Fermierii activi au putut depune cererile unice de plată pentru 2016, fără a fi penalizaţi, până pe 10 iunie, aşa cum a stabilit Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 817/2016, publicat în Monitorul Oficial la finalul lunii mai şi care a modificat termenele-limită prevăzute anterior.
În acelaşi timp însă, conform normelor în vigoare, fermierii dispun şi de o perioadă suplimentară de depunere de 25 de zile calendaristice, în caz că nu s-au putut încadra în termenul iniţial, însă sunt penalizaţi pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
Astfel, potrivit informaţiilor transmise redacţiei noastre de reprezentanţii APIA, ultima zi în care se mai pot depune cererile unice este azi. Practic, pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, autorităţile scad 1% din suma la care fermierii ar fi avut dreptul dacă ar fi depus documentele până pe 10 iunie.
"Cererea unică de plată se depune la centrele judeţene ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafaţă de peste 50 hectare teren agricol, şi la centrele locale ale APIA, pentru fermierii care solicită la plată o suprafaţă de până la 50 hectare teren agricol", este specificat în Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale (MADR) nr. 249/2016, un act normativ care aprobă şi formularul folosit anul acesta.
Notă: Până pe 31 mai, 851.624 dintre cei aproximativ un milion de potenţiali beneficiari au depus cererile unice de plată, potrivit informaţiilor furnizate de reprezentanţii APIA.
Termenul iniţial a fost prelungit
Depunerea cererilor unice de plată trebuia făcută iniţial până pe 16 mai (fără penalizari), la centrele locale/judeţene ale agenţiei, conform Ordinului MADR nr. 249/2016. Totuşi, Guvernul a decis la mijlocul lunii mai ca termenul-limită iniţial până la care fermierii vor putea depune cererile unice de plată, fără a fi penalizaţi, să fie prelungit cu o lună, mai precis până pe 15 iunie, ca urmare a deciziilor comunicate de Uniunea Europeană.
Chiar şi aşa, autorităţile şi-au rezervat dreptul de a stabili o altă dată-limită de depunere a cererilor unice de plată, anterioară datei-limită maxime stabilite prin regulamentele Uniunii Europene. Prin urmare, pe 16 mai a apărut în Monitorul Oficial un act normativ prin care a fost stabilit un nou termen-limită, respectiv data de 31 mai, termen care a fost însă prelungit la rândul său, până pe 10 iunie, prin intermediul Ordinului MADR nr. 817/2016.
Aşadar, fermierii pot depune cererile unice de plată şi după data de 10 iunie, până pe 5 iulie, adică astăzi, însă sunt penalizaţi pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere.
Totodată, potrivit reglementărilor în vigoare, producătorii agricoli care folosesc apă pentru irigaţii mai trebuie să prezinte, odată cu depunerea cererii unice de plată sau până la termenul-limită de depunere a acesteia, documentele doveditoare ale dreptului de folosire a apei pentru irigaţii. Concret, acestea sunt:
- autorizaţia de utilizare a apei pentru irigaţii eliberată de Administraţia Naţională "Apele Române";
- calitatea de membru al unei organizaţii a utilizatorilor de apă pentru irigaţii;
- contractul de irigaţii al organizaţiei încheiat cu Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare sau contractul de irigaţii încheiat între beneficiar şi Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, după caz.
Atenţie! După verificarea şi procesarea cererilor unice de plată, banii vor fi achitaţi fermierilor în conturile bancare ale acestora.
Anul acesta, autorităţile solicită fermierilor mai puţine documente
Ordinul MADR nr. 619/2015, în vigoare din 6 aprilie anul trecut, a fost modificat şi completat prin intermediul unui act normativ publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 137 din 23 februarie. Mai exact, este vorba despre Ordinul MADR nr. 234/2016, document care prevede o serie de măsuri de simplificare.
Spre exemplu, autorităţile vor cere de-acum mai puţine documente fermierilor, atunci când aceştia vor fi nevoiţi să facă dovada utilizării terenului. Concret, fermierilor le va fi solicitată doar adeverinţa emisă de primărie, conform înscrisurilor din registrul agricol, și, după caz, contractele de închiriere/concesiune/arendă încheiate. Faţă de anii anteriori, nu vor mai fi solicitate:
- copia de pe filele din Registrul Agricol referitoare la Cap II b, Cap III și Cap XV a;
- copie a titlului de proprietate și, în lipsa acestuia, declarația pe propria răspundere a fermierului privind motivul lipsei acestui document;
- tabelul centralizator cu contracte (de arendare, închiriere, comodat, asociere în participațiune).
Notă: Potrivit noilor dispoziţii, eliberarea adeverinţei emise de primării, prin care fermierii fac dovada utilizării terenului, nu va fi condiţionată de plata taxelor şi impozitelor locale.
Cine poate beneficia de plăţi? Lista a fost extinsă
Beneficiarii plăților sunt, potrivit unui informări recente a APIA, fermierii activi persoane fizice și/sau juridice care desfășoară activități agricole ca utilizatori legali ai suprafețelor de teren agricol și/sau deținători legali de animale.
