CJUE: Instantele nationale se pot pronunta asupra caracterului abuziv al dobanzii si al comisionului de risc din contractele de credit

CJUE s-a pronuntat recent in cauza C-143/13 si a stabilit ca instanta de trimitere, adica cea nationala, se poate pronunta asupra caracterului abuziv al dobanzii si al comisionului de risc din contractele de credit.

Hotararea CJUE vine dupa ce aceasta a primit o intrebare preliminara de la Tribunalul Specializat Cluj, privind un litigiu intre doi consumatori si Volksbank Romania, se arata in decizia Curtii.

Mai exact, clientii bancii au incheiat doua contracte de credit, in care este stipulat ca banca isi rezerva dreptul de a revizui rata dobanzii curente in cazul intervenirii unor schimbari semnificative pe piata monetara, comunicand imprumutatilor noua rata a dobanzii. De asemenea, tot in aceste contracte se mentioneaza ca pentru acordarea creditului, imprumutatii datoreaza bancii un comision de risc, aplicabil la soldul creditului, care se plateste lunar, pe toata perioada creditului.

Dupa data de 22 iunie 2010, data intrarii in vigoare a OUG nr. 50/2010, Volksbank a propus inlocuirea, in proiectele de acte aditionale la contractele de credit, a denumirii clauzelor referitoare la "comisionul de risc" cu cea de "comision de administrare credit", fara a modifica insa continutul acestor clauze. Imprumutatii s‑au opus acestei propuneri si au refuzat, in consecinta, sa semneze actele aditionale respective, se precizeaza in documentul citat.

Mai mult, acestia au considerat ca o serie dintre clauzele contractelor de credit, printre care cele referitoare la caracterul variabil al ratei dobanzii si la "comisionul de risc", au un caracter abuziv si s-au adresat autoritatilor competente, solicitand constatarea nulitatii caracterului abuziv al clauzelor.

In aceste conditii, Tribunalul Specializat Cluj a hotarat sa suspende judecarea cauzei si sa adreseze Curtii urmatoarea intrebare preliminara: "Avand in vedere faptul ca, in conformitate cu articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE, aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu se poate raporta nici la definirea obiectului contractului, nici la caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in masura in care aceste clauze sunt exprimate in mod clar si inteligibil, (...) atunci notiunile de «obiect» si/sau «pret» din cuprinsul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE pot fi interpretate in sensul ca aceste notiuni cuprind, printre elementele ce formeaza contraprestatia institutiei de credit, si DAE a acestui contract de credit garantat printr‑o ipoteca, formata in special din dobanda fixa sau variabila, comisioane bancare si alte costuri incluse si definite in contractul de credit?"

In urma acestei solicitari, CJUE a stabilit ca articolul 4 alineatul (2) din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive in contractele incheiate cu consumatorii trebuie interpretat, in litigiul in care a fost sesizata, in sensul ca termenii "obiectul (principal al) contractului" si "caracterul adecvat al pretului sau remuneratiei, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte" nu acopera, in principiu, tipuri de clauze care figureaza in contracte de credit incheiate intre un vanzator sau furnizor si consumatori, precum cele in discutie, care, pe de o parte, permit, in anumite conditii, creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii si, pe de alta parte, prevad un "comision de risc" perceput de acesta.

Revine insa instantei de trimitere sarcina sa verifice aceasta calificare a clauzelor contractuale mentionate avand in vedere natura, economia generala si stipulatiile contractelor vizate, precum si contextul juridic si factual in care se inscriu acestea, se arata in decizia CJUE.

Conform curtii, instanta de trimitere va trebui sa tina seama in special de scopul esential urmarit de "comisionul de risc", care consta in garantarea rambursarii imprumutului, aceasta constituind in mod vadit o obligatie esentiala pentru consumator, in schimbul acordarii imprumutului.

Elementele dosarului de care dispune Curtea par sa indice ca litigiul principal se axeaza pe problema motivelor care justifica clauzele vizate si, in special, pe problema daca, intrucat impun consumatorului un comision cu un cuantum semnificativ cu scopul de a asigura rambursarea imprumutului, in conditiile in care se sustine ca acest risc este deja garantat printr‑o ipoteca si ca, in schimbul acestui comision, banca nu furnizeaza un serviciu real consumatorului in interesul exclusiv al acestuia, aceste clauze trebuie considerate ca fiind abuzive, in sensul articolului 3 din Directiva 93/13.

In ceea ce priveste clauzele care permit creditorului sa modifice in mod unilateral rata dobanzii, trebuie sa se ridice problema previzibilitatii pentru consumator a majorarilor acestei rate pe care creditorul le poate efectua in functie de criteriul, la prima vedere putin transparent, referitor la "intervenirea unor schimbari semnificative pe piata monetara", chiar daca aceasta din urma formulare este in sine clara si inteligibila din punct de vedere gramatical, sustine CJUE.

Cat despre clauzele care prevad "comisionul de risc", se pune problema daca in contractul de imprumut vizat se indica in mod transparent motivele care justifica remuneratia corespunzatoare acestui comision, in conditiile in care se contesta ca banca este obligata sa furnizeze o contraprestatie reala pentru a obtine comisionul mentionat, in plus fata de asumarea riscului de nerambursare, despre care se sustine ca este deja garantat printr‑o ipoteca, se arata in decizia Curtii.

Important! Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara.