Legile nu se aplică retroactiv. De ce există acest principiu și ce s-ar întâmpla în lipsa lui?

Neretroactivitatea legii a devenit un principiu constituțional odată cu intrarea în vigoare a Constituției din anul 1991. Astfel, de-atunci, acesta trebuie respectat obligatoriu, cu unele excepții, în toate actele normative emise și publicate în Monitorul Oficial.

Concret, Constituția prevede că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, iar Codul civil include o dispoziție asemănătoare: „Legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare. Aceasta nu are putere retroactivă”. Cu alte cuvinte, principiul neretroactivității se traduce prin faptul că un act normativ nu se aplică unor fapte din trecut. O lege intrată azi în vigoare are putere numai începând de azi, nu și pentru ceea ce s-a întâmplat până ieri.

„Principiul neretroactivității este regula juridică potrivit căreia legea se aplică doar situațiilor ivite după intrarea acesteia în vigoare, per a contrario (prin înțeles contrar, în latină - n. red.) nefiind aplicabilă și situațiilor anterioare. Pentru a ne afla în fața aplicării principiului neretroactivității legii, este necesară o situație premisă, anume două sau mai multe reglementări succesive ce privesc soluționarea unei singure probleme juridice. Odată existând această situație, este firesc ca legea nouă să nu retroactiveze, în scopul menținerii echilibrului situațiilor juridice născute înaintea intrării în vigoare a legii noi”, a explicat, la solicitarea redacției noastre, Alexandru Roman, avocat asociat în cadrul Wolf Theiss.

Ieșirea din vigoare a unui act normativ se face prin abrogare, atunci când apare un altul care să-l înlocuiască, a precizat specialistul, altfel ar apărea un conflict legislativ între cele două norme. Mai precis, pentru a evita tratamentul diferențiat al aceleiași situații, două legi ce reglementează aceleași aspecte (de exemplu, relațiile de muncă dintre salariat și angajator) nu se pot aplica în același timp.

„Apariția legii noi, care o înlocuiește pe cea deja în vigoare, este un fenomen firesc într-o societate aflată în continuă dezvoltare, acest proces fiind considerat unul de evoluție. Noua legislație este cea care urmează să stabilească limitele juridice într-o anumită materie, însă este de neacceptat ca aceasta să retroactiveze, alterând raporturi juridice ce au fost create tocmai având în vedere dispozițiile în vigoare la momentul nașterii acestora. De regulă, părțile unui raport juridic civil nu pot folosi dispozițiile ce au intrat în vigoare ulterior nașterii raportului. Astfel, se conservă circuitul firesc al legii civile și se evită orice activitate speculativă cu privire la legislația ce va fi adoptată în viitor”, a subliniat Alexandru Roman.

Lipsa principiului neretroactivității ar destabiliza societatea

În situația în care principiul neretroactivității legii n-ar exista, acest lucru s-ar resimți serios atât în sistemul legislativ, cât și în orânduirea firească a circuitului economic și social, spune avocatul de la Wolf Theiss: „Lipsa acestui principiu ar prăbuși nu doar sistemul legislativ, ci și orânduirea firească a circuitului economic și social. Aplicarea unei legi viitoare unui raport juridic civil născut când aceasta nu era anticipată ar transforma, practic, orice operațiune juridică într-un joc de noroc, cu multe elemente aleatorii și necunoscute”.

Pentru a exemplifica ce efecte ar avea inexistența acestui principiu constituțional, Alexandru Roman a prezentat situația încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, ce este valabil potrivit prevederilor legale în vigoare la data semnării sale. „Ulterior, apare legea ce va retroactiva, conținând dispoziții ce lovesc încheierea contractului de vânzare de nulitate absolută. Retroactivând, noua lege va lipsi contractul de eficacitate, desființând retroactiv atât efectele acestuia, cât și toate actele subsecvente încheiate în baza contractului, repunând părțile în situația anterioară”, a lămurit specialistul.

