Modificări majore la Legea nr. 51/1995 privind profesia de avocat au fost publicate astăzi în Monitorul Oficial, prin Legea nr. 25/2017, urmând să intre în vigoare peste trei zile de la publicare, adică vineri. Legea, care a fost intens comentată și dezbătută în Parlament, fusese votată încă din octombrie, anul trecut, însă Executivul de la acea vreme a făcut o sesizare de neconstituționalitate cu privire la unele dintre prevederile proiectului.
În afară de modificările privind secretul profesional, supravegherea tehnică a activității avocaților și alte câteva aspecte importante în raportul client-avocat, legea care va intra în curând în vigoare mai modifică și limitele între care poate fi amendat un avocat.
Concret, un avocat va putea fi amendat cu o sumă între 500 și 5.000 de lei, față de cât prevede Legea nr. 51/1995 în prezent, respectiv amenzi între 50 și 500 de lei. Ca și acum, aceste limite vor putea fi actualizate periodic, în funcție de rata inflației și banii din amenzi se vor duce la bugetul baroului respectiv. Termenul în care vor putea fi plătite acestea va rămâne același, adică 30 de zile.
"Avocatul răspunde disciplinar pentru nerespectarea prevederilor prezentei legi sau ale statutului, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere ale baroului sau ale uniunii, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia sau în afara acesteia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei, ale corpului de avocaţi sau ale instituţiei", stabilește Legea nr. 25/2017.
Amenda este doar una dintre sancțiunile disciplinare pe care legea le prevede pentru avocați. Celelalte două sancțiuni mai slabe sunt mustrarea și avertismentul, însă legea mai prevede ca sancțiune și interdicția de a exercita profesia pe o perioadă de o lună la un an sau chiar excluderea din profesie, atunci când fapta avocatului este una gravă.
Practic, vorbim de amenzi de zece ori mai mari decât cele valabile în prezent, ceea ce înseamnă că legea care va intra în vigoare nu aduce, așa cum s-a considerat de către unii, numai avantaje pentru avocați. În aceeași ordine de idei, legea recent promulgată mai prevede și că pentru infracțiunea ce privește divulgarea unui secret profesional, avocatul va putea primi o pedeapsă cu închisoarea de la unu la cinci ani.
În prezent, divulgarea secretului profesional este sancționată ca infracțiune prin Codul penal și este pedepsită cu închisoare de la trei luni la trei ani sau cu amendă. Așadar, viitoarele modificări la Legea nr. 51/1995 introduc și în această privință o sancțiune mai aspră. Mai multe detalii despre acest subiect, precum și despre alte modificări importante, puteți afla de aici.
Comentarii articol (1)