Deducerea personală, acel beneficiu fiscal oferit de către stat persoanelor cu un venit brut sub 3.000 de lei pe lună, este reglementată în prezent atât de Codul fiscal, cât şi de Ordinul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) nr. 52/2016, publicat acum un an în Monitorul Oficial.
În condiţiile în care prevederile amintite nu au mai fost modificate recent, vă reamintim condiţiile în care se acordă deducerea personală în 2017, dar şi modul în care se calculează aceasta.
Concret, potrivit art. 77 din Codul fiscal, persoanele care obţin venituri au dreptul la deducerea din salarii a unei sume sub formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru veniturile din salarii la locul unde se află funcţia de bază.
Deducerile personale se acordă pe mai multe niveluri, în funcţie de venitul brut lunar din salarii realizat la funcţia de bază, şi sunt stabilite în funcţie de numărul persoanelor aflate în întreţinerea salariatului.
Astfel, Ordinul MFP nr. 52/2016 stabileşte că salariaţii care au un venit brut mai mic sau egal cu 1.500 de lei şi nu au persoane în întreţinere declarate angajatorului beneficiază de o deducere personală de 300 de lei.
În continuare, deducerea personală pentru contribuabilii cu un venit brut lunar ce nu depăşeşte 1.500 de lei se acordă astfel:
- pentru salariaţii care au o persoană în întreţinere - 400 de lei;
- pentru salariaţii care au două persoane în întreţinere - 500 de lei;
- pentru salariaţii care au trei persoane în întreţinere - 600 de lei;
- pentru salariaţii care au cel puţin patru persoane în întreţinere - 800 de lei.
Mai departe, pentru salariaţii care realizează un venit brut cuprins între 1.501 lei şi 3.000 lei inclusiv, valoarea deducerii personale se calculează după următoarele formule:
- 300 x [1-(VBL- 1.500)/1.500] pentru salariaţii care nu au persoane în întreţinere;
- 400 x [1-(VBL-1.500)/1.500] pentru salariaţii care au o persoană în întreţinere;
- 500 x [1-(VBL-1.500)/1.500] pentru salariaţii care au două persoane în întreţinere;
- 600 x [1-(VBL-1.500)/1.500] pentru salariaţii care au trei persoane în întreţinere;
- 800 x [1-(VBL-1.500)/1.500] pentru salariaţii care au patru sau mai multe persoane în întreţinere.
Potrivit Codului fiscal, salariații care realizează un venit brut de cel puţin 3.001 de lei nu beneficiază de deducere personală, nici pentru ei înșiși, nici pentru persoanele aflate în întreținerea lor.
Deducerea personală se acordă persoanelor angajate pe teritoriul României cu contract individual de muncă, indiferent de natura acestuia (normă întreagă/timp parțial, pe durată determinată/nedeterminată etc) exclusiv la acel angajator unde salariatul își declară funcția de bază. Aceasta se acordă de către angajatorii cu sediul sau domiciliul în România, pentru veniturile din salarii, realizate de persoanele încadrate cu contract individual de muncă în condițiile de mai sus.
Valoarea deducerii personale nu se fracţionează în cadrul lunii şi se acordă o singură dată în lună de către un singur angajator. În practică, se acordă la angajatorul unde salariatul are încă în vigoare contractul individual de muncă la data 1 a lunii pentru care se calculează statul de plată.
Persoanele ce pot fi luate în întreţinere
Potrivit aceluiaşi temei legislativ menţionat şi anterior, respectiv art. 77 din Codul fiscal, persoana în întreținere poate fi soția/soțul, copiii sau alți membri de familie, rudele salariatului sau ale soțului/soției acestuia până la gradul al doilea inclusiv, ale cărei venituri, impozabile și neimpozabile, nu depășesc 300 lei lunar.
În cazul în care o persoană este întreţinută de mai mulţi contribuabili, suma reprezentând deducerea personală se atribuie unui singur contribuabil, conform înţelegerii între părţi. Pentru copiii minori ai contribuabililor, suma reprezentând deducerea personală se atribuie fiecărui contribuabil în întreținerea căruia/cărora se află aceștia.
