In 1997 am cumparat un imobil nationalizat, situat in Galati, prin legea 112/1995. Ulterior, deoarece casa a fost retrocedata, ni s-a desfiintat contractul de vanzare-cumparare in 2010. Dupa desfiintarea contractului, am actionat in judecata Ministerul Finantelor pentru despagubiri la valoarea de circulatie a imobilului.
In urma procesului, instanta, in data de 26.04.2012 a respins ca fiind neintemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice la plata valorii de circulaţie a imobilului, deoarece s-a considerat ca am fost de rea credinta atat noi, cat si Primaria. Am intentat apoi o alta actiune tot impotriva Ministerului Finanţelor pentru a ni se restitui suma platita la achizitionarea imobilului, actualizata cu rata inflatiei.
Totodata am declarat recurs si in subsidiar, am cerut sa ni se restituie suma platita la achizitionarea imobilului. Recursul a fost admis in parte, doar pentru restituirea sumei platite actualizata si a fost trimis spre rejudecare. Intre timp am suspendat al 2-lea proces, Ministerul Finantelor a facut cerere de repunere pe rol si a depus o intampinare prin care solicita respingerea actiunii noastre deoarece datoria s-a prescris. Noi nu ne-am mai prezentat la proces si nici nu am mai facut recurs in 2013, deoarece Tribunalul admisese recursul pentru restituirea valorii actualizate a imobilului. Instanta a dat o hotarare in favoarea Ministerului Finantelor.
Cand ne-am prezentat in instanta, am avut neplacerea sa constatam ca Ministerul Finantelor a trimis o intampinare prin care cerea respingerea actiunii, deoarece s-a dat ulterior o hotarare de prescriere a datoriei. Procesul este inca pe rol si avem termen pe 15 februarie, dar din cate am inteles de la avocatul nostru, situatia actuala nu ne este favorabila. Mentionam ca suntem intr-o situatie disperata.
Va multumim din suflet pentru atentia acordata cazului nostru si va rugam sa ne ajutati cu eventuale solutii si cai de atac posibile.
Am trimis catre CEDO actele necesare pentru solutionarea unui dosar si am primit confirmarea de primire in data de 20 iulie 2009. As dori sa stiu in cat timp trebuia sa primesc confirmarea de inregistrare si formularele pentru a continua procedura.
Le multumesc anticipat celor care ma pot ajuta cu un raspuns.