avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 409 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Fonduri europene, finanţări ... APIA-campania de primire a cererilor de platã
Discuție deschisă în Fonduri europene, finanţări nerambursabile, grant-uri

APIA-campania de primire a cererilor de platã

APIA demarează joi, 1 martie 2012, Campania de primire a cererilor de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă.

Pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafaţă, fermierii trebuie să depună la Centrele APIA, în intervalul 1 martie - 15 mai 2012, o singură cerere de plată. Pentru cererile de plată depuse începând cu data de 15 mai se vor aplica penalităţi de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere iar după data de 11 iunie 2012 cererea de sprijin nu mai este admisă la calculul plăţii pentru anul în curs.
Pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafaţă persoanele fizice şi/sau juridice care exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, în calitate de proprietari, arendaşi, concesionari, administratori în cadrul asociaţiilor în participaţiune. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafaţa respectivă va fi acordat celui care lucrează terenul.
Sunt eligibile la plată exploataţiile cu suprafaţa de cel puţin un hectar, formate din parcele agricole cu suprafaţa de cel puţin 0,3 hectare. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuştilor fructiferi, suprafaţa minimă a parcelei trebuie să fie de cel puţin 0,1 hectare.
De asemenea, solicitantul trebuie să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC) şi Cerinţele Legale în Materie de Gestionare (SMR) pe toată suprafaţa fermei.
'Un element important şi în Campania 2012 este aplicaţia IPA Online, prin intermediul căreia fermierii deja înregistraţi la APIA în campanile precedente şi care intenţionează să solicite sprijin pe suprafaţă în anul 2012, prin acces la internet, pot să completeze electronic declaraţia de suprafaţă, să vizualizeze şi, după caz, să actualizeze propriile parcele - aşa cum au fost digitizate în campania anterioară. De asemenea, fermierii îşi pot digitiza parcele noi prin identificarea pe ortofotoplanurile disponibile în baza de date (LPIS) a APIA', se precizează în comunicatul APIA.
Schemele / măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Pentru Campania 2012, România beneficiază de o alocaţie financiară de 1,087 miliarde euro din FEGA pentru plata unică pe suprafaţă.
Sursa:AGERPRES

Alte discuții în legătură

Azi se dã startul depunerii cererilor de subvenție pe suprafațã! Daniela Bolog Daniela Bolog Începând de azi, 3 martie 2014 și până pe 15 mai inclusiv, fermierii români pot depune cererile de sprijin pe suprafaţă aferente anului 2014, ... (vezi toată discuția)
15 mai – termenul limita pentru depunerea cererilor de sprijin la apia fara aplicarea de penalizari Daniela Bolog Daniela Bolog 10 mai 2013 Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) a anuntat ca termenul limita pentru depunerea cererilor de sprijin pe suprafata ... (vezi toată discuția)
Cine incaseaza de la apia subvenþia la hectar, proprietarul sau arendasul? alcaz alcaz 1.Daca terenul agricol este arendat, cel care a dat in arenda are dreptul de a obtine subventii de la APIA ? Sau acestea sunt incasate de catre cel care a ... (vezi toată discuția)