suflet sunt semn ca ai luptat. N-ai castigat mereu, dar, Doamne, cate ai invatat.

Razi de tine. Si cand ti-e vesel, dar, mai ales, cand ti-e rau. (Mi-a spus acelasi cineva) E terapeutic. Si gratuit.

Uita suficient cat sa poti merge mai departe si retine doar atat cat sa nu se mai intample inca o data.

Asculta-ti inima si mergi incotro te indeamna, altfel vei trai mereu cu regretul de a nu fi facut-o. Si cu intrebarea chinuitoare ”ce-ar fi fost daca...?”.

Nu te uita inapoi caci nu intr-acolo mergi. Ce-a fost s-a dus. La fel, lasa viitorul sa se petreaca. Nu mai incerca sa-l incorsetezi in planuri fixe. El oricum se intampla cum vrea, indiferent de cum credeai tu ca o sa fie. Nu-ti ramane decat prezentul. Stoarce tot ce poti din el. Si cand crezi ca l-ai trait total, mai traieste-l inca un pic.

Imblanzeste-ti fricile. Ele sunt singura ta limita.

Oricum ar fi, invata sa dansezi printre clipe. Viata iti alege mereu melodiile. Si, mereu, fara sa te intrebe.
___

Am scris textul asta ieri, ziua in care am implinit 27 de ani. Singura, la mine in bucatarie, cu zambetul pe buze, ochii umezi si sufletul ghemuit. Nu sunt deloc unde imi imaginam acum un an ca o sa fiu. Viata mea  nu arata nicicum ca in planurile pe care le facusem. Dar, stiti ceva? Nu e nici mai rau, nici mai bine. E doar… altfel. Si, daca am invatat ceva in ultimele luni, am invatat ca trebuie sa le traiesti pe toate asa cum vin. E inutil sa faci planuri mari mai departe de azi. Caci, undeva acolo, dintr-un colt, viata rade de ele. Pentru ca ea are pentru tine alte traiectorii si-ti pregateste alte drumuri. Atata timp cat respiri, stai in doua picioare si mai poti simti, nu conteaza altceva. Mereu-mereu esti unde trebuie sa fii. N-are sens sa te zbati. Danseaza ce ti se da si bucura-te de repertoriu. N-ai alta sansa la fericire.