Activitate Bery

Acum ca se pare ca ne-am strans mai multi imi permit sa reiau intrebarile din primul mesaj si va rog pe cat se poate sa discutam punctual si la obiec.
Fac precizarea ca este vorba despre o discutie principiala care se limiteaza daca vreti la invinuitul in procesul penal, nu la inculpat.

Care sunt actele de procedura la care poate asista aparatorul in cursul urmaririi penale?
Care este distinctia intre "a asista" si "a participa" (distinctie evocata in decizia curtii constitutionale dar nelamurita de aceasta) ?
Daca aparatorul poate asista la oricare act de procedura efectuat pe parcursul urmaririi penale, de ce nu i se permite avocatului studierea dosarului dupa rezolutia de incepere a urmaririi penale ?
Care este soarta actelor procedurale efectuate de organul de urmarire penala fara ca aparatorului sa i se fi adus la cunostinta efectuarea acestora?

Imi cer scuze ca ma repet dar mi-e teama ca s-a deviat de la subiect
Cu respect,
Bery

Domnule Prosecutor, cu tot respectul daca ati mai arunca o privire pe primul mesaj postat de mine, care a initiat practic aceasta discutie veti vedea ca ipoteza la care m-am referit eu a fost aceea a inceperii urmaririi penale. Dispozitiile legale reglementeaza aceasta faza a procesului penal si separat o alta faza - Prezentarea materialului de urmarire penala. Stim cu totii (sau cel putin ar trebui sa stim) ca prezentarea materialului de urmarire penale presupune in fapt posibilitatea studierii dosarului. Problema se pune ce se intampla inainte de prezentarea materialului dar dupa inceperea urmaririi penale. Care sunt posibilitatile aparatorului de a vedea dosarul, care ar fi temeiul unui eventual refuz al organului de urmarire penala de a-l pune la dispozitia aparatorului pentru studiere si care sunt consecintele modificarii art 172 C.Proc.Pen? Acestea erau intrebari pe care le-am propus pentru a fi dezbatute
Atata timp cat Curtea Constitutionala face distinctie intre a "asista" si "a participa" lucrurile nu sunt asa de clare cred ca nici pentru dumneavoastra, care sunt convins ca sunteti un procuror cu experienta.
Daca aceste aspecte sunt clare as fi mai mult decat multumit - si v-as fi recunoscator - daca m-ati lamuri si pe mine cu o motivatie intemeia si argumentele juridice pe care le invocati in raspunsul dumneavoastra de pe 01.09.2008.
Nu intentionez decat sa vad felul in care este perceputa/tratata aceasta problema de catre alti practicieni in drept iar parerea unui procuror este cu atat mai binevenita cu cat reflecta poate o practica a organului de urmarire penala.
Consider totusi ca de aici pana la a se sugera faptul ca eu incerc sa denigrez imaginea procurorilor sau a organelor de cercetare este o cale lunga.
Astept cu nerabdare o parere a dumneavoastra prin care sa raspundeti pe cat posibil la intrebarile care au facut obiectul primului meu text raspunsuri argumentate sau nu oricum ar fi va asigur ca le voi primi cu cea mai mare caldura.
Cat despre ceea ce ati inteles dumneavoastra din cele exprimate de noi e drept este o problema de interpretare numai ca dumneavoastra ati facut o interpretare extensiva si v-ati referit la aspecte care poate exced - pe ici pe colo - obiectului acestei discutii.
Si nu in ultimul rand observ o oarecare ironie si o nota tendentioasa in "discursul" dumneavoastra. Imi cer scuze daca v-am lasat impresia ca as avea ceva cu dumneavoastra sau cu oricine altcineva indiferent de functia sau rolul pe care il detine. Consider ca putem discuta de o maniera civilizata si ne putem intelege si fara a aprecieri de genul "pledati la plezneala".
In speranta ca de data asta m-am exprimat suficient de clar va astept domnilor cu eventuale comentarii si interpretari,
Cu stima,
Beri

Domnule Prosecutor, dvs. ati scris

Daca au fost incunostintati, in conditiile legii si totusi nu asista, nu putem aprecia ca ar fi vorba de o nulitate deoarece:
1. Legea nu prevede o asemenea sanctiune in acest caz
2. Daca ar fi prevazuta o asemenea sanctiune (in mod expres, ceea ce nu e cazul) desfasurarea anchetelor ar putea fi tergiversate la nesfarsit, situatie care ar aduce atingere, fara indoiala, principiului fundamental al aflarii adevarului.

