Hotărârea Guvernului nr. 962/2015 pentru completarea art. 3 din anexa nr. 1 la HG nr. 717/2009 privind aprobarea normelor de implementare a programului "Prima Casă" a apărut luni în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 925 şi se aplică de la data publicării.
Potrivit acestui document, pentru 2015 a fost alocat un plafon suplimentar al garanţiilor de 200 de milioane de lei. Iar dacă vor mai rămâne bani la finele anului curent, diferenţa va putea fi folosită la începutul lui 2016.
"În anul 2016 se pot emite garanţii şi din diferenţa rămasă nealocată din plafonul aferent anului 2015, precum şi din diferenţa neutilizată până la data de 31 decembrie 2015 din sumele alocate finanţatorilor din plafonul rămas disponibil în anul 2015. Suma reprezentând diferenţa rămasă nealocată, precum şi cea alocată şi neutilizată din plafonul alocat pentru anul 2015 se publică pe site-ul FNGCIMM (Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii - n. red.) şi al Ministerului Finanţelor Publice, până în data de 31 ianuarie 2016, şi se utilizează cu prioritate de către finanţatori", scrie în hotărâre.
Reprezentanţii Executivului au informat că suplimentarea plafonului de garanţii vine ca urmare a cererilor din partea potenţialilor beneficiari ai programului şi a băncilor înscrise în acesta.
"Pentru a răspunde cererilor venite din partea potenţialilor beneficiari ai Programului «Prima Casă» şi la solicitarea băncilor înscrise în program, Guvernul a suplimentat cu 200 de milioane de lei plafonul garanţiilor stabilit acestui program guvernamental pentru anul 2015. (...) Suplimentarea plafonului pentru anul 2015 va asigura continuarea în condiţii optime a programului guvernamental, în perioada rămasă până la sfârşitul anului şi începutul anului viitor", este punctat într-un comunicat de presă remis săptămâna trecută redacţiei noastre.
Fondul naţional de garantare -- care se ocupă de administrarea programului "Prima Casă" -- solicitase o suplimentare de 696 de milioane de lei, aşa cum se arăta în nota de fundamentare a propunerii de act normativ. Totuşi, Guvernul a decis că 200 de milioane de lei sunt de-ajuns pentru a acoperi finele lui 2015 şi începutul lui 2016.
"Ministerul Finanţelor Publice, având în vedere creşterea venitului disponibil al populaţiei, în condiţiile relaxării fiscale, a creşterilor salariale şi a perspectivelor de creştere economică, toţi aceşti factori favorizând relansarea creditării în economia românească, precum şi a faptului că implicarea statului prin emiterea de garanţii de stat pentru accesarea creditelor ipotecare/imobiliare nu se mai justifică, garanţiile de stat fiind acordate de obicei fie în scopuri sociale sau în scopul facilitării accesului la creditare în condiţiile în care accesul este unul dificil şi/sau foarte costisitor raportat la nivelul puterii de cumpărare a populaţiei, consideră că nu se justifică alocarea suplimentară a unui plafon aşa de mare. De aceea, prin prezenta hotărâre se propune alocarea unui plafon suplimentar de garantare pentru anul 2015 în valoare de 200 de milioane de lei, fundamentat pe necesarul suplimentar de plafon transmis de către finanţatorii participanţi în program şi luându-se în considerare faptul că până la finele anului mai este doar o lună", explică iniţiatorii în documentul amintit.
Plafonul stabilit iniţial pentru acest an s-a ridicat la 2,5 miliarde de lei. Din 2009 şi până în prezent, în cadrul programului "Prima Casă" au fost acordate peste 166.000 de garanţii pentru finanţări, ce sunt în valoare de peste 13,9 miliarde de lei, conform datelor deţinute de Executiv. În cursul acestui an au fost emise 30.070 de garanţii, ce sunt în valoare de 2,522 miliarde de lei.
"Prima Casă" este un program guvernamental ce permite persoanelor fizice să-şi cumpere sau să-şi construiască locuinţe cu credite garantate de stat. Mai multe informaţii puteţi găsi aici.
Comentarii articol (3)