"În cazul concesionarii/închirierii unei suprafețe de pajiști de către o asociație de crescători de animale, beneficiarii plăților sunt membrii asociației care asigură încărcătură cu animale pentru suprafața concesionată/închiriată, iar dovadă utilizării legale a acestor suprafețe de pajiști de către fiecare membru al asociației o constituie copia de pe contractul de concesionare/închiriere și centralizatorul care cuprinde acordul, datele de identificare și numărul de animale pe fiecare membru al asociației", explică reprezentanții APIA.
Eligibile la plată sunt exploatațiile care au o suprafața de cel puțin un hectar, fiind formate din parcele cu o suprafața de minimum 0,3 hectare. Pentru vii, livezi, culturi de hamei, pepiniere pomicole, pepiniere viticole sau arbuști fructiferi, parcela trebuie să aibă o suprafața de cel puțin 0,1 ha și/sau (dacă este cazul) să dețină un număr minim de animale. Pentru sere și solarii, suprafața minimă trebuie să fie de 0,3 ha, cu o suprafața minimă a parcelelor de 0,1 ha.
Totuşi, prin intermediul actului normativ publicat vineri, lista potențialilor beneficiari de plăți a fost extinsă considerabil. Astfel, pe lista beneficiarilor se regăsesc acum şi universitățile, institutele, stațiunile didactice, fermele de cercetare și producție agricolă, staţiunile de cercetare-dezvoltare din domeniul agricol și alte organisme și organizaţii de cercetare din domeniul agricol, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de finanţare.
În plus, în categoria potenţialilor beneficiari au fost reincluse şi asociațiile crescătorilor de animale.
Notă: Printre schemele de plată şi măsurile de sprijin/ajutor menţionate de APIA pentru 2016 se numără Schema de plată unică pe suprafaţă, Plata redistributivă, Plata pentru practici agricole beneficice pentru climă şi mediu, Plata pentru tinerii fermieri, Plata pentru micii fermieri şi Ajutoarele naţionale tranzitorii (cânepă şi in pentru fibră, sfeclă de zahar şi hamei, de exemplu).
Apar posturile de ataşaţi agricoli
În altă ordine de idei, actul normativ citat vizează înființarea funcției de atașat agricol, funcție publică ce va avea rolul să asigure reprezentarea României în țări membre ale Uniunii Europene (UE) sau în țări terțe, în domeniul politicii agricole comune și promovării produselor agroalimentare.
Funcțiile de atașat agricol vor putea fi ocupate de funcționari publici din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și al instituțiilor subordonate acestuia, în urma concursului organizat în acest scop, se arată în OUG nr. 17/2016. O astfel de măsură este necesară întrucât, în cadrul UE, sectorul agricol are o pondere importantă atât prin politicile sectoriale complexe și de dezvoltare rurală promovate, cât și prin alocările bugetare, iar România, unul dintre principalele state membre agricole, are interesul să stabilească și să mențină legături strânse cu statele care au interese apropiate din această perspectivă. În plus, funcţia de atașat agricol se regăsește și în practica altor state cu interese în domeniul alimentar precum Franța, Olanda, Austria, Danemarca, Polonia, Ungaria, Israel, SUA.
Cererea unică de plată se poate completa şi online
În conformitate cu prevederile Ordinului MADR nr. 249/2016, legislaţia în vigoare stabileşte că cererile unice de plată pot fi completate şi prin intermediul aplicaţiei IPA Online, la fel ca anul trecut.
Cu ajutorul aplicaţiei amintite, beneficiarii îşi pot vizualiza propriile parcele digitizate în campania anterioară şi îşi pot digitiza și măsura cu exactitate parcelele prin identificare. De asemenea, aplicația IPA Online pune la dispoziția fermierilor rezultatele controalelor pe teren din anii anteriori, precum și avertizări privind calitatea digitizării parcelelor agricole, respectarea anumitor cerințe de ecocondiționalitate, atenționări referitoare la suprapunerea cu alte parcele digitizate sau supradeclararea suprafeței maxime eligibile a blocului fizic.
În plus, fermierii pot completa în aplicaţie datele privind animalele din exploataţie pentru care se solicită sprijin/ajutor financiar. Cererea unică de plată va fi listată la centrele APIA şi va conţine numai datele declarate de către fermieri şi schemele de plată/măsurile de sprijin/ajutor solicitate.
În altă ordine de iei, fermierii care n-au mai depus până acum cereri de plată trebuie să se înregistreze mai întâi la APIA, în Registrul Unic de Identificare, pentru a putea completa online cererea unică de plată. Totodată, reprezentanţii APIA recomandă fermierilor activi ca, înainte de a merge la centrul Agenţiei, să se prezinte la primăria de care aparţin, pentru verificarea, în Registrul Agricol, a situaţiei terenului pe care îl utilizează.