Eu ma refeream la situatia in care aparatorul desi are cerere la dosar nu a fost instiintat de efectuarea actului de procedura - drept urmare nu a putut fi prezent. In ceea ce priveste nulitatea pentru a se putea invoca nulitatea este suficient ca situatia sa se incadreze in ipoteza articolului referitor la nulitate (art. 197 C.Proc.Pen) astfel incat orice act efectuat de procuror cu incalcarea dispozitiilor legale poate fi anulat daca prin efectuarea se provoaca vatamari imposibil de inlaturat altfel decat prin anularea actului. Ori in conditiile in care este vorba despre un drept al aparatorului corelativ acestui drept trebuie sa existe si o obligatie a celui care instrumenteaza dosarul (organul de politie sau - dupa caz - procurorul) sa instiinteze aparatorul care are in acest sens o cerere la dosar. Consider eu ca si daca nu ar avea o astfel de cerere atata timp cat exista o delegatie la dosar, obligatia de instiintare a aparatorului subzista.
Un alt aspect asupra caruia vreau sa ma opresc este cel referitor la situatia in care desi s-a inceput urmarirea penala (deci vorbim deja de invinuit in cauza fara sa fie pusa in miscare actiunea penala) nu s-a prezentat materialul de urmarire penala. In aceasta situatie problema este mai delicata. Atata timp cat nu se prezinta materialul in practica nu este permis accesul la dosar. Aici este cheia pentru ca fara o limitare obiectiva organul de ancheta ar putea efectiv exercita presiuni asupra invinuitului fara ca acesta sa poata opune cu succes dreptul la aparare.
Eu nu am zis ca toti procurori fac asta sau ca unii ar face-o (desi cu siguranta se intampla). Discutia era menita sa fie una principiala. Se punea problema posibilitatii unui procuror care are putina "bunavointa" si "putin interes" sa exercite presiuni asupra invinuitului mentinand o stare de incertitudine in ceea ce-l priveste pe acesta, evitand sau intarziind cat mai mult prezentarea materialului de urmarire penala.
Problema sta in limitarea posibilitatii procurorilor de a face abuzuri si prevenirea aceastora pentru ca in definitiv sa existe in mod real o garantie a dreptului la aparare. Nu inclin nici spre solutia in care aparatorul sa aiba nenumarate drepturi iar procurorul niciunul. Inclin spre o solutie echitabila.
Deja dupa cum stim procurorul are in mana o paleta larga de mijloace si de institutii care ii stau la dispozitie pe cand invinuitul nu are altceva decat pe aparatorul sau care este mai mult sau mai putin priceput. Consider deci ca odata inceputa urmarirea penala aparatorul invinuitului ar trebui sa aiba dreptul sa consulte dosarul pentru ca din moment ce s-a dispus inceperea urmaririi penale sunt indicii temeinice (sau cel putin ar trebui sa fie) ca s-a savarsit o infractiune. A pune un om in ipostaza de invinuit si apoi a-i opune lipsa de publicitate a fazei de urmarire penala pana la prezentarea materialului consider eu ca este injust.
Cred ca daca si in practica s-ar merge pe solutia aceasta in sensul ca dupa inceperea urmaririi penale aparatorul invinuitului sa poata vedea dosarul nu s-ar mai dispune cu atata lejeritate inceperea urmaririi penale daca nu ar exista probe si indicii temeinice ca s-a savarsit o infractiune.
Trebuie privite lucrurile si prin prisma vietii sociale. Statutul de invinuit chiar daca din punct de vedere juridic nu inseamna ca avem de-a face cu un infractor, in ochii societatii cel care il capata este deja privit cu rautate si fereasca sfantul sa mai aiba si o profesie in care imaginea inseamna foarte mult. In atare situatii presiunile exercitate de un procuror care ar putea avea un interes ar fi foarte greu de reparat. Este motivul pentru care consider ca nu sunt - in felul in care se privesc lucrurile acum - suficiente garantii pentru invinuit.
Repet aceasta discutie am vrut sa fie una principiala fara a incerca decat sa obtin pareri (cu cat mai variate cu atat mai bine) cu privire la acest subiect. Nu-mi permit sa acuz pe nimeni si nici nu incerc sa denigrez imaginea procurorilor si/sau a organelor de cercetare. Incerc numai sa trag un semnal de alarma unde eu consider ca lucrurile cam "scartaie" pentru ca eu chiar cred ca universul acesta juridic din care de bine de rau facem si noi parte prin noi va putea deveni mai bun si (o sa spuneti ca sunt visator) ca sta in puterea noastra sa-i aducem corecturile necesare in vederea crearii unui echilibru intre depturile procesuale si principiile fundamentale ale dreptului penal in genere astfel incat cel mai adesea adevarul juridic sa fie cat mai aproape de adevarul in acceptiunea lui comuna.