Concret, legea nouă (cu efecte retroactive) ar anula ceea ce s-a stabilit în baza legii vechi, astfel că, de exemplu, dacă ar fi vorba de vânzarea unei case, noul proprietar ar rămâne fără locuință, aceasta revenind automat în posesia vechiului proprietar. „Un astfel de rezultat ar presupune destabilizarea circuitului transmiterii bunurilor și implicit viața economică așa cum o cunoaștem. Fiind expuși unor astfel de riscuri, am gândi cu totul altfel înainte să inițiem orice raport de natură juridică”, a spus Alexandru Roman.

De altfel, într-o decizie mai veche a Curții Constituționale a României (CCR) se arăta că existența principiului constituțional al neretroactivității legii asigură o mai bună securitate juridică și duce la sporirea încrederii cetățenilor în sistemul de drept.

„Consecințele înscrierii principiului neretroactivității în Constituție sunt foarte severe și probabil, tocmai de aceea, soluția aceasta nu se întâlnește în foarte multe țări, dar în același timp ridicarea la rangul de principiu constituțional se justifică prin faptul că asigură în condiții mai bune securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, precum și datorită faptului că blochează nesocotirea separației dintre puterea legislativă (Parlamentul - n. red.), pe de o parte, și puterea judecătorească (instanțe - n. red.) sau cea executivă (Guvernul - n. red.), pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept”, este menționat în Decizia nr. 9/1994.

Înainte de intrarea în vigoare a Constituției din 1991, judecătorii indicau că principiul neretroactivității era prevăzut doar în vechiul Cod civil. „(...) nefiind un principiu constituțional (înainte de aplicarea Constituției din 1991 - n. red.), doctrina și jurisprudența au decis constant că el constituia o regulă de interpretare obligatorie pentru judecător, dar nu-l obliga pe legiuitor, care putea dispune și altfel. De aceea au existat și legi cu caracter retroactiv, atât de drept material, cât și de drept procesual. Chiar și în aceste condiții, legea retroactivă respecta cauzele rezolvate prin hotărâri judecătorești definitive (...) și numai o dispoziție expresă putea duce la o altă soluție”.

Prin urmare, de la intrarea în vigoare a Constituției din 1991, neretroactivitatea a devenit mult mai importantă în societate, astfel că autoritățile n-au voie să adopte acte normative cu încălcarea acesteia.

Totuși, există și unele excepții

Cu toate că principiul neretroactivității legii trebuie respectat în mod obligatoriu, tot normele actuale prevăd posibilitatea existenței unor excepții. În acest sens, avocatul de la Wolf Theiss a exemplificat cu situația în care legiuitorul emite intenționat dispoziții retroactive, însă numai în măsura în care nu este încălcată Constituția.

Apoi, o altă excepție ce trebuie menționată este, conform Constituției, legea penală sau contravențională mai favorabilă. „[În cazul legii penale mai favorabile], dacă de la data săvârșirii primului act de executare și până la pronunțarea unei hotărâri definitive (uneori și după acest moment) intervine o lege penală mai blândă, se poate aplica aceasta din urmă, astfel retroactivând”, apreciază Alexandru Roman.

De asemenea, pot apărea legi interpretative, al căror scop este „să clarifice anumite exprimări și situații juridice incerte ivite cu ocazia apariției legii a cărei interpretare se urmărește. Interesant este faptul că legea interpretată își menține data intrării în vigoare ca fiind cea anterioară, independent de apariția legii interpretative”, a completat specialistul, indicând drept excepție și cazul legii de punere în aplicare a unei alte legi sau normele metodologice pentru aplicarea unui act normativ (acestea dezvoltă prevederile unui act ce se aplică deja).

Potrivit Constituției, excepțiile de neconstituționalitate referitoare la legi și ordonanțe, cum ar fi cele privind neretroactivitatea, pot fi constatate doar de către CCR, la cererea instanțelor sau a Avocatului Poporului. Însă Curtea se poate pronunța și înainte de promulgarea prin decret prezidențial a unei legi, la cererea șefului statului, a președinților Camerelor parlamentare, a Guvernului, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a Avocatului Poporului sau a senatorilor și deputaților.