__________
ACTUALIZARE (12.04.2022): Motivarea CCR pentru decizia referitoare la aceste acte a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 358/2022. Textul complet al motivării judecătorilor poate fi consultat aici.
__________
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului 6/2016 a apărut în Monitorul Oficial în martie 2016, aducând modificări la Codul de procedură penală, Legea 304/2004 (organizarea judiciară) și Legea 14/1992 (activitatea Serviciului Român de Informații - SRI). Actul a fost dat în urma unei decizii a Curții Constituționale a României (CCR) prin care s-a găsit că SRI nu este organ de cercetare penală conform legii.
Ca toate ordonanțele, aceasta a fost trimisă imediat în Parlament, care trebuia să se pronunțe pe conținutul acesteia. Cum? Printr-o lege care fie să o aprobe (așa cum este ori cu modificări propuse de Parlament), fie să o respingă. În 9 mai 2016, proiectul legii de aprobare a trecut tacit de Senat, ajungând astfel la Camera Deputaților.
Din mai 2016 și până anul trecut în septembrie, proiectul a stat „la sertar” la Camera Deputaților, primind doar în 2016 unele avize. Însă raportul de adoptare a venit abia în septembrie 2021. Abia pe 16 noiembrie a fost adoptat la votul decisiv. Nicio modificare n-a fost adusă la OUG 6/2016.
După ce a fost atacat la CCR de deputați aparținând mai multor partide, inclusiv de Avocatul Poporului, decizia Curții a venit miercuri: legea de aprobare a ordonanței este neconstituțională, dar și dispozițiile art.I pct.1 fraza a doua, art.II pct.1, art.IV pct.1 fraza a treia și art.IV pct.2 fraza a doua din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2016 sunt neconstituționale. În principal, CCR arată ca problematice prevederile care au permis ca ofițerii și subofițerii Serviciului Român de Informații să îndeplinească un rol în cadrul urmăririi penale.
Ce a adus nou OUG 6/2016
Ordonanța a adus ideea că supravegherea tehnică poate fi făcută fie direct de procuror, fie, la solicitarea acestuia, de către organul de cercetare penală sau de către poliţiştii specializaţi. "Procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei", prevede Codul de procedură penală, din care a fost eliminată atunci sintagma "ori de alte organe specializate ale statului". Mai exact, în baza acestei sintagme neconstituţionale eliminate de OUG 6/2016, interceptarea comunicaţiilor putea fi făcută, la cererea procurorilor, de către SRI.
Totodată, Executivul a găsit atunci şi soluţii pentru a putea folosi resursele de stat deja existente, pentru a asigura continuitatea anchetelor penale. Prima soluţie a fost ca, la cerere, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul SRI să asigure organelor de urmărire penală accesul la sistemele tehnice proprii pentru ascultarea convorbirilor.
"Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală (interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă - n. red.)", dispune OUG 6/2016.
A doua soluţie a fost introducerea posibilităţii ca ofiţerii/agenţii de poliţie judiciară să poată fi detaşaţi de la Ministerul Afacerilor Interne la Ministerul Public şi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.
Atenţie! Prin excepţie, organele SRI pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale în baza avizului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform OUG 6/2016, acestea desfăşurându-şi activitatea de urmărire penală sub conducerea şi supravegherea procurorului.
Ce metode de supraveghere folosesc autorităţile
În cursul urmăririi penale, procurorul poate cere supravegherea tehnică pentru cel mult 30 de zile, scrie în Codul de procedură penală, aceasta fiind dispusă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul solicitant.
Conform actului normativ, procurorul poate executa supravegherea tehnică sau poate cere unui organ de cercetare penală să o realizeze, iar măsura constă efectiv în folosirea uneia dintre următoarele metode:
- interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă;
- accesul la un sistem informatic;
- supravegherea video, audio sau prin fotografiere;
- localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice;
- obţinerea datelor privind tranzacţiile financiare ale unei persoane.
În ceea ce priveşte infracţiunile pentru care se poate dispune supravegherea tehnică, cele mai semnificative enumerate în legislaţia penală au legătură cu securitatea naţională, traficul de droguri sau de persoane, spălarea de bani, şantajul, violul, evaziunea fiscală şi corupţia.
"Supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, de trafic de arme, de trafic de persoane, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede ori alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, al infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicaţii electronice ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare", scrie în Codul de procedură penală.
De reţinut este că supravegherea tehnică poate fi autorizată de procuror, în anumite cazuri, pentru cel mult 48 de ore. Însă acesta este obligat apoi să obţină confirmarea judecătorească a măsurii şi, dacă este cazul, un mandat de supraveghere tehnică.
CCR: SRI nu este organ de cercetare penală
CCR a stabilit, prin intermediul Deciziei nr. 51/2016, că posibilitatea legală de a cere efectuarea supravegherii tehnice şi altor organe specializate ale statului, fără ca acestea să fie identificate expres, nu respectă Legea fundamentală. Concret, se face referire la interceptările de comunicaţii efectuate de SRI în cauzele penale, acesta nefiind considerat, potrivit legii, un organ de cercetare penală.
Mai exact, vizat a fost alineatul 1 al articolului 142 din Codul de procedură penală, care, înainte de modificarea făcută de OUG 6/2016, dispunea că "procurorul pune în executare supravegherea tehnică ori poate dispune ca aceasta să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializaţi din cadrul poliţiei ori de alte organe specializate ale statului".
Judecătorii au considerat că sintagma "ori de alte organe specializate ale statului" nu respectă Legea fundamentală, deoarece nu pot fi determinate cu exactitate organele la care se face referire. Astfel, sintagma este în contradicţie cu drepturile şi libertăţile fundamentale garantate de Constituţie, plus că nu respectă condiţiile de calitate necesare unei norme legale.
"Curtea constată că legiuitorul a inclus, în cuprinsul art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, pe lângă procuror, organul de cercetare penală şi lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei şi a altor organe specializate ale statului. Aceste organe specializate ale statului nu sunt definite, nici în mod expres, nici în mod indirect în cuprinsul Codului de procedură penală. De asemenea, norma criticată nu prevede nici domeniul de activitate specific acestora, în condiţiile în care, în România, activează, potrivit unor reglementări speciale, numeroase organe specializate în diverse domenii. Astfel, în afara Serviciului Român de Informaţii, la care fac referire autorii excepţiei, care (...) are atribuţii exclusiv în domeniul siguranţei naţionale, neavând atribuţii de cercetare penală, conform art. 13 din Legea nr. 14/1992, există şi alte servicii cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale, precum şi o multitudine de organe specializate ale statului cu atribuţii în varii domenii (...), niciuna dintre acestea neavând atribuţii de cercetare penală.
Având în vedere aceste argumente, Curtea reţine că sintagma «ori de alte organe specializate ale statului» apare ca fiind lipsită de claritate, precizie şi previzibilitate, nepermiţând subiecţilor să înţeleagă care sunt aceste organe abilitate să realizeze măsuri cu un grad ridicat de intruziune în viaţa privată a persoanelor. (...)
În examinarea criticilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că nicio reglementare din legislaţia naţională în vigoare, cu excepţia dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, nu conţine vreo normă care să consacre expres competenţa unui alt organ al statului, în afara organelor de urmărire penală, de a efectua interceptări, respectiv de a pune în executare un mandat de supraveghere tehnică. Or, pornind de la datele concrete din speţa dedusă controlului de constituţionalitate, Curtea apreciază că reglementarea în acest domeniu nu poate fi realizată decât printr-un act normativ cu putere de lege, iar nu printr-o legislaţie infralegală, respectiv acte normative cu caracter administrativ, adoptate de alte organe decât autoritatea legiuitoare, caracterizate printr-un grad sporit de instabilitate sau inaccesibilitate.
Având în vedere aceste argumente şi caracterul intruziv al măsurilor de supraveghere tehnică, Curtea constată că este obligatoriu ca aceasta să se realizeze într-un cadru normativ clar, precis şi previzibil, atât pentru persoana supusă acestei măsuri, cât şi pentru organele de urmărire penală şi pentru instanţele de judecată. În caz contrar, s-ar ajunge la posibilitatea încălcării într-un mod aleatoriu/abuziv a unora dintre drepturile fundamentale esenţiale într-un stat de drept: viaţa intimă, familială şi privată şi secretul corespondenţei. (...)
Aşadar, standardul constituţional de protecţie a vieţii intime, familiale şi private şi a secretului corespondenţei impune ca limitarea acestora să se realizeze într-un cadru normativ care să stabilească expres, într-un mod clar, precis şi previzibil care sunt organele abilitate să efectueze operaţiunile care constituie ingerinţe în sfera protejată a drepturilor", este explicat în Decizia CCR 51/2016.
Comentarii articol (0)