Copiii minori ai salariatului, în vârstă de până la 18 ani împliniți, sunt considerați întreținuți.
În cazul copilului minor cu vârstă cuprinsă între 16 și 18 ani, încadrat în muncă în condițiile Codului muncii, acesta devine contribuabil și prin urmare beneficiază la rândul lui de deducerea personală. În această situație, părinții nu mai au dreptul de a-l lua în întreținere, întrucât deducerea personală se acordă o singură dată.
Potrivit normelor de aplicare a Codului fiscal, persoanele aflate în întreținerea salariatului pot avea alt domiciliu decât salariatul care beneficiază de deducere personală. Legea nu impune gospodărirea în comun cu salariatul care beneficiază de deducere personală. Dacă persoana aflată în întreținerea salariatului este majoră, ea își va manifesta acordul în scris că agreează acordarea deducerii respective salariatului care o întreține.
Notă: Potrivit Codului fiscal, nu sunt considerate persoane aflate în întreţinere persoanele fizice care deţin terenuri agricole şi silvice în suprafaţă de peste 10.000 mp în zonele colinare şi de şes şi de peste 20.000 mp în zonele montane. De asemenea, actul normativ citat stabileşte că deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în străinătate.
Deducerea personală pentru copiii minori se acordă ambilor părinţi
Din 2016, odată cu aplicarea noului sistem fiscal, deducerea personală pentru copiii minori aflaţi în întreţinere nu se mai acordă unui singur părinte, ci ambilor părinţi.
"Pentru copiii minori ai contribuabililor, suma reprezentând deducerea personală se atribuie fiecărui contribuabil în întreținerea căruia/cărora se află aceștia", este precizat la art. 77 alin (4) din Codul fiscal.
Astfel, ambii părinţi pot beneficia de deducerea personală pentru copiii minori, însă numai la funcţia de bază, cu condiţia ca venitul brut al fiecăruia dintre ei să nu depăşească suma de 3.000 de lei/lunar.
Documente justificative pentru acordarea deducerii personale
Normele metodologice de aplicare a noului Cod fiscal stabilesc că, pentru stabilirea deducerii personale la care are dreptul, contribuabilul trebuie să depună la plătitorul de venituri din salarii o declarație pe propria răspundere, care să cuprindă următoarele informații:
- datele de identificare a contribuabilului care realizează venituri din salarii (numele și prenumele, domiciliul, codul numeric personal);
- datele de identificare a fiecărei persoane aflate în întreținere (numele și prenumele, codul numeric personal).
În ceea ce priveşte copiii aflaţi în întreţinere care nu sunt minori, la această declaraţie contribuabilul care realizează venituri din salarii anexează şi adeverinţa de la plătitorul de venituri din salarii a celuilalt soţ sau declaraţia pe propria răspundere a acestuia că nu beneficiază de deducere personală pentru acel copil.
Declaraţia pe propria răspundere a persoanei aflate în întreţinere, cu excepţia copilului minor, trebuie să cuprindă următoarele informaţii:
- datele de identificare a persoanei aflate în întreţinere, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
- datele de identificare a contribuabilului care beneficiază de deducerea personală corespunzătoare, cum ar fi: numele, prenumele, domiciliul, codul numeric personal;
- acordul persoanei întreţinute ca întreţinătorul să o preia în întreţinere.
Declaraţia trebuie însoţită şi de documente justificative (prezentate în original şi în copie) care să ateste persoanele aflate în întreţinere, acte precum: certificatul de căsătorie, certificatele de naștere ale copiilor, adeverință de venit a persoanei întreținute sau declarația pe propria răspundere că nu realizează venituri mai mari decât cele acceptate de lege etc).
În fine, salariatul este obligat să înştiinţeze plătitorul de venituri din salarii în termen de 15 zile calendaristice de la data la care s-a produs un eveniment care generează o modificare, astfel încât angajatorul/plătitorul să reconsidere nivelul deducerii începând cu luna următoare celei în care s-a produs evenimentul.
Comentarii articol (47)