Organul de urmarire penala trebuie sa isi faca ancheta.
Ati scris Dvs si deja se contureaza din acestea o idee care din pacate este receptata de tot mai multi procurori. Ancheta din punctul meu de vedere nu este a procurorului sau a organului de cercetare/urmarire penala. Normal ar fi sa nu avem de-a face nici cu vendete nici cu lucruri vazute in alb si negru. Trebuie sa facem tot posibilul - zic eu - ca oamenii implicati in procesul penal - in special organele care efectueaza/supravegheaza urmarirea penala - sa inteleaga ca scopul lor nu este acela de a gasi vinovati. Riscam sa ne indepartam attfel de la principii fundamentale care guverneaza aceasta materie. Nu putem si nu trebuie sa fim impasibili in conditiile in care vedem ca se denatureaza insasi esenta procesului penal.
"Ancheta procurorului" este ancheta noastra a tuturor. Aflarea adevarului ar trebui sa fie singura motivatie si finalitatea oricarui act de procedura.
Ceea ce declara un martor - mijloc de proba in procesul penal - este just si echitabil sa fie stiut de aparatorul invinuitului astfel putandu-se formula aparari efective.
Ma intreb in conditiile in care un procuror ar fi interesat intr-o cauza (fie si pentru palmares) daca aparatorul invinuitului nu are posibilitatea de a participa la audierea martorului ce garanti reale sunt ca declaratia martorului nu va fi schimbata pentru a se "mula" pe caz in perioada dintre rezolutia de incepere a urmaririi penale si momentul procedural al prezentarii materialului?
Vorbeam intr-adevar despre o disciplinare a organului de urmarire penala. Aceasta se face prin supravegherea atenta (facuta in timp real) de catre aparator a actelor efectuate de acest organ. Cand exista cineva care vegheaza si incearca sa speculeze fiecare greseala a organului de urmarire/cercetare inca din faza incipienta a procesului penal, acesta (organul) va fi mult mai atent la intocmirea/efectuarea actelor de procedura, nemaiavand ragazul si posibilitatea sa "indrepte" pana la prezentarea materialului eventuale neregularitati savarsite fie din comoditate fie din nestiinta. Si aceasta este o garantie in plus pentru cel impotriva caruia s-a inceput urmarirea penala.
In acest sens vorbeam de o "disciplinare" a organului de urmarire penala.
Se rezolva astfel si problema actelor abuzive pentru ca aparatorul este si el vigilent si poate efectiv sa descopere neregulile la timp intrucat i se permite practic sa asiste la
efectuarea oricarui act de urmarire penala
In ceea ce priveste notiunea de abuz lucrurile amintite de mine sunt evocate cu titlu exemplificativ, nicio clipa nu am avut intentia de face o enumerare limitativa.
Oricum eu incercam sa abordez aceasta problema din perspectiva invinuitului, inculpatul avand deja la indemana mai multe garantii.
In fine discutia fiind purtata la nivel principial incerc sa pastrez obiectivitatea desi ma aflu de o parte a baricadei. Desigur ca refacerea urmaririi penale in majoritatea cazurilor profita inculpatului dar totodata ideea de justitie si principiul aflarii adevarului au de suferit. Cu siguranta ca un bun aparator va stii cum sa-l instruiasca pe clientul lui in cazul refacerii urmaririi penale si, in aceste conditii, adevarul va putea fi ascuns mult mai usor (in cazul in care acesta ar fi defavorabil pentru inculpat).
Eu consider ca actualul text legal permite aparatorului invinuitului sa asiste la orice act de procedura care se efectueaza dupa rezolutia de incepere a urmaririi penale deoarece "Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus". In atare situatie singurul "mister" pentru aparatorul invinuitul ar trebui sa fie actele premergatoare rezolutiei de incepere a urmaririi penale. Aceast lucru confera o garantie suplimentara presupusului faptuitor ca pana nu se strang date suficiente "impotriva" lui sa nu se inceapa urmarirea penala.
In ceea ce priveste aceste acte consider ca in lumina disp. art. 172 alin (1) C proc pen teza a doua " Lipsa aparatorului nu impiedica efectuarea actului de urmarire penala, daca exista dovada ca aparatorul a fost incunostintat de data si ora efectuarii actului " actele efectuate fara incunostintarea aparatorului ar trebui sa fie lovite de nulitate atunci cand prin efectuarea acestora se produce o vatamare a drepturilor si intereselor invinuitului altfel imposibil de inlaturat.