Organul de urmarire penala trebuie sa isi faca ancheta.

Ati scris Dvs si deja se contureaza din acestea o idee care din pacate este receptata de tot mai multi procurori. Ancheta din punctul meu de vedere nu este a procurorului sau a organului de cercetare/urmarire penala. Normal ar fi sa nu avem de-a face nici cu vendete nici cu lucruri vazute in alb si negru. Trebuie sa facem tot posibilul - zic eu - ca oamenii implicati in procesul penal - in special organele care efectueaza/supravegheaza urmarirea penala - sa inteleaga ca scopul lor nu este acela de a gasi vinovati. Riscam sa ne indepartam attfel de la principii fundamentale care guverneaza aceasta materie. Nu putem si nu trebuie sa fim impasibili in conditiile in care vedem ca se denatureaza insasi esenta procesului penal.
"Ancheta procurorului" este ancheta noastra a tuturor. Aflarea adevarului ar trebui sa fie singura motivatie si finalitatea oricarui act de procedura.
Ceea ce declara un martor - mijloc de proba in procesul penal - este just si echitabil sa fie stiut de aparatorul invinuitului astfel putandu-se formula aparari efective.
Ma intreb in conditiile in care un procuror ar fi interesat intr-o cauza (fie si pentru palmares) daca aparatorul invinuitului nu are posibilitatea de a participa la audierea martorului ce garanti reale sunt ca declaratia martorului nu va fi schimbata pentru a se "mula" pe caz in perioada dintre rezolutia de incepere a urmaririi penale si momentul procedural al prezentarii materialului?
Vorbeam intr-adevar despre o disciplinare a organului de urmarire penala. Aceasta se face prin supravegherea atenta (facuta in timp real) de catre aparator a actelor efectuate de acest organ. Cand exista cineva care vegheaza si incearca sa speculeze fiecare greseala a organului de urmarire/cercetare inca din faza incipienta a procesului penal, acesta (organul) va fi mult mai atent la intocmirea/efectuarea actelor de procedura, nemaiavand ragazul si posibilitatea sa "indrepte" pana la prezentarea materialului eventuale neregularitati savarsite fie din comoditate fie din nestiinta. Si aceasta este o garantie in plus pentru cel impotriva caruia s-a inceput urmarirea penala.
In acest sens vorbeam de o "disciplinare" a organului de urmarire penala.
Se rezolva astfel si problema actelor abuzive pentru ca aparatorul este si el vigilent si poate efectiv sa descopere neregulile la timp intrucat i se permite practic sa asiste la

efectuarea oricarui act de urmarire penala

In ceea ce priveste notiunea de abuz lucrurile amintite de mine sunt evocate cu titlu exemplificativ, nicio clipa nu am avut intentia de face o enumerare limitativa.
Oricum eu incercam sa abordez aceasta problema din perspectiva invinuitului, inculpatul avand deja la indemana mai multe garantii.
In fine discutia fiind purtata la nivel principial incerc sa pastrez obiectivitatea desi ma aflu de o parte a baricadei. Desigur ca refacerea urmaririi penale in majoritatea cazurilor profita inculpatului dar totodata ideea de justitie si principiul aflarii adevarului au de suferit. Cu siguranta ca un bun aparator va stii cum sa-l instruiasca pe clientul lui in cazul refacerii urmaririi penale si, in aceste conditii, adevarul va putea fi ascuns mult mai usor (in cazul in care acesta ar fi defavorabil pentru inculpat).
Eu consider ca actualul text legal permite aparatorului invinuitului sa asiste la orice act de procedura care se efectueaza dupa rezolutia de incepere a urmaririi penale deoarece "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". In atare situatie singurul "mister" pentru aparatorul invinuitul ar trebui sa fie actele premergatoare rezolutiei de incepere a urmaririi penale. Aceast lucru confera o garantie suplimentara presupusului faptuitor ca pana nu se strang date suficiente "impotriva" lui sa nu se inceapa urmarirea penala.
In ceea ce priveste aceste acte consider ca in lumina disp. art. 172 alin (1) C proc pen teza a doua " Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului " actele efectuate fara incunostintarea aparatorului ar trebui sa fie lovite de nulitate atunci cand prin efectuarea acestora se produce o vatamare a drepturilor si intereselor invinuitului altfel imposibil de inlaturat.

Din punctul meu de vedere atata timp cat legiuitorului nu i s-a permis sa faca aceasta ingradire a dreptului la aparare, consider ca ar trebui ca aparatorul sa aiba posibilitatea studierii dosarului si inainte de prezentarea materialului de urmarire penala pentru a putea face o aparare efectiva.
In acest fels-ar putea mai usor ajunge la o solutie echilibrata. Aparatorul trebuie sa reprezinte o reala garantie pentru invinuit. Suntem totusi in cadrul unui proces penal care are ca obiectiv aflarea adevarului asfel incat prin concursul pe care si-l da avocatul organul de urmarire penala va fi in mod real obligat sa stranga probe si in apararea invinuitului.
In ceea ce priveste celelalte intrebari ridicate astept sa descopar opinii ale colegilor nostri fara sa incerc influentarea lor in vreun fel.
Referitor la intrebarea dumneavoastra, nu trebuie sa plecam de la ideea ca aparatorul invinuitului sau inculpatului are menirea de a incurca acuzarea. Rolul lui este acela de a-si proteja clientul care, de cele mai multe or,i nu are pregatirea necesara pentru a-si formula aparari potrivite. Rolul aparatorului aici este acela de a ajuta la disciplinarea conduitei organelor de urmarilre astfel incat sa se reduca riscul pronuntarii unor solutii eronate.
Din acest punct de vedere consider ca este mai greu sa repari decat sa previ. Astfel o solutie de incepere a urmaririi penale provoaca destule inconveniente pe toate planurile : profesional, familiar etc.
Chiar daca se pronunta ulterior o solutie de cenzurare, stresul generat de o astfel de cercetare sa-i zicem - poate putin exagerat - abuziva e destul de greu de reparat.
In contextul in care aparatorul ar putea, pe parcursul urmaririi penale, sa impiedice efectuarea unor acte abuzive poate ca organele de urmarire n-ar mai pronunta solutii cu atata lejeritate pe de-o parte si pe de alta parte nici instantele nu s-ar mai gasi atat de des in situatia anularii actelor de procedura efectuate in mod deficitar si s-ar putea astfel evita intoarerea de mai multe ori a dosarelor pentru refacerea urmaririi penale.
Cred eu ca o astfel de solutie ar mai degreva instantele penale (si asa destul de aglomerate) si s-ar putea atinge mai usor finalitatea procesului penal.

Va propun in continuare o discutie referitoare la art 172 C.Proc.Pen.
Art. 172 in fosta reglementare (modificare adusa prin rt. I pct. 99 din Legea nr. 356/2006 ) avea urmatorul continut

(1) In cursul urmaririi penale, aparatorul invinuitului sau inculpatului are dreptul sa asiste la efectuarea oricarui act de urmarire penala care implica audierea sau prezenta invinuitului sau inculpatului caruia ii asigura apararea si poate formula cereri si depune memorii. Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului. Incunostintarea se face prin notificare telefonica, fax, internet sau prin alte asemenea mijloace, incheindu-se in acest sens un proces-verbal.

Dupa declararea ca neconstitutionala a sintagmei

care implica audierea sau prezenta invinuitului sau inculpatului caruia ii asigura apararea

din acest text a fost elminata aceasta restrangere a dreptului la aparare.
Se nasc astfel o serie de intrebarile legitime:
Care sunt actele de procedura la care poate asista aparatorul in cursul urmaririi penale?
Care este distinctia intre "a asista" si "a participa" (distinctie evocata in decizia curtii constitutionale dar nelamurita de aceasta) ?
Daca aparatorul poate asista la oricare act de procedura efectuat pe parcursul urmaririi penale, de ce nu i se permite avocatului studierea dosarului dupa rezolutia de incepere a urmaririi penale ?
Care este soarta actelor procedurale efectuate de organul de urmarire penala fara ca aparatorului sa i se fi adus la cunostinta efectuarea acestora?