Potrivit Codului de procedură fiscală, actele administrative fiscale care cuprind toate elementele obligatorii și care sunt tipărite prin intermediul unui centru de imprimare masivă sunt valabile și în situația în care nu sunt semnate de către persoana împuternicită a organului fiscal, potrivit legii, și ștampilate de către organul emitent, în situația în care îndeplinesc cerințele legale aplicabile în materie.
În acest sens, în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 830 din 19 octombrie 2017 a apărut și a intrat în vigoare Ordinul ANAF nr. 2.949/2017 pentru modificarea Ordinului ANAF nr. 1.1555/2016 privind emiterea prin intermediul centrului de imprimare masivă a unor acte administrative fiscale și procedurale.
Așadar, în lista documentelor valabile fără semnătură și ștampilă au fost introduse adresa de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți, decizia privind compensarea obligațiilor fiscale și nota privind restituirea/rambursarea unor sume, fiind eliminate, printre altele, notificarea privind neconcordanțe între documentele furnizate și evidența fiscală sau decizia privind radierea, din oficiu, din Registrul operatorilor intracomunitari.
Astfel, de acum încolo, următoarele 27 de acte administrative fiscale (în loc de 29) sunt valabile fără ștampilă persoanelor împuternicite ale organului fiscal central, potrivit legii, și ștampila organului emitent:
- titlu executoriu;
- somație;
- decizie referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi și penalități de întârziere;
- decizie referitoare la obligațiile fiscale accesorii reprezentând penalități de nedeclarare;
- înștiințare privind stingerea obligațiilor fiscale;
- adresă de înființare a popririi asupra disponibilităților bănești;
- adresă de înființare a popririi asupra sumelor datorate debitorului de către terți;
- adresă de înștiințare privind înființarea popririi;
- decizie de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești;
- decizie de impunere privind plățile anticipate cu titul de impozit pe venit/contribuții de asigurări sociale de sănătate/contribuții de asigurări sociale;
- decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice;
- decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice;
- decizie de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice;
- decizie privind compensarea obligațiilor fiscale;
- notă privind restituirea/rambursarea unor sume;
- decizie privind stabilirea cheltuielilor admise cu bursele private;
- decizie de impunere din oficiu pentru impozitele, taxele și contribuțiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reținere la sursă;
- notificare privind îndeplinirea condițiilor pentru declararea ca inactiv potrivit prevederilor art. 92 alin. (1) lit. a) și lit. f)/g) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
- notificare privind înregistrarea, din oficiu, în scopuri de TVA, potrivit prevederilor art. 316 alin. (10)/art. 317 alin. (4) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- notificări privind nedepunerea în termen a declarațiilor fiscale;
- notificări privind modul de completare a declarațiilor fiscale;
- decizie privind stabilirea din oficiu a contribuției de asigurări sociale pentru persoane fizice;
- decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuției de asigurări sociale de sănătate și a contribuției de asigurări sociale;
- decizie privind anularea, din oficiu, a înregistrării în scopuri de TVA, potrivit prevederilor art. 316 alin. (11)/art. 317 alin. (9) sau alin. (11) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
- decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu;
- decizie de anulare a deciziei de impunere din oficiu a veniturilor persoanelor fizice;
- notificare privind obligațiile fiscale restante.
Potrivit actului normativ recent intrat în vigoare, instituțiile care vor duce la îndeplinire noile prevederi sunt Direcția generală de reglementare a colectării creanțelor bugetare, Direcția generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcția generală de tehnologia informației, Direcția generală de administrare a marilor contribuabili, direcțiile generale regionale ale finanțelor publice, precum și organele fiscale din subordinea acestora.
Conform normelor în vigoare, actul administrativ fiscal care este emis pe suport hârtie trebuie să cuprindă următoarele elemente obligatorii:
- denumirea organului fiscal emitent;
- data la care a fost emis şi data de la care îşi produce efectele;
- datele de identificare a contribuabilului/plătitorului şi, dacă este cazul, datele de identificare a persoanei împuternicite de contribuabil/plătitor;
- obiectul actului administrativ fiscal;
- motivele de fapt;
- temeiul de drept;
- numele şi calitatea persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii;
- semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, precum şi ştampila organului fiscal emitent;
- posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestaţiei şi organul fiscal la care se depune contestaţia;
- menţiuni privind audierea contribuabilului/plătitorului.
Totodată, este important de reținut că actul administrativ fiscal emis în forma electronică trebuie să cuprindă în mod obligatoriu elementele menționate mai sus, cu excepția semnăturii persoanelor împuternicite ale organului fiscal și a ștampilei organului fiscal emitent.
Mai precis, actul administrativ fiscal emis în formă electronică de organul fiscal central se semnează cu semnătura electronică extinsă a Ministerului Finanțelor Publice, bazată pe un certificat calificat. Pe de altă parte, în situația în care organul fiscal local este cel care emite un document emis în formă electronică, acesta trebuie semnat cu semnătura electronică extinsă a autorității administrației publice locale din care face parte, bazată pe un certificat calificat, se arată în Codul de procedură fiscală.
Comentarii articol (3)