Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) se va reorganiza in scopul consolidarii structurii organizatorice si a optimizarii activitatii institutiei, potrivit unei Hotarari aprobate miercuri in sedinta saptamanala a Guvernului.
“Prin masurile incluse in actul normativ, reforma aparatului fiscal va continua, procesul avand ca obiective imbunatatirea conformarii voluntare a contribuabililor, combaterea evaziunii fiscale si cresterea eficientei colectarii”, este precizat intr-un cominicat de presa remis recent de Executiv.
Initiativa legislativa in acest sens a apartinut Ministerului Finantelor Publice (MFP), cel care lansase, la jumatatea lunii septembrie, un proiect de Hotarare de Guvern, prin care erau aduse modificari si completari HG nr. 520/2013 privind functionarea si organizarea ANAF, precum si HG nr. 34/2009 privind organizarea si functionarea MFP.
Acum ca actul normativ a fost aprobat de Guvern, mai ramane doar ca documentul sa fie publicat in Monitorul Oficial al Romaniei pentru a se putea aplica.
Cum se va reorganiza ANAF din 2016?
Concret, una dintre cele mai importante masuri adoptate miercuri de Executiv prevede organizarea si functionarea Directiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) ca organ fiscal cu personalitate juridica si buget propriu, in subordinea presedintelui ANAF, masura recomandata, printre altele, si de catre Fondul Monetar International. Structura exista si in prezent, dar isi desfasoara activitatea in cadrul aparatului propriu al ANAF si nu are personalitate juridica.
Prin intermediul comunicatului de presa remis miercuri, Guvernul a explicat ca aceasta masura este luata in sensul cresterii calitatii si operativitatii actului decizional la nivelul directiei, a carei organizare va fi stabilita prin ordin al presedintelui ANAF, cel care va numi si un director general care va conduce structura. Acesta va avea si calitatea de ordonator tertiar de credite, iar in activitatea sa va fi sprijinit de directori generali adjuncti.
Potrivit informatiilor furnizate, sediul central al institutiei va fi in Bucuresti, iar obiectul de activitate il va reprezenta ansamblul activitatilor de administrare fiscala a marilor contribuabili aflati in sfera de competenta stabilita prin ordin al presedintelui Agentiei.
Totodata, personalul DGAMC va fi preluat in cadrul noii structuri sau, dupa caz, in cadrul directiilor generale regionale ale finantelor publice, iar preluarea patrimonului se va face pe baza situatiilor financiare intocmite de ANAF.
Va fi infiintata si Directia de executare silita cazuri speciale
O alta masura adoptata de Executiv stabileste infiintarea unor structuri cu atributii de executare silita cazuri speciale, care vor functiona la nivelul aparatului propriu al Agentiei, precum si la nivelul directiilor generale regionale ale finantelor publice.
Reprezentantii Directiei de executare silita cazuri speciale vor purta in timpul serviciului uniforma, insemne distinctive si ecusoane, iar intre atributiile lor se vor regasi coordonarea si monitorizarea modalitatilor de executare silita, inclusiv a valorificarii bunurilor sechestrate prin modalitatile prevazute de lege, precum si a aplicarii masurilor asiguratorii.
O mie de noi locuri de munca la ANAF
In scopul consolidarii structurii ANAF, prin actul normativ adoptat miercuri s-a mai stabilit si suplimentarea numarului total de posturi alocat ANAF cu o mie de posturi, masura justificata, in principal, de:
- volumul activitatii de executare silita pentru care se constituie si structura noua de executare silita cazuri speciale;
- deficitul de personal la nivelul Directiei generale regionale a finantelor publice Bucuresti;
- necesarul de posturi la nivelul DGAMC, mai ales in contextul primirii calitatii de ordonator tertiar de credite de la 1 ianuarie 2016;
- deficitul de personal pe anumite arii de activitate si necesitatea completarii posturilor in vederea indeplinirii in conditii corespunzatoare a obiectivelor Directiei generale antifrauda fiscala si directiilor generale regionale ale finantelor publice;
- necesarul de posturi constatate punctual cum ar fi: servicii suport cu precadere pentru DGAMC, activitatea juridica, tehnologia informatiei etc.
Reprezentantii MFP aratau la momentul lansarii Proiectului de HG ca in prezent se inregistreaza un deficit acut de personal la nivelul aparatului central al ANAF si al unitatilor subordonate, cu influente negative asupra desfasurarii activitatii la parametri optimi in domenii deosebit de importante, precum cele privind asistenta contribuabililor, controlul conformarii voluntare a persoanelor fizice cu venituri mari, administrarea contribuabililor mari si mijlocii sau executarea creantelor provenite din savarsirea de infractiuni.
Nota: Guvernul a anuntat ca ocuparea posturilor suplimentare se va face in etape, cu incadrarea in prevederile bugetare anuale aprobate de ordonatorul principal de credite. Apoi, dupa angajarea celor o mie de oameni, pentru ANAF si unitatile din subordine vor lucra aproape 28.000 de persoane, inclusiv presedintele, vicepresedintii si posturile aferente cabinetelor demnitarilor.
Ce alte schimbari mai sunt preconizate?
Potrivit informatiilor oferite de Executiv, pe langa modificarile amintite anterior, vor mai fi si altele, dupa cum urmeaza:
- reorganizarea Directiei verificari fiscale care gestioneaza programul de crestere a conformarii voluntare a persoanelor cu venituri mari la nivel de directie generala, sub denumirea Directia generala control venituri persoane fizice;
- infiintarea postului de secretar general adjunct, avand in vedere dimensiunile si complexitatea activitatii aparatului propriu al ANAF. Acesta ar putea coordona in mod direct Directia generala de investitii, achizitii publice si servicii interne, Unitatea de imprimerie rapida si Directia generala de buget si contabilitate;
In nota de fundamentare a proiectului de HG, publicata pe site-ul MFP, erau stipulate si alte doua modificari preconizate sa intre in vigoare, dar despre care nu se face referire in comunicatul de presa al Guvernului. Acestea sunt:
- includerea serviciilor si birourilor fiscale (municipale/orasenesti/comunale) in structura administratiilor judetene ale finantelor publice, precum si crearea structurilor de administrare a contribuabililor mijlocii de la data de 1 ianuarie 2016.
- introducerea unor prevederi legislative care sa reglementeze aprobarea prin ordin al presedintelui Agentiei a modelului de legitimatie de serviciu si uniforma pentru personalul structurilor nou infiintate de executare silita cazuri speciale.