Potrivit Codului de procedură fiscală, competența în ceea ce privește administrarea creanțelor fiscale revine unui organ fiscal teritorial din cadrul ANAF, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului/plătitorului.
Mai precis, în prezent, competența teritorială de administrare a contribuabililor este reglementată prin Ordinul ANAF nr. 3631/2015 pentru aprobarea competenţei teritoriale de administrare, care este în vigoare din prima zi a anului 2016.
Potrivit Ordinului ANAF nr. 1.659/2016 privind modificarea anexei la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3.631/2015 pentru aprobarea competenței teritoriale de administrare, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 409 din 31 mai 2016, această competență a suferit o modificare ușoară.
Mai exact, arondarea cuprinsă în Anexa Ordinului ANAF nr. 3631/2015 a fost schimbată, potrivit referatului de aprobare al actului normativ al ANAF, la cererea primăriei comunei Pantelimon. Aceasta a solicitat „arondarea la Serviciul fiscal orășenesc Hârșova a unității administrativ-teritoriale Pantelimon”.
Conform prevederilor Ordinului ANAF nr. 3631/2015, unitatea administrativ-teritorială Pantelimon era arondată până acum la Administrația județeană a finanțelor publice Constanța. Cu toate acestea, începând din 1 iunie 2016, Administrația finanțelor publice Constanța are arondate doar 18 unități administrativ-teritoriale, față de 19 localități, câte avea anterior.
În același timp, Serviciul fiscal orăşenesc Hârşova are, de astăzi, arondate zece localități, față de nouă, câte a avut până acum.
Concret, modificarea are ca efect „diminuarea efortului financiar suplimentar ca urmare a deplasării (contribuabililor - n. red.) pe o distanță mai mare”, având în vedere că distanța de la Pantelimon la Constanța este de 62 de kilometri, față de doar 46 între Pantelimon și Hârșova, se mai arată în referatul de aprobare al actului normativ al Fiscului.
În prezent, în urma intrării în vigoare a HG nr. 520/2013, activitatea ANAF este organizată la nivel teritorial în opt direcții regionale, care au sedii în următoarele orașe:
- Iași,
- Galați,
- Ploiești,
- Craiova,
- Timișoara,
- Cluj-Napoca,
- Brașov,
- București.
Unitățile fiscale din toată țara aparțin uneia dintre cele opt direcții regionale. Noile direcții regionale au fost înființate prin transformarea celor 42 de direcții generale a finanțelor publice dintr-un județ, prin fuziunea prin absorbție a celorlalte direcții generale județene ale finanțelor publice din aria de competență.
Notă: Mai multe detalii despre structura teritorială a Fiscului și unitățile fiscale cuprinse de fiecare direcție regională în parte găsiți